7.3 C
Ploiești
miercuri, 19 martie, 2025
spot_img
AcasăOcolul PamantuluiRăzboiul din Ucraina se va opri în 2025

Războiul din Ucraina se va opri în 2025

Pe scurt:
* De multe ori am spus, până acum că vremea compromisului în acest război încă nu a venit. Şi nu venise. Fiecare parte voia să îşi joace cartea şi să facă tot posibilul pentru o victorie totală. Pentru prima dată în ultimii aproape trei ani, voi spune de data aceasta că, cel mai probabil, se apropie vremea compromisului, iar războiul se va opri în cursul anului 2025.
* Până la sfârşitul lui 2025 vom vedea încetarea luptelor şi semnarea unui document de armistiţiu, care să anunţe sfârşitul poate doar temporar, în ceea ce a rămas din acest deceniu, asta nu vom şti la momentul semnării războiului ruso-ucrainean,
* Aşa cum explicăm însă studenţilor noştri de la Relaţii Internaţionale, armistiţiul este una, şi tratatul de pace cu totul altceva. Primul marchează „doar sfârşitul războiului”, în timp ce al doilea anunţă „sfârşitul conflictului”şi normalizarea relaţiilor dintre două state.
* Un tratat de pace Ucraina-Rusia este departe şi nu intră în discuţie pe termen scurt şi mediu. Sarcina va fi transferată cel mai probabil generaţiei viitoare de ruşi şi ucraineni.
* O sumă de indicii şi factori militari, politici, economici şi sociali ce conduc la ideea că bătăliile de pe frontul ucrainean nu vor mai dura mult, iar presiunile pentru acceptarea unui armistiţiu vor creşte puternic în perioada imediat următoare. Se va ajunge, în 2025, în acel punct în care ambele părţi combatante, sever afectate de război, pe multiple planuri, vor dori încheierea confruntării militare.

***
Acest război, dacă ne referim la luptele propriu-zise, aşa cum am spus de la început, nu se va încheia clar şi „spectaculos”, prin capitularea vreunei părţi, prin fluturarea steagului alb de o parte sau de alta, prin înfigerea steagului Rusiei la Kiev sau a steagului Ucrainei la Moscova, ci printr-un compromis, printr-un aranjament gri, care nu va mulţumi pe deplin pe nimeni, dar nici nu va fi dezastruos pentru cineva. Ucraina va pierde teritorii, dar va supravieţui şi va continua pe traiectoria spre Vest. Va exista viaţă şi după acest armistiţiu, deşi pe mulţi ne va dezamăgi concluzia cu privire la ce este decisiv în politică, forţa dreptului sau dreptul forţei?
Nu suntem (încă) în paradigma „totul sau nimic” din 1944. Cele două regimuri vor pretinde, desigur, că au câştigat, că „şi-au atins obiectivele”, dar asta va fi doar propagandă internă, căci va fi limpede, pe plan extern şi pentru minţile lucide, că nu vor exista un învingător clar şi un învins categoric.
Cel mai important va fi cine va câştiga pacea. Aici sunt mult mai încrezător să repet ceea ce spun insistent de la începutul lui 2022, că Ucraina, pe termen lung, va ieşi pe plus, iar Rusia, pe termen lung, va realiza că a pierdut, strategic vorbind, războiul din Ucraina. Termen lung, înseamnă 10-15 ani de acum înainte, spre finalul deceniului viitor, adică generaţia următoare de tineri politicieni , jurnalişti, istorici şi analişti, cea care va judeca şi va evalua la rece costurile şi beneficiile „operaţiunii militare speciale” a lui Putin şi, respectiv, ale rezistenţei eroice a Ucrainei în faţa agresorului, din 2022-2025.
Contează enorm ce va cuprinde acest compromis, cum va arăta şi ce perspective va aduce nu doar Ucrainei şi Rusiei, ci Europei de Est şi, prin extensie, sistemului relaţiilor internaţionale. Aici vor conta multe – poziţia SUA, poziţia Chinei, sprijinul occidental pentru Ucraina până la armistiţiu, pentru ca Ucraina să nu se prezinte la negocieri în genunchi, umilă şi cu ochii umflaţi, ci în picioare, demnă şi înarmată, moralul societăţilor rusă şi ucraineană la momentul discuţiilor, credibilitatea externă şi internă a lui Zelenski şi Putin, opinia publică internaţională etc. Totul va conta, toate principiile, angajamentele ulterioare şi detaliile, iar calitatea armistiţiului din 2025 va fi aproape un indiciu al unei semi-victorii sau semi-înfrângeri pentru fiecare din cele două părţi.

Armistiţiul nu înseamnă, spuneam, pace, ci doar oprirea războiului. Conflictul Rusiei-Occident va continua în anii rămaşi ai conducerii lui Putin. Generalii şi serviciile germane de informaţii repetă periodic scenariul unui război Rusia-NATO, în jurul anului 2030. Eu însă îmi rezerv dreptul să afirm că regimul Putin se va încheia înainte de sfârşitul actualului mandat prezidenţial din Rusia, deci înainte de 2030. Şi se va încheia brusc.

Dacă până la sfârşitul lui 2025, nu va începe o „operaţiune militară specială” a Chinei comuniste în Taiwanul democratic, Beijingul se va alătura probabil unor soluţii politice în războiul din Ucraina. Deşi dur în chestiunile interne (sau cele pe care le consideră „interne”), regimul din China va dori să-şi promoveze mai departe imaginea globală de putere pacifistă.
Dacă 2024 a fost anul alegerilor cruciale, 2025 va fi anul negocierilor politice complicate, de mare importanţă, pe teme sensibile – armistiţiul din Ucraina, relaţia transatlantică şi NATO, migraţia şi politicile UE (inclusiv Pactul European al Migraţiei şi Pachetul Verde), armistiţiul dintre Israel şi Palestina post-Hamas etc.

Ne-am bucura ca România, deşi mică în aceste mari şi complicate ecuaţii de puteri regionale şi globale, să nu fie totuşi condusă într-o perioadă atât de importantă de lideri submediocri din punct de vedere intelectual şi politic, fără substanţă şi fără viziune, care nu înţeleg mai nimic din ce se întâmplă în lume, rostogolind platitudini şi populisme ieftine, fără relevanţă, şi făcând doar „bandwagoning” oportunist. Avem indicii că în 2025, se vor negocia teme internaţionale mari şi mai întreb cine va discuta, de exemplu, locul şi rolul nostru în această regiune, fie că vorbim de UE, de NATO, de relaţia cu SUIA, de legăturile şi proiectele cu vecinii (în special cu Republica Moldova şi Ucraina), de pregătirea României pentru posibilitatea unui război major Rusia-Vest peste câţiva ani, de reconfigurarea ordinii europene de securitate de începutul reconstrucţiei Ucrainei. Va rata România mega-anul politico-diplomatic 2025 sau îl va fructifica? Vom avea cu cine să ne prezentăm demn, credibil şi inteligent în Europa şi în lume?

Războiul nu merge bine pentru Ucraina. În Donbas, lucrurile arată chiar rău. În Crimeea, nici nu a început cu adevărat ceva, o încercare de eliberare. Presiunea asupra lui Zelenski începe să crească. Contraofensiva din 2023 a fost un eşec. Incursiunea din Kursk, din 6 august 2024, ce-i drept surprinzătoare, nu a avut un impact major în dinamica războiului, deşi a afectat pe plan intern regimul Putin şi încă durează. Doar războiul din Marea Neagră a mers bine până acum pentru Ucraina şi pare câştigat, în sensul alungării flotei ruseşti, la distanţă. Odesa, deşi bombardată, pare stabilă şi puternic apărată, iar varianta ocupării ei de către ruşi nu este realistă. Kievul este liber, conducerea Ucrainei este prooccidentală. Ucraina este stat candidat la aderare şi a început deja negocierile de integrare în UE, chiar dacă s-ar putea să nu le termine curând sau vreodată. Există speranţe pentru aderare la NATO a unei Ucraine mai mici. Sunt multe umbre şi nori, dar şi câteva raze de lumină peste Ucraina.
Dar semnalele sunt că starea de spirit, moralul şi încrederea ucrainenilor în victorie şi în Zelenski se schimbă. Rămân la opinia, se pare minoritară, că Zelenski a greşit amânând alegerile prezidenţiale din martie 2024, pe care încă le-ar fi putut câştiga. Ştim, desigur, constrângerile legislative cauzate de război, dar putea găsi o soluţie de relegitimare. Nu cred că Zelenski va mai rămâne preşedinte al Ucrainei multă vreme după război. Soarta eroilor este cea mai ingrată. Mandatul lui a intrat acum în prelungire fără alegeri, ceea ce începe să-i creeze dificultăţi de acceptare din partea societăţii, mai ales că multe dintre libertăţile democratice sunt în prezent limitate.
Ucraina nu este Rusia, ucrainenii sunt obişnuiţi să trăiască o viaţă politică pluralistă, cu o opoziţie puternică, o presă transparentă, justiţie, societate civilă. Dacă nimic din toate acesea nu le mai pot avea, şi nici victorii pe front, măcar la nivel de speranţe, este limpede că încep să-l conteste pe eroul Zelenski.
Nu mai avem nicio îndoială – Statele Unite doresc război cu Rusia, pentru a apăra Ucraina, dar nu se vor angaja în război în Europa, dacă Rusia nu va ataca de o manieră evidentă, convenţională, teritoriul NATO, iar asta nu se va întâmpla în 2025.
Dimpotrivă, semnalele americane după 20 ianuarie 2025 sunt în sensul unei soluţionări politice a războiului, în favoarea unui compromis. Da, pe mulţi dintre noi, aici pe Flancul Estic, acest compromis ne va durea teribil şi îl vom privi ca decepţie şi amărăciune. „Morala” războiului va fi discutabilă. Ni se va părea că „dreptul forţei” a prevalat în faţa forţei dreptului (internaţional) şi că lumea occidentală a fost finalmente laşă şi egoistă.
Cât priveşte războiul lui Putin împotriva Occidentului, început în 2006, acesta va continua fără îndoială. Putin îşi va trăi ultimii ani la putere cu frustrarea că Vestul s-a opus încercării lui de a anihila şi prelua Ucraina postsovietică, salvând-o astfel de la dispariţie şi menţinând-o pe o traiectorie occidentală, democratică şi reformistă.

Valentin Naumescu, www.contributors.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole recente