2.5 C
Ploiești
marți, 18 ianuarie, 2022
Acasă Mozaic Documentar Povestea românului care a sculptat statuia Mântuitorului din Rio de Janeiro

Povestea românului care a sculptat statuia Mântuitorului din Rio de Janeiro

Celebra statuie a lui Iisus din Rio de Janeiro este cunoscuta de toata lumea lumea, însă foarte puţini ştiu că sculptorul chipului Mântuitorului este românul Gheorghe Leonida.

Acesta provine dintr-o familie care a dat ţării numeroase personalităţi (inginerul Dimitrie Leonida si Elisa Leonida Zamfirescu, de asemenea inginer). Gheorghe Leonida s-a născut la Galaţi, în 1892 (1893, după alte surse).
Cum tatăl său, ofiţer de carieră, a fost nevoit să plece din Galaţi, Gheorghe a absolvit liceul la Bucureşti, unde apoi a urmat Conservatorul de Arte Frumoase, secţia sculptură.
Şi-a făcut debutul în 1915, la un salon naţional. După ce a luptat în Primul Război Mondial, şi-a continuat studiile de artă în Italia, timp de trei ani, iar operele sale au fost încununate cu mari premii la Roma (pentru lucrarea „Reveil”) şi la Paris („Le Diable”).
În 1925, s-a mutat în capitala Franţei, unde Paul Landowsky tocmai primise comanda pentru statuia Cristo Redentor (Cristos Mântuitorul). Unanim recunoscut pentru expresivitatea chipurilor pe care le realiza, Gheorghe Leonida a fost angajat de Landowsky să sculpteze capul monumentalei statui a lui Iisus.
Începută în 1926, întreaga lucrare a fost finalizată în 1931 şi a devenit în timp un adevărat simbol al Americii Latine. Cu o înălţime totală de 38 de metri (numai capul are 3,75 metri) şi o greutate de 1.145 de tone, Cristo Redentor este considerată una dintre minunile lumii moderne.
Întors în ţară, Gheorghe Leonida a continuat să sculpteze, însă a murit la 49 de ani, în primăvara anului 1942, căzând de pe acoperişul casei sale din Bucureşti, în timp ce culegea flori de tei.
Regimul comunist i-a minimalizat opera, din cauza faptului că Leonida a sculptat mai multe busturi ale membrilor Casei Regale, astfel că faimoasa sa contribuţie la minunea din Rio a rămas uitată de români. Lucrările lui Gheorghe Leonida se află în principal la Castelul Bran şi la Muzeul Naţional de Artă.

www.atlas-geografic.net

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Articole recente

CSM PETROLUL PLOIEŞTI, 89-81 CU BC CSU SIBIU ŞI LUPTA PENTRU PLAY-OFF CONTINUĂ!

Final de weekend de excepţie pentru iubitorii baschetului ploieştean, care au avut parte de o victorie mare obţinută de CSM Petrolul, în Sala „Olimpia”,...

Georgeta Popescu este campioana europeana la monobob

Reusita pentru echipa Romaniei, pregatita de Cezar Popescu si Dan Scurtu, la Campionatul European de monobob, unde a obtinut medalii de aur și bronz. Pe pârtia...

Sare în bucate dar și-n sănătate

Clorura de sodiu, adică sarea de bucătărie, nu e duşmanul nostru. Dimpotrivă, ea este indispensabilă vieţii: menţine apă în corp, reglează transferul de lichide...

Povestea românului care a sculptat statuia Mântuitorului din Rio de Janeiro

Celebra statuie a lui Iisus din Rio de Janeiro este cunoscuta de toata lumea lumea, însă foarte puţini ştiu că sculptorul chipului Mântuitorului este...

800.000 Euro, finanțare pentru aplicația românească de economii la supermarket

Aplicația românească bonapp.eco, prin care consumatorii pot „vâna” mai ușor produsele care se apropie de termenul de valabilitate, vândute la preț redus de supermarketuri, a...

Frauda auto pe piața de mașini SH din România: 6 din 10 vehicule rulate, implicate în cel puțin un accident

Frauda auto pe piața de mașini second hand din România este o problemă care persistă de mult timp, ponderea mașinilor care au avut kilometrajul...