joi , 23 ianuarie 2020
Home / Actualitate / Primăria și Consiliul Local Ploiești fac administrație publică pe… Facebook!

Primăria și Consiliul Local Ploiești fac administrație publică pe… Facebook!

Mare noroc cu Facebookul acesta. Așa mai aflăm și noi, cu condiția să luăm postările la jumătate de măsură, ce se mai întâmplă în Primăria Ploiești, hărțuită sau feliată în ultimii trei ani între majoritatea politică PSD-ALDE din Consiliul Local și executivul deținut de un primar al PNL. De fapt, ca s-o spunem pe-a dreaptă, ai noștri fac administrație publică pe rețelele de socializare. În teren, ați observat, din rațiuni politice sau din incompetență, avem prea puține investiții. Cel mai recent caz se referă la achiziționarea unui teren de sport condiționat (sau nu) de aprobarea unor noi indicatori economici, cu modificarea surselor de finanțare, pentru construirea a două noi grădinițe. În fine, așa pare trocul de la distanță.

 

În ședința ordinară a Consiliului Local Ploiești din data de 28 noiembrie se aflau, printre altele, două proiecte cu documentele premergătoare construirii a două grădinițe noi în Ploiești (Aleea Strunga și Bulevardul Petrolului). Ambele nu au fost votate de cosilierii locali PSD-ALDE. Anterior, proiectele privind actualizarea indicatorilor tehnico-economici și modificarea surselor de finanțare fuseseră respinse și în ședința extraordinară convocată pentru 13 noiembrie. La o altă reuniune extraordinară, convocată pentru 2 decembrie, consilierii ALDE și PSD nu s-au prezentat în sala de ședință.
Primarul jelește pe Facebook
Primarul Adrian Dobre s-a plâns pe rețelele de socializare: „Consilerii alianței PSD-ALDE, inclusiv viceprimarii Ganea și Pană, au refuzat să se prezinte la ședința Consiliului Local de astăzi, 02.12.219, unde urma să se voteze proiectul pentru construirea a două grădinițe noi.” Într-o înregistrare video, primarul este chiar mai direct în exprimare și spune tranșant că aleșii PSD-ALDE nu vor grădinițe noi în Ploiești.
Consilierii PSD se plâng și ei prin comunicate de presă
În replică, aleșii locali ai Partidului Social Democrat au motivat gestul lor prin lipsa avizelor de la Direcția Economică și secretarul municipiului Ploiești. Iată ce spun cei de la PSD într-un comunicat de presă:„Consilierii locali PSD Ploiești protestează împotriva încercării de manipulare a opiniei publice de către primarul liberal Adrian Dobre, în ceea ce privește proiectele de construire a unor grădinițe noi, cu o finanțare infimă de la Uniunea Europeană. Ne-am săturat să stăm la cheremul unui edil care nu este în stare să coordoneze activitatea direcțiilor din Primăria Ploiești, în așa fel încât lucrurile să funcționeze legal și transparent. În declarația transmisă live pe rețelele de socializare de către primarul Dobre în timpul unei ședințe care ar fi trebuit să fie de Consiliu Local, edilul a uitat să precizeze că proiectele aflate pe ordinea de zi aveau aviz negativ de la Direcția Economică și nu aveau aviz de legalitate din partea Secretarului General al Municipiului Ploiești. Nu înțelegem disperarea lui Adrian Dobre de a ne forța mâna pentru a vota niște proiecte de hotărâre doar pentru că așa îi cer şefii de partid, fără a verifica de ce direcțiile de specialitate din Primăria Ploiești refuză să acorde avizele conform legislației în vigoare. Înțelegem nevoia de grădinițe a Ploieștiului, dar nu putem accepta ca astfel de imobile să fie construite cu niște costuri uriașe, asemenea unor propietăți exclusiviste, de lux.”
Miza: niște grădinițe noi, finanțate „subțire” din banii europeni
Reamintim că Primăria Ploiești a cerut Consiliului Local să aprobe creșterea substanțială a contribuției administrației locale la două proiecte cu finanțare europeană vizând construirea grădinițelor de pe strada Aleea Strunga și Bulevardul Petrolului. Inițial, în decembrie anul trecut, pentru Grădinița de pe Aleea Strunga, cererea de finanțare vorbea despre o valoare a proiectului în sumă de 12,9 milioane de lei și o contribuție locală de 330.442 lei. La un an distanță, pesemne în urma unor decizii ale ADR Sud-Muntenia, Primăria a modificat și indicatorii tehnico-economici și cota de contribuție, valoarea totală a investiției fiind acum de 13,8 mil. lei, iar cota de contribuție, atenție, de 9,6 mil. lei! Deci avem o creștere a cheltuielilor care revin administrației de la 2%, la 69,5%! În mod similar se petrec lucrurile și la Grădinița cu program prelungit de pe B-dul Petrolului: valoarea investiției a fost modificată de la 12, 8 mil. lei, la 14,04 mil. lei, iar cota de finanțare proprie crește de la 326.795 lei, la 9,8 mil. lei. Altfel spus, finanțarea europeană va acoperi doar 30% din cheltuieli, diferența picând în sarcina bugetului local.
Ganea nu vrea grădinițe, dar solicită cumpărarea unui teren de sport
De fapt, fiecare cu ce-l doare! Viceprimarul Cristian Ganea s-a plâns, ați ghicit, tot pe Facebook!- că liberalii n-au vrut să dea vreo 700. 000 lei pe o bază sportivă. Deci nu-s bani pentru grădinițe, dar avem pentru baze sportive! Ganea a scris: „Vot iresponsabil al aleșilor locali PNL în Consiliul Local Ploiești! Liberalii au votat împotriva achiziționării bazei sportive LukOil, deși cunosc faptul că CSM Ploiești plătește bani mulți pentru antrenamentele copiilor pe diverse terenuri particulare. Lukoil ne oferă baza sportivă la pretul de 150.000 de euro, pretul propus de municipalitate în urmă cu 4 ani, iar PNL refuză o oportunitate în condițiile în care Ploieștiul este cel mai sărac oraș în ceea ce privește bazele sportive din patrimoniul municipalității! Felicitări, domnilor liberali, pentru grija pe care o dovediți pentru sănătatea copiilor din Ploiești!” Să zicem că „grija” lor este egală cu aceea a vicelui pentru grădinițe? Primarul Dobre nu s-a lăsat prea mult așteptat și a ripostat colegului său din echipa executivului ploieștean: „Nu înțeleg cum cineva, fie el și viceprimar PSD, își poate imagina să construiască o bază sportivă pentru tineri în imediata apropiere a unei platforme industriale cu grad mare de poluare din Ploiești. Consider că sănătatea copiilor noștri este mai presus de orice interes. Se pare că domnul Ganea nu este de aceeași părere și ar fi vrut ca aceștia să facă sport într-un nor de sulf și alte gaze toxice. Cam așa vede sportul un pesedist. Cât despre baze sportive, îi amintesc că avem deja contractate (lucrări) 3 săli de sport și nu ne vom opri aici”. Între noi fie vorba, care-i diferența între a face sport lângă o rafinărie sau în oraș, fiindcă poluarea este aproximativ aceeași?

Check Also

SUA: Vladimir Plahotniuc indezirabil. Igor Dodon acceptabil?

Decizia SUA de a-l declara pe Vladimir Plahotniuc indezirabil pe teritoriul acestui stat, după ce …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *