8.7 C
Ploiești
sâmbătă, 7 decembrie, 2024
spot_img
AcasăActualitatePierde România încă un mare învestitor?

Pierde România încă un mare învestitor?

Compania americană ExxonMobil i-a transmis premierului Viorica Dăncilă și șefului Agenției pentru Resurse Minerale (ANRM) o scrisoare prin care îi anunța de intenția firmei de a renunța la proiectul de exploatare a gazelor din Marea Neagră. Practic, amercanii ar dori să vândă licența pe care o dețin pentru acest perimetru. Primele companii interesate de o eventuală preluare a licenței ExxonMobil ar fi OMV și fondul de investiții Carlyle, care are deja o investiție în Marea Neagră prin intermediul companiei Black Sea Oil & Gas. ExxonMobil a investit în lucrările de explorare din România circa 700 de milioane de dolari, dar compania s-a arătat deranjată de „șicanele” din ultimii doi ani și jumătate din partea guvernului și a majorității PSD-ALDE, prin legea offshore, modificată în ultimul moment de Liviu Dragnea, astfel încât a impus o serie de prevederi fiscale considerate nefavorabile și prin OUG 14/2018, care a adus noi schimbări radicale pe piața petrolului și gazelor. Pe urmă se spune că americanii ar fi descoperit zăcăminte uriașe de hidrocarburi în Cipru, unde rezerva de gaze din perimetrul Glaucus e de trei ori mai mare decât cea din Marea Neagră.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole recente