luni , 6 aprilie 2020
Home / Inedit / Podul Da Vinci, o minune a ingineriei

Podul Da Vinci, o minune a ingineriei

Deşi este cunoscut pentru picturile sale celebre precum Mona Lisa, Leonardo Da Vinci era un inovator în multe domenii, inclusiv în inginerie. Pornind de la o schiţă realizată de da Vinci în 1502, oamenii de ştiinţă de la MIT au realizat podul imaginat de vizionar, la o scară de 500 de ori mai mică. Acesta este complet diferit de podurile acelor vremuri, având o singură boltă, pe sub care ar fi trecut fără probleme ambarcaţiunile vremii.
Podurile din acea perioadă erau construite cu ajutorul mai multor arcade semicirculare, aminteşte Live Science. În testul de la MIT, podul, realizat cu ajutorul unei imprimante 3 D, a rămas puternic şi stabil fără ajutorul mortarului sau al vreunui element de fixare, el fiind construit din piatră. Mai mult, cercetătorii au descoperit că Da Vinci a gândit podul, astfel încât să minimalizeze mişcările laterale ale structurii. Experţii cred că podul ar fi rezistat şi în cazul cutremurelor – comune în acea zonă atunci.
Din păcate, podul gândit de da Vinci în urma unei solicitări a sultanului Baiazid al II-lea, care dorea să lege astfel Istanbulul de Galata, nu a fost selecţionat, preferându-se construcţia gândită de un alt inginer, aşa că schiţa a rămas nefolosită.
Dacă ar fi fost însă realizat după proiectul lui Da Vinci, podul, lung de 280 de metri şi realizat din mii de blocuri de piatră, ar fi fost cel mai mare din acele vremuri şi ar fi revoluţionat felul în care se construiau aceste structuri.

Distribuie:

Check Also

CUM S-A CONSTRUIT BULEVARDUL CASTANILOR

“Ploesci, comună urb. în Rom., așezată pe o câmpie între râurile Prahova și Teleajenul. Capitala …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *