”Mă simt obosit”.
”Sunt furios”.
”Mă simt copleșit”.
”Sunt anxios”.
”Mi-am pierdut speranța”.
”Vreau să fiu singur”.
Sunt doar câteva din butoanele roșii sau sirenele care ar trebui să ne facă să luăm în considerare o discuție cu o persoană neutră, obiectivă și specializată în a oferi ajutor și a ghida, atunci când simțim că busola personală te duce pe cărări un pic întunecate.
De ce?
Pentru că în principiu singuri putem face orice, dar nu totul!
Pentru că putem controla anumite cadre și contexte din viață noastră, dar singurul control care ne ajută cu adevărat și cu efecte benefice pe termen lung, este controlul emoțiilor și atenția pe care le-o acordăm, cu scopul de a nu le lăsa să ne doboare.
Emoțiile pot fi pozitive sau negative, și apar ca un răspuns la evenimentele din viața noastră cu care ne confruntăm la un moment dat, ajutându-ne să luăm decizii, să ne găsim motivația și să acționăm în situații dificile, dar și să-i înțelegem pe cei din jurul nostru.
Conștientizarea și schimbarea reală, de durată, se face pas cu pas, iar un proces terapeutic tocmai asta face, ne ajută să ne cunoaștem mai bine, să înțelegem mai bine propriile mecanisme de funcționare, să găsim cuvinte potrivite pentru a descrie experiențele și realitatea internă, pentru claritate și sens.
De multe ori nu vedem chiar elefantul din încăpere pentru că ne concentrăm pe furnici.
Bun.
După multe prejudecăți, credințe și mituri demontate, ajungem la psiholog.
Și ??
La naiba!
Nu are nici armură, nici lance, nici sabie, nici baghetă magică, nici praf de zâne, nici rețete universal valabile, nici sfaturi???
Păi cum așa? Pentru ce-l plătesc? Nu ca să mă salveze?
NU! Nu pentru asta îl plătești!
Psihologul nu este nici Maica Tereza nici Papa de la Roma, chiar dacă asta este imaginea distorsionată cu care se pornește la drum câteodată.
Psihologul este acea persoană specializată domeniul sănătății mintale cu care, într-un spațiu de siguranță, creezi o relație în care îți dai voie să fii TU, cu toate gândurile, fricile, întrebările, dilemele tale, umbrele și demonii tăi. O relație în care el este acolo DOAR pentru tine, să te asculte, să te conțină, să-ți arate că-i pasă și că nu te judecă, și că te ține de mână.
Din păcate nu ducem lipsă nici de mituri, nici de prejudecăți în ceea ce privește mersul la psiholog sau etichetele pe care le primesc cei care au de deschis șapte geamantane cu curaj până cer ajutor, dar nu știu cum se face că iar suntem premianți, în contextul în care România este pe locul trei într-o statistică a Organizației Mondiale a Sănătății la numărul de persoane cu probleme psihice.
”De ce te duci la psiholog? Doar nu ești nebun.”
Nu. Nu ești nebun.
Ești doar conștient că ai niște probleme pe care nu le mai poți gestiona, chiar dacă le-ai identificat singur sau vorbind cu familia, cu prietenii, sau ai căutat pe google.
Depresia sau anxietatea nu sunt niște mofturi sau toane, sunt probleme reale care afectează echilibrul profesional sau școlar. Cele mai banale și obișnuite sarcini încep să semene cu munți de escaladat, rezervoarele cu resurse emoționale, răbdare sau încredere în sine, sunt din ce în ce mai goale, relațiile personale scârțăie, apar și/sau se accentuează probleme în relația cu partenerul de viață, familia, prietenii, colegii de serviciu sau de școală, dispare bucuria de a face lucruri care altădată aduceau plăcere, ușor ușor dispare dorința de a socializa, apar probleme de somn, de alimentație sau disfuncții sexuale.
Cu ce NU ar trebui să nu mergem la psiholog?
Cu așteptări nerealiste.
Cu cât ne amăgim mai mult că omul din fața noastră va scoate cărbunii încinși în locul nostru, doar pentru că îl plătim, cu atât mai mare va fi dezamăgirea.
Unii oameni confundă psihologul cu un serviciu de urgență, un fel de sunat la 112.
Surpriză. Tot tu răspunzi la capătul celalalt, nu face nimeni asta în locul tău.
Terapia este un drum spre deschidere și dorința de a schimba.
Ce să schimbăm?
Ceea ce conștientizăm că ne face rău, dar cu asumare și fară iluzia că terapia este o scurtătură.
Din contră, psihologul lucrează cu materialul clientului, care vine în valuri – valuri, deci nu poate face minuni peste noapte, oricât de bine pregătit ar fi sau cât de bine plătit.
E scump să mergi la psiholog. O fi, nu zic nu.
Dar știți ce mai e scump? Să devii psiholog, să rămâi psiholog și mai ales să devii din ce în ce mai bun. E al naibii de scump și e pe viață, nu se oprește niciodată investiția, pentru că dinamica socială se schimbă. Să nu uităm de pandemia Covid care ne-a dat peste cap TOTAL din foarte multe puncte de vedere, dar mai ales psihic și emoțional.
Noi, psihologii, simțim asta zilnic în cabinete, alături de adulții sau adolescenții cu care lucrăm.
”Nu vreau să merg la psiholog. Toți sunt la fel.”
Greșit. Niciunul dintre noi nu reinventăm roata, doar o facem să se învârtă diferit, fiecare în stilul lui, adaptat la nevoile clientului într-un cadru de siguranță, pentru a-l ajuta să-și exploreze mai ușor gândurile și sentimentele, pentru a-l ghida spre un tablou mai amplu și mai realist, pentru a-l direcționa către soluții, că de probleme e sătul și de asta a venit la psiholog.
Unul dintre cele mai răspândite mituri despre psihologi, este acela că noi nu avem probleme. Suntem un fel de zei ai Olimpului și în gradina noastră magică curg râuri de lapte bio și miere ecologică.
”Dacă nu a trecut prin ce am trecut eu nu are cum să mă ajute. Cum să mă înțeleagă un psiholog dacă el nu a fost niciodată în depresie sau nu a avut atacuri de panică?”
Aoleo! Unde scrie ? Am ratat știrea asta.
Ce nu am ratat însă este chiar depresia sau atacurile de panică. Am fost acolo în prăpastie, chiar la fundul ei, iar cu atacurile de panica mă mai confrunt încă și cu multe altele.
Și psihologii sunt OAMENI, nu soldăței de plumb ai luptei pentru curerirea cetății sănătății mintale.
Mersul la psiholog este asociat de multe ori cu un fel de recunoaștere sau asumare a unei neputințe sau a unei slăbiciuni și tendința este de a apela la prieteni sau familie pentru rezolvarea oricărei probleme emoționale. Dar dacă ai o problemă cu inima, cu rinichii sau o erupție pe piele, de ce te duci la medicul specialist? Doar întreb, nu dau cu parul.
Daaa, de acord, prietenii și familia, au un rol foarte important când ni se întâmplă ceva care ne scoate din zona de confort sau avem o problemă pe care nu știm cum să o gestionăm, dar sunt situații în care este mai sănătos un punct de vedere neutru, cu argumente hrănitoare și ghidate dintr-un unghi cât se poate de obiectiv și profesional.
Dincolo de toate miturile pe care le-am strecurat mai sus, se ascund niște comportamente, niște frici și niște răni, care băgate sub preș, nu fac decât să se înmulțească, să crească și să iasă la suprafață în cele mai urâte forme și nepotrivite momente din viața noastră, cu consecinţe nebănuite și nedorite.
Nu mi-am propus să conving pe nimeni că psihologul nu mușcă, doar îmi doresc să ne trezim din inerție și ignoranță și să privim dincolo de toate aceste mituri și poveşti cu zâne și cavaleri pe cai albi, să ne informăm mai mult, că avem de unde, Slava Domnului, și să cerem ajutor, până nu este prea târziu și prețul pentru sănătatea mintală mult mai mare și mai greu de plătit.
Înainte de a vă îmbrățișă cu sufletul, vreau să vă las câteva mesaje primite de la clienții mei, în timpul sau după încheierea unui proces de terapie, în niciun caz nu ca să mă laud, pentru că toți colegii mei primesc astfel de mesaje, ci pentru a transmite speranță și un mesaj de: Da!Se poate! Și eu pot!
”Este foarte important să îți mulțumesc sincer pentru suport și ghidare, mă simt foarte bine la ședințele cu tine și spun cu fermitate că am avansat în drumul meu privind resetarea busolei. Mă bucur de asemenea că mi-ai demonstrat cât de important este echilibrul de acasă adică “sistemul meu solar” și cum probleme pe care nu știam să le explic, tu ai pus lumina pe ele astfel devin din ce în ce mai vizibile. Mai e mult până departe dar sper să mă suporți în continuare și să reușești să îmi oferi uneltele potrivite să continui reparația capitala în ceea ce mă privește. Mulțumesc încă o data!”(A, bărbat,33 ani)
”Nu știu ce m-aș fi făcut dacă nu apăreați în viața mea să-mi dați un strop de culoare, să-mi arătați că însemn ceva și pot deveni cineva pe viitor! ” (G, adolescenta, 15 ani).
”Mulțumesc pentru toată atenția și timpul oferit cu multă dragoste!!
Mulțumesc mult! Sunt mai liniștită că știu că
le-am scos acum și le lucrez alături de tine!
Mă simt văzută și înțeleasă acum și e un sentiment împlinitor asta!”( M, femeie, 34 ani)
Acum chiar că vă îmbrățișez cu sufletul și vă urez…curaj să fiți și să simțiți!
Psiholog Cristina-Irina Budurin
