21.6 C
Ploiești
marți, 11 mai, 2021
Acasă Actualitate Planul Național de Reziliență și Redresare 2021-2027 (III)

Planul Național de Reziliență și Redresare 2021-2027 (III)

Cercetarea nu primeștE bani suficienți, dar autoritățile privesc mai atent către mediul de afaceri

Prezentăm, astăzi, ultima parte a Planului Național de Reziliență și Redresare 2021-2027, cu sumele estimate a se cheltui în câteva sectoare strategice pentru România. În edițiile trecute v-am informat în legătură cu următoarele domenii de intervenții: Transport durabil-9,274 miliarde euro; Schimbările climatice-6,50 miliarde euro; Mediu- 2,30 miliarde euro; Energie și tranziție verde-1,55 miliarde euro; Eficiență energetică și termică-1,80 miliarde euro; Mobilitate și regenerare urbană, valorificarea Patrimoniului-3,60 miliarde euro; Sănătate-1,85 miliarde euro; Educație-1,050 miliarde euro; Reziliență în situații de criză-0,31 mld. euro.

Mediul de afaceri și ecosisteme antreprenoriale
-3,8 miliarde euro
Potrivit Raportului de țară 2020, schimbările legislative frecvente și imprevizibile, împreună cu birocrația excesivă și ineficiențele persistente din administrația publică subminează deciziile de investiții și riscă să reducă atractivitatea țării pentru investitorii străini. Dar noi nu discutăm aici numai despre străini, pentru că aceleași piedici întâmpină și antreprenorii români.

Statisticile Eurostat arată că România are cel mai scăzut număr de IMM-uri raportat la numărul populației din UE. Percepția generală este că puține afaceri sunt cu adevărat viabile la nivel macroeconomic, multe dintre acestea fiind constituite mai degrabă ca afaceri de familie. Dar să vedem și alte detalii. De exemplu, cel al parcurilor tehnologice (industriale), considerate ca fiind un motor al dezvoltării. Județul Prahova este lider național, cu 16 astfel de parcuri, urmat de Cluj-12, Brașov-9, Bihor-7, Dâmbovița-4, Covasna, Dolj, Iași, Sibiu și Timiș, cu câte 3 parcuri fiecare. Câte două parcuri industriale există în Alba, Giurgiu, Hunedoara, Ialomița, Ilfov, Satu Mare, Suceava, Vâlcea, București, iar câte unul în Arad, Bacău, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Constanța, Galați, Gorj, Mureș, Neamț, Olt, Sălaj, Teleorman. Un rol major în această ecuație, dată fiind creșterea populației la nivel global, îl are sectorul agroalimentar. Indiferent ce am face, agricultura joacă un rol central în România –și oriunde în lume, raportat la mărimea populației rurale și la gradul de ocupare a forței de muncă. (vezi tabel 1)


Indicatori urmăriți: peste 35 de ecosisteme antreprenoriale create în parteneriat cu APL ( 20 mil. euro/proiect), cu 11.000 de locuri de muncă noi și 3.700 IMM sprijinite; 2.400 IMM sprijinite pentru producție, digitalizare, echipamente medicale și servicii IMM (0,5 mil. euro/proiect), cu 7.200 locuri de muncă noi); 140 de IMM cu activitate de agrement și valorificare patrimoniu natural (2,5 mil. euro/proiect), cu 2.100 de noi locuri de muncă); 1.400 de IMM din domeniul agroalimentar (o,5 mil. euro/proiect), cu 4.200 de noi locuri de muncă; 300 de companii din domeniul construcțiilor (1 mil. euro/proiect), cu 1.800 de locuri de muncă noi; 50 de mari întreprinderi sprijinite (10 mil. euro/proiect) și 3.000 de noi locuri de muncă înființate.
Complementaritatea priorităților de investiții din domeniul Mediul de afaceri și ecosisteme antreprenoriale cu Politica de Coeziune: POR-1,682 mld.euro, POCIDIF-0, 400 mld. euro
Programul Operațional Educație și Ocupare (POEO)-0,550 mld. euro, POTJ-buget nestabilit.
Total mediu de afaceri PNRR + PC: 6,432 mld. euro (sumă provizorie).
Cercetare și inovare-0,275 miliarde euro
După cum observați, bugetul pentru cercetare, cel care este considerat esența dezvoltării fiecărei economii, este unul extrem de mic. De altfel, cam aceasta a fost și politica de stat în toată perioada, mare parte din fondurile alocate cercetării mergând pe salarizare și mai puțin pe finanțarea efectivă a cercetării: 2017-buget de 1,7 miliarde lei, 2018-1,6 mld. lei, 2019 și 2020-1,69 mld. lei. Nu-i de mirare deci că institutele de cercetare-dezvoltare (INCD), atâtea câte mai sunt, nu au avut realizări remacabile, poate cu excepția Institutul de Cercetare de la Măgurele. (vezi tabel 2)
Indicatori urmăriți: 5 INCD din domeniul tehnic-inginerie (25 mil. euro/proiect), 5 INCD din domeniu agroalimentar (15 mil. euro/proiect); 5 INCD pentru transfer tehnologic pentru 25 de IMM (15 mil. euro/proiect).
Complementaritatea priorităților de investiții din domeniul Cercetare și inovare cu Politica de Coeziune: POCIDIF-0, 929 mld. euro, POR-0,712 mld. euro, POS-0, 647 mld. euro, POEO-0,397 mil euro, POTJ- bugetul nestabilit. Aici sunt vizate și învățământul superior, domeniul medical și educația.
Total provizoriu Cercetare și inovare PNRR+PC: 2,96 mld. euro.
Digitalizare
-0,70 miliarde euro
Raportul de țară 2020 arată că birocrația și capacitatea insuficientă de a furniza servicii de calitate, inclusiv servicii digitale, au un impact negativ asupra cetățenilor și a întreprinderilor. Domeniul vizează securitatea cibernetică, interoperabilitatea dintre serviciile administrației publice, digitalizarea serviciilor publice. În ultimii trei ani, România s-a clasat pe ultimul loc
în rândul statelor membre în ceea ce privește utilizarea serviciilor publice digitale în administrație, sănătate, educație, justiție, finanțele publice. (vezi tabel 3)
Indicatori urmăriți: 720 de școli sprijinite (0,35 mil. euro/proiect), 300 de unități sanitare (0,5 mil. euro/proiect), ANAF (100 mil. euro/proiect), 200 de instanțe judecătorești (0,5 mil. euro/proiect), 3 proiecte de securitate cibernetică (33,3 mil. euro/proiect).
Complementaritatea priorităților de investiții din domeniul Digitalizare cu Politica de Coeziune: POCIDIF (digitalizare educație, cultură, administrație centrală)-0, 641 mld. euro; POR (administrații orășenești)-0,400 mld. euro; POS (digitalizare sănătate)-0,449 mld. euro, POEO (educație timpurie, prevenire abandon, creștere ofertă educațională etc.)-1,565 mld. euro; POTJ-buget nestabilit.
Total buget provizoriu PNRR+PC: 3,775 mld. euro.
Măsuri de coeziune socială în Politica de Coeziune
Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) este elaborat în complementaritate cu Politica de Coeziune care prin intermediul Fondului Social European finanțează două categorii de măsuri principale și anume:
-Măsuri de educație și ocupare pentru populația școlară și forța de muncă prin intermediul Programului Operațional Educație și Ocupare;
-Măsuri pentru incluziune și demnitate socială adresate populației aflate în situații de dificultate prin intermediul Programului Operațional Incluziune și Demnitate Socială.
Programul Operațional Educație și Ocupare
Bugetul total pentru intervențiile în domeniul Educației și Ocupării prin POEO 2014-2020 se ridică la 3,820 mld. Euro, din care 3,050 mld. euro din FSE+ și 0,770 mld. euro co-finanțare națională asigurată din bugetul de stat. Intervențiile din fondurile europene prin bugetul multianual sunt conținute în tabelul 4.
Măsurile vizează acțiuni precum: măsuri de activare pe piața muncii, a 2-a șansă, antreprenoriat, asigurarea unui suficient număr de locuri pentru învățământul antepreșcolar, asigurarea transportului elevilor la școală, extinderea programului Școală după școală, parteneriate cu mediul privat, ateliere școlare, scheme start-up etc.
Programul Operațional Incluziune și Demnitate Socială
Prin POIDS se vor aloca peste 3,6 miliarde de euro, atât din finanțare europeană, cât și națională, în dezvoltarea serviciilor sociale la nivelul întregii ţări și a locuințelor sociale, sprijinind întreaga populație afectată de sărăcie, dar concentrându-se pe copii, persoanele în vârsta și populația rurală. (vezi tabel 5)
Măsurile se referă, printre altele, la dezvoltarea serviciilor comunitare (sociale, de sănătate, ocuparea forței de muncă, sprijin educațional) și a infrastructurii sociale, construirea de locuințe sociale, dezvoltarea serviciilor comunitare integrate în 2.000 de comunități rurale marginalizate, centre pentru copii și adolescenți cu tulburări de comportament (violență), în centre de zi pentru prevenirea separării copilului de familie, dezvoltarea serviciilor de îngrijire la domiciliu pentru persoanele în vârstă, creșterea angajabilității persoanelor cu dizabilități etc.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Articole recente

Semnificaţia zilei de 9 mai

În evoluţia milenară a poporului român, evenimentele de la 9 mai 1877 şi 9 mai 1945, precum şi Ziua Europei, se înscriu ca momente...

8 ŞI 9 MAI 1945 – ÎNCHEIEREA CELUI DE AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL ÎN EUROPA

Anul acesta, la data de 9 mai se împlinesc 76 de ani de la marea victorie împotriva Germaniei naziste. Către sfârşitul primei decade a...

Nordul Greciei, hub energetic al Europei?

Într-un context internaţional în continuă schimbare, energia este declarată o prioritate şi funcţionează ca un catalizator pentru evoluţii în mai multe niveluri. Având în...

Atâta timp cât Dodon va fi în libertate, Moldova nu va avea liniște și pace

Pe ultima sută de metri, cum se vede, și cu câteva zile înainte de a i se pecetlui „obștescul” sfârșit al legislativului de la...