0.6 C
Ploiești
duminică, 9 februarie, 2025
spot_img
AcasăActualitatePrimăria Ploiești va primi finanțare pentru un parc fotovoltaic

Primăria Ploiești va primi finanțare pentru un parc fotovoltaic

Administrația municipală a depus la Ministerul Energiei un proiect privind realizarea unui parc fotovoltaic, ce va urma să fie edificat în zona de est a orașului. Zilele trecute, Primăria Ploiești a primit decizia oficială de selecție a acestei investiții, denumită „Fabrica de energie verde”. În valoare de 29.267.639,56 lei (TVA inclus), proiectul va fi finanțat din fonduri europene, fiind derulat prin Fondul pentru Modernizare al Ministerului Energiei, în cadrul Programului cheie 1- Surse regenerabile de energie și stocarea energiei. Municipalitatea spune că obiectivul general urmărit este producția majorată a energiei electrice prin realizarea unui parc fotovoltaic, în vederea valorificării potențialului energetic al radiației solare, prin transformarea acesteia în energie electrică. Astfel, se va construi o capacitate de producere energie electrică verde care va reduce riscurile asociate prețurilor volatile ale combustibililor fosili și va genera absența emisiile de gaze și deșeuri, prin costuri minime de operare, întreținere și reparații. Fabrica de energie verde Ploiești va asigura autoconsumul pentru clădirile publice, unitățile spitalicești, de învățământ și  iluminatul public prin amenajarea unui parc fotovoltaic cu următoarele caracteristici: putere instalată- 4.500,36 kWp/4.500,00 kWAC, panouri PV-8.334 buc. (540 Wp), invertoare solare-45 buc. (100kW).

Articol de Elena Şerban

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole recente