Fără să explice de ce, Primăria Ploiești a cerut Consiliului Local să aprobe creșterea substanțială a contribuției administrației locale la două proiecte depuse pentru finanțarea europeană vizând construirea grădinițelor de pe strada Aleea Strunga și Bulevardul Petrolului. Inițial, în decembrie anul trecut, pentru Grădinița de pe Aleea Strunga, cererea de finanțare vorbea despre o valoare a proiectului în sumă de 12,9 milioane de lei și o contribuție locală de 330.442 lei. La un an distanță, pesemne în urma unor decizii ale ADR Sud-Muntenia, Primăria a modificat și indicatorii tehnico-economici și cota de contribuție, valoarea totală a investiției fiind acum de 13,8 mil. lei, iar cota de contribuție, atenție, de 9,6 mil. lei! Deci avem o creștere a cheltuielilor care revin administrației de la 2%, la 69,5%! În mod similar se petrec lucrurile și la Grădinița cu program prelungit de pe Bdul Petrolului: valoarea investiției a fost modificată de la 12, 8 mil. lei, la 14,04 mil. lei, iar cota de finanțare proprie crește de la 326.795 lei, la 9,8 mil. lei. Altfel spus, finanțarea europeană va acoperi doar 30% din cheltuieli, diferența picând în sarcina bugetului local.
