joi , 23 ianuarie 2020
Home / Inedit / Ploieștii au avut edili care au lăsat o puternică amprentă asupra dezvoltării urbei la momentele potrivite

Ploieștii au avut edili care au lăsat o puternică amprentă asupra dezvoltării urbei la momentele potrivite

Dacă în Secolul XIX activitatea economică a ploieștenilor se lega, în mod exclusiv aș putea spune, de afacerile bogasierilor, cavafilor, abagiilor, tăbăcarilor, toptangiilor de produse agricole, într-un cuvânt un negoț cu produse agricole și de mică industrie (tesături, încăltăminte etc.), distileria fraților Mehedințeanu (“fabrica de gaz”) înființată în 1857 în bariera Râfov (unii istorici prahoveni situând-o în chiar localitatea Râfov iar alții în apropierea Gării de Sud de azi), putem spune, fără greșeală, că a dat o nouă dimensiune economică Ploiestilor. Acesta a devenit principalul furnizor de gaz lampant necesar iluminării Bucureștilor, a conectat Ploieștiul pe harta mondială a procesării țițeiului (unii politicieni dar și istorici considerându-l pentru sfarșitul de veac XIX și început de veac XX, “Dallas-ul României”) .
Dar, încă din 1859 când se punea problema legăturii pe cale ferată, a Dunării (Giurgiu) de București până la Iași via Buzău-Galați-Roman, edilii ploieșteni au știut să tragă șinele ferate și pe lăngă urbea noastră. Și a fost o lungă gestație!
Proiectul legăturii București-Ploiești a durat din 1865 până în 1867, iar realizarea proiectului din 1868 până în 1872.
Din 1879 (când s-a terminat și calea ferată Ploiești – Predeal – Timiș – Brașov) și până în 1915 când s-a dat în folosință triajul Ploiești-Sud, locomotivele erau cuplate la capătul opus al garniturii venite de la București spre Brașov, astfel încât ultimul vagon devenea primul iar această manevră a consacrat expresia “ a o întoarce ca la Ploiești”. Și o să vedem de ce și dura o bună bucată de timp această manevră !
Ion Groșescu în lucrarea “Mahalalele Ploieștilor” are un capitol Europa vine la Ploiești pe calea ferată . Frumos spus și sintetizează o realitate.
Proiectul și realizarea a fost încredințată unor germani, francezi, austrieci, italieni (un istoric ar fi dat și numele unora dintre ei dar eu mă mulțumesc doar a reține caracterul internațional al investiției). Dar există și contribuția edililor ploieșteni, care mută țiganii din satul Rudu (capătul de sud al străzii Rudului) pe moșia grecului Dimitrache Mimis (cartierul Mimiu de azi)-arendaș al zalhanalei moruzeștilor- și pe moșia boierului Bărcănescu spre Tătărani, precum și a boierului Costache Caragea (acesta primise de la domnitorul Ion Caragea- văr de gradul trei- în 1814, întreg orașul Ploiești; și ăsta un subiect interesant!) .
Mai internațional de atât nici că se putea – curat internațional!
La 13 septembrie 1872 în mod oficial a fost inaugurată linia București-Ploiești-Buzău-Galați-Roman precum și gările de pe traseu .
Prima variantă a gării a fost una fără veleități arhitecturale . Avea un parter și un etaj iar spre est o prelungire(vezi foto 1). Era însă una dintre clădirile impozante ale orașului în acea vreme alături de clădirea primăriei. Uitându-mă la fotografia vremii îmi și imaginez pe edilii ploieșteni urcându-se în podul gării pentru a trasa viitorul bulevard.
Un moment important al acestei versiuni a gării, a fost sosirea țarului Alexandru al
II-lea în ziua de 25 mai 1877 cu ocazia începerii Războiului de Independență. Despre acest moment special când Ploieștii au devenit capitala imperiului rus îmi rezerv povestirea într-un alt număr.
Primele modificări ale construcției gării au avut loc în 1886 iar între 1892-1894, gara este supusă unor ample transformări sub arhitectul N. Mihăescu. Se pare că inspirația arhitectului N. Mihăescu pentru gara ploieșteană a fost gara din Verona – Italia. Nu am găsit o fotografie a gării din Verona din începutul de secol XX. Oricum și gara din Verona a fost bombardată în al doilea război mondial ca si cea din Ploiești.
Versiunea actuală a gării sedatorează arhitectului Titu Elin, și realizată în perioada 1956-1959, de data aceasta inspirația venind de undeva din răsăritul sovietic(vezi foto 3 ).
Și două imagini cum ar fi arătat bulevardul trecând pe sub Gara de Sud (vezi foto 4,5). Am spus într-un număr trecut că proiectul de rezistență al pasajului fusese încredințat profesorului G. Em. Filipescu de la Politehnică, iar proiectul de arhitectură arhitectului Grigore Ionescu. Războiul a blocat această superbă investiție.
Despre viața în Gara de Sud a Ploieștilor în numărul următor.

Dicționar:
bogasier = negustor de pânzeturi fine
cavaf = negustor de încălțăminte (de proastă calitate)
abagiu = negustor/fabricant de aba (o tesătura groasă de lână)
toptangiu = angrosist
zalhana = abator rudimentar pentru ovine; restaurant specializat.

Check Also

Ultimul bal al Romanovilor

Cea mai mare petrecere din Rusia ţaristă a fost un bal la care oaspeţii au …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *