luni , 17 februarie 2020
Home / Actualitate / Poveşti cu ultimul „lăutar” de altădată! Nelu Ploieşteanu şi amintirile lui cu parfum boem

Poveşti cu ultimul „lăutar” de altădată! Nelu Ploieşteanu şi amintirile lui cu parfum boem

Îl cheamă Ion Dumitrache, dar nici el nu mai răspunde dacă îl strigă cineva ca-n buletin. Întoarce capul doar atunci când i se spune Nelu Ploieşteanu, pentru că numele de scenă i s-a lipit de frunte ca banu’ pus de petrecăreţii cărora le cântă şi îi încântă. Iar nea Nelu recunoaşte că-i place obiceiul. De ce să-l deranjeze că e apreciat astfel de clientul rupt de beat? „E un semn că-i place… Pe cine deranjeză, ăla nu-i lăutar! Numa’ să nu dea cu scuipat…”, se amuză Nelu Ploieşteanu, pe care l-ai asculta cu gura căscată şi cântând, şi povestind.
Nu ştiu dacă mai pomeneşte cineva că vestitul lăutar s-a născut la Ciorani, Prahova, într-o familie de ţigani muzicanţi. O spune chiar el, de fiecare dată, şi o accentuează. Mărturisește că toată tinereţea a petrecut-o în sărăcie şi a avut parte de copilărie fără prea multe bucurii. N-a primit cadouri niciodată, iar prima dată a văzut bradul de Crăciun la 14 ani. „Nu ştiu de unde făcuseră rost ai mei de un pomişor, iar mama, săraca, a luat nuci, le-a îmbrăcat în poleială şi le-a pus în pom, pe post de globuri. Atunci mi-am jurat că am să fac tot ce-mi va sta în putinţă ca să nu le lipsească niciodată nimic copiilor mei. Până la 35 de ani am fost sărac”, spune Nelu Ploieşteanu.


La şase ani a cântat „Nuneasca”, la Radio Prahova
Şi îi mulţumeşte în fiecare zi lui Dumnezeu că i-a dat voce. Şi chiar dacă are decenii de artă în spate, Nelu Ploieşteanu spune că întotdeauna cântă după… ureche. N-a citit şi nici nu ştie o partitură. Habar n-are de solfegiii. „La 23 de ani, după ce m-am liberat, am plecat să cânt pe Coasta de Azur. Ce să mai studiez!? Toată familia, de la bunici, la nepoţi, e de lăutari! Adică muzicieni”, spune cu sinceritate nea Nelu.
Nici cu tehnologia nu se împacă. Îi sună telefonul şi deşi nu e ultimul răcnet de smartphone, nu ştie să răspundă la el. Mi-l întinde şi mă roagă să-i scriu un mesaj. Este cam personal şi-i zic: „Nea Nelu, sunteţi sigur?… Da, fata mea, scrie aşa…”.. şi-ncepe să dicteze. Se-ntâmplă totul într-o seară, la defunctul „Şarpe Roz”, palidă copie a legendei „Şarpele Roşu”. Faţa i se luminează aşa, a nostalgie. Pentru că la Şarpe, venea pe vremuri tot alaiul: Gigi Dinică, Ştefan Iordache, Rucăreanu, Colea Răutu, Beligan, Vadim, Stelian Nistor, Ştefan Bănică jr. şi taică-său…
Dinică şi Iordache, prietenii care i-au adus celebritatea
Clienţii obişnuiţi ai localului i-au devenit în timp tovarăşi de şpriţ şi de cântări. Iar mie mi se par la fel de fabuloase momentele de care- povesteşte, precum şlagărele de inimă albastră pe care tocmai le ascultasem.


„Fără ei, mai ales fără Dinică şi Iordache, nu ştiu dacă mai eram aşa celebru”, este convins nea Nelu, care-şi toarnă în pahar un pic de tărie şi e năpădit de nostalgie. Îşi toarnă parcă pentru ei, pentru prietenii plecaţi, nu pentru el, pentru că nici nu se atinge de băutură. Cu Gheorghe Dinică şi cu Ştefan Iordache, a făcut trei albume: „Mă rog să-i poarte Dumnezeu în lumină!”, şi oftează. Lui Dinică a vrut să-i cânte prima dată o romanţă, dar colosalul actor l-a oprit. „«Zi-o p-aia cu: „Dau cu zaru una-una, parcă le aşez cu mâna!” şi „Pentru cine am muncit”». Lu’ Ştefan îi plăcea «La Chilia’n port», spune lăutarul VIP-urilor, care mărturiseşte şi că melodia cu care Dinică a făcut senzaţie, «Sunt vagabondu’ vieţii mele», era pentru… Rucăreanu.
Durerea vieţii lui, i-a murit un copil
De Mihăiţă, nu prea îl lasă inima să povestească. Mihăiţă, băiatul lui, s-a născut bolnav, paralizat, şi n-a fost chip, nici cu toţi banii din lume să-l facă bine. Între timp, fiul lui Nelu Ploieşteanu, căruia soţia i-a dedicat ultimii treizeci de ani din viaţă, s-a dus la cele sfinte.
Cântăreţul nu se vaită, nu se lamentează, dar o vreme n-a mai putut urca pe scenă. Iar de când s-a întors, cântecele de suflet sunt parcă însoţite şi de-o lacrimă… Nu îl visează niciodată pe copilul său şi nu îi priveşte pozele niciodată. Dar i-a făcut acolo, la cavou, un sanctuar, de unde nu lipsesc florile. Iar o candelă arde neîncetat. Zi şi noapte.

Check Also

Două noi proiecte europene în Prahova

Directorul Agenției pentru Dezvoltare Regională Sud Muntenia, Liviu Gabriel Mușat, președintele Consiliului Județean Prahova, Bogdan …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Inline