fbpx
marți , 26 mai 2020
Home / Actualitate / Piața Sârbească (9) BULGARII (2)

Piața Sârbească (9) BULGARII (2)

Războiul ruso-turc din1828 – 1829, încheiat cu pacea de la Adrianopole (azi Edirne în Turcia), a fost unul al intereselor geopolitice ale marilor puteri având, în același timp, un puternic impact asupra principatelor dunărene Valahia și Moldovlahia, dar și asupra urbei noastre prin așezarea aici a bulgarilor slivineni. Frumos context geopolitic mai ales că Ploieștii vor mai avea parte de asemenea influențe internaționale însă nu întotdeauna cu final fericit ! Despre acest război câteva cuvinte . A fost generat de dorința Rusiei de a avea influență în Balcani, a Angliei de control al comerțului pe Dunăre și în Marea Neagră, lupta de independență a grecilor începută încă din 1821, a celorlalte puteri europene de slăbire a Imperiului Otoman. Motivul imediat a fost închiderea strâmtorilor Bosfor și Dardanele de către turci, circulației navelor rusești și declararea jihadului (războiul sfânt) de către sultanul Mahmud al II-lea. Trupele Rusiei țariste au trecut Prutul și, în câteva zile, au ocupat Moldova și Țara Românească. În locul domnilor celor două principate (Sturdza, Domn al Moldovei și Ghica, Domn al Țării Românești), obligați să se retragă, s-a instituit o administrație militară rusă. Războiul încheiat în septembrie 1829 cu Pacea de la Adrianopol s-a soldat cu ocuparea Țărilor Românești de către armatele țariste până la 1856 (după pierderea războiului Crimeei de către ruși), instituirea Regulamentului Organic în cele două principate, înființarea “ strajei pământene” (începutul armatei române moderne). În Dobrogea multe localități au fost distruse (fortărețele de la Hârșova, Isaccea, Măcin, Tulcea, Constanța, Mangalia). Populația a avut de suferit nu numai datorită războiului dar și a ciumei (în Constanța au mai rămas 60 de case iar în Mangalia turcii au adus spre repopulare mai multe familii de tătari). Profitând de prezența trupelor ruse pe teritoriul Principatelor Române, Milos Obrenovici anexează cu forța la principatul său Serbia, aflat sub suzeranitatea Turciei, teritoriile din Timoc în 1830. Timocul făcea parte dintr-un județ turcesc dar populația era de origine română. Turcii nu se opun din cauza rușilor și pentru că teritoriile timocene rămâneau tot sub suzeranitatea lor. Obrenovici inițiază imediat un program agresiv de asimilare forțată a românilor din Timoc. Dascălii români sunt înlocuiți de alții sârbi, care nu vorbeau româna. Toți locuitorii au fost forțați să-și modifice numele adăugând terminația “ici, ovici sau evici”. Procesul de asimilare forțată a românilor din Timoc a durat zeci de ani, și a crescut în intensitate și complexitate. Ce spun istoricii nostrii, ce-au facut politicienii noștrii ? Nimic. Nicio condamnare a sârbilor, nicio pretenție emisă vreodată nici atunci și nici mai încoace. Nu a fost nicio acțiune de asimilare a vreuneia dintre etniile conlocuitoare precum au făcut ungurii sau sârbii sau rușii în Basarabia, sau grecii în Thesalia Vlahă. Ba mai mult sârbii “prieteni” n-au contenit să aibă pretenții asupra Banatului românesc deși au fost și sunt o minoritate. Si iată cum lipsa de reacție a autorităților române, a boierilor pământeni, de-a lungul istoriei noastre moderne, a permis continui atentate la identitatea noastră și pretenții teritoriale nejustificate.

Și totuși Ploieștii…
Pe 8 mai 1830 un “sârb” pe nume Kir Tilu – Abagiu îl anunță pe preotul Ionită Duhovnicul de la Sf. Ioan că la prăvălia sa au venit niște “bulgari băjeniți de frica beșliilor turci care s-au pus să-i căznească pe creștinii care s-au avut bine cu rușii” (motiv pentru care le era frică să-și mai spună bulgari și spuneau că sunt sârbi). Au venit pribegi , cu neveste și copii și cu slugi în căruțe. Kir Tilu îi cunoștea de la bâlciurile din Gabrovo, Târnovo și Sliven unde se ducea an de an și nu numai el ci și alți negustori ploieșteni. “ Pribegii sunt oameni de nădejde și sunt mulți și sunt încă pe drum: unii au plecat în urma muscalilor către Brăila iar alții vin către Ploești și Buzău: și vine și popa lor cu toate cărțile și odoarele de la biserica lor din Slivina; cu voie de la zapciu i-au adăpostit oameni miloși din drumul Vălenilor”.
În iulie 1830 așa cum zice Kir Tilu-Abagiu, au venit mulțime de bulgari băjeniți , din Slivina cu căruțe mari cu covilitir, cu câte trei și patru cai; și și-au adus tot neamul, cu scule de gospodărie și de meșteșuguri și au adus și turme de oi de soi bun. Și s-au apucat de treabă pe locul de dincolo de apa Dâmbului, pe moșia Bereasca. Locul l-au ales căci semăna cu locurile lor natale. Au cumpărat locurile pe seama lor cu învoire de la Isprăvnicat dar și cu plata arendei . Bulgarii au plătit 286.000 groși (veche monedă de argint) pe moșia boierului Iancu Bălăceanu. După alte surse,încă din decembrie 1829 baronul grec Cristofor Sachelerie ar fi cumpărat această moșie (C.N.Debie).
Au pus piatra de temelii pentru case și “nămestii” (acareturi ) și au ridicat furcile pentru căpriori. Au făcut în devălmășie cuptor pentru cărămizi și olane. Se duceau “sălășuitorii” din Sfânta Vineri și se uitau la slivineni, cât de vrednici și buni meșteșugari erau. Au adus cu ei și icoanele și odoarele din biserică. În ziua Adormirii Maicii Domnului au făcut slujba pe locul cumpărat; au agățat icoanele către răsărit ca în catapeteasmă, și duhovnicul lor, popa Hrisant a cântat o liturghie, și în deplină cucernicie, a sfințit locul unde va fi așezat altarul bisericii pe care urma să o clădească după asemănarea hramului din satul lor.
În 16 septembrie 1830 Înaltul Divan a dat încuviințare pentru întemeierea târgului Slivina – Nouă, pe moșia Bereasca; “s-au adunat 320 de familii de bulgari pribegi (820 de bărbaţi şi 772 de femei după M. Sevastos) care până la zăpadă se vor adăposti în casele noi ce mai toate au ajuns la căpriori” (actuala comună Țânțăreni) se spune în Cronica ploieșteană a lui C.N. Debie.
În 7 ianuarie 1832 Popa Hrisant si epitropii au participat la biserica Sf.Ioan la sfințirea icoanelor împărătești. Iar bulgarii “s-au minunat de buna orânduială și frumusețea cântărilor pe românește și i-au lăudat pe psalți.”
Pe la 1833 au venit să strângă dările în Ploiești niște cazaci . Dările merg acum la ruși dupa pacea de la Adrianopole(1829) . Erau cazacii foarte evlaviosiși nu de puține ori cântau la slujbă în biserică. S-au dus și-n târgul Slivina Nouă și-au cântat în biserica coloniștilor. Nu s-au înțeles cu popa Hrisant căci bulgarul cânta când bulgărește când grecește după tipicul țarigrădean (de la Constantinopole) iar cazacii cantau frumos însă rusește după tipicul nou al Lavrei Kievului.
În mahalaua Sf. Vineri aveau case lângă râpa Dâmbului niște robi țigani gospod (domnești), spoitori si zugrafi (aduși de Gh. Boldescu ajutoare la ridicarea spitalului) care băteau toba cu genunchiul, cântau din zurnale (vezi foto) și se duceau duminica în Slivina Nouă să cânte bulgarilor manele și zoralii (bătute). Oamenii se mai și distrau!
O zi memorabilă 20 aprilie 1838. Slivineni părăsesc moșia Bereasca. Starostele lor Mino Dimitrie și cu Popa Hrisant au fost la maghistrat (Clucer Gheorghe Boldescu) și-au cerut cuviincioasă învoire să se așeze slivinenii în oraș.
Cauza: În februarie 1831, începea un proces între paharnicul Nae Bălăceanu și nepotul său, Iancu Balăceanu, proprietarul moșiei Bereasca, cu slivineni cumpărători, proces care se va întinde pe mai mulți ani și care v-a duce la decăderea si dizolvarea “Noului Sliven”. Între slivineni intervin anumite disensiuni de care va profita baronul Cristofor Sachelarie, care reușește să pună mâna pe moșia Bereasca, rămânând să se judece el în continuare cu Bălăcenii. Mai mult, grecul reușeșete să încheie un contract împovarător cu 51 dintre slivineni în urma căruia aceștia recunoșteau într-un fel statutul de clăcași. În 1832 “orașul” bulgarilor număra deja 398 de case și 63 de prăvălii. În 1834 grecul Sachelarie încheie un nou contract cu slivinenii prin care aceștia își recunosc statutul de clăcași iar după doi ani se dă sentința în procesul dintre slivineni și grec prin care grecului îi este recunoscut dreptul de proprietate asupra moșiei Bereasca, deci și a terenului pe care se ridicase “Noul Sliven” .


Motivul imediat : Logofătul baronului Cristofor Sachelarie a cerut lui Nicoli Penciu Olangiul să vină la clacă pe moșia boierului. Iar logofătul a fost gonit cu pietre . Gâlceava s-a întins când au venit să-l “arestuaeasca” pe Nicoli dar “celovecii” (oamenii) nu s-au lăsat și l-au apărat pe Nicoli de dorobanți. Și atunci multe “lude” (denumire a unității de contribuabili în Țara Românească, alcătuită dintr-un număr variabil de persoane care plăteau bir în cazul de față familii) au plecat spre Râmnicul Sărat și Brăila. În oraș au intrat 182 de familii. Clucerul Gheorghe Boldescu i-a lăsat să stea până “vine cinovnicul (funcționar de stat) cu pitacul (act oficial) de la vornicie (domnie)”.
Pe 4 mai 1838 ceaușul (curierul ) maghistratului (primăriei) a făcut înștiințare obștească chemând toți slivinenii să facă întelegere cu boierul Sachelarie. Dar n-a venit cineva. Celovecii se țineau tare. Au fost în audiență la maghistrat, Popa Hrisant, gospodin (domnul) Mino Starostele și cu Nicoli Olangiul. Au depus o jalbă în care au arătat că ei când s-au așezat în 1829 pe moșia Bereasca au făcut-o cu încuviințarea Înaltului Divan și nu au avut niciun contract cu îndatorire de clacă sau dajdie (datorie) către boierul grec Sachelarie. După întelegere, la trecerea a cinci ani au început să plătească dările către vistierie și vămile domnești (din alte surse erau scutiți de “dajdie” trei ani și alți șapte să platească jumătate) . De la boier Sachelarie au cumpărat cu bani peșin pământ pentru case și biserică. Dumnealui prezidentul, Clucerul Gheorghe Boldescu, i-a ascultat cu răbdare și s-a minunat de “eftaxia” (buna organizare, rânduială) și bărbăția slivinenilor. În 26 iunie Vornicia a dat pitac că nu-i poate obliga pe slivineni să se întoarcă așa cum vrea boier Sachelarie . Slivinenii aveau slobozenia de a se așeza unde vor în Valahia. Slivinenii au cumpărat sau închiriat terenuri în partea de nord a orașului acolo unde mai tarziu va fi Ulița Sârbului (Calomfirescu) și Piața Sârbească. Jupân Nicoli Olangiul a primit de la Clucerul Gheorghe Boldescu o curte mare megieșă (învecinată) cu spitalul unde și-a construit cuptorul pentru cărămizi și olane. Tot în această zonă, viitoarea Piață Sârbească, s-au așezat pe strada Muzelor, Cășari (azi Victor Babeș), pe alte străzi care duceau spre Dâmbu unde lucrau grădini, creșteau oi, ori au înființat cășării (cășăritul era o operație de aplicare pe țesături a unui strat de substanțe care conferea țesăturii respective un tușeu moale, ca de piele). Alții, tot grădinari și cășari, s-au asezat către biserica Sf Apostoli tot în apropierea gârlei Dâmbului. Unii s-au așezat în mahalaua Sfinții Împarați (mai ales negustorii cu amănuntul ). În Sf Ioan, pe drumul Câmpinii, s-au așezat toptangii (angrosiștii), băcanii și importatori. Poate de aceea aici a apărut Piața Mare unde mai tarziu vor fi construite Halele Centrale, devenind centru negustoresc al Ploieștilor. Mai știm că Popa Hrisant a predicat până în 1859 în biserica Sf. Ioan.

“Alișverișul” (negustoria) din Piața Sârbească
În scurt timp s-au înmulțit slivinenii din orașul Ploiești. “Pe ulița ce duce la tahtul (resedința) Ocârmuirii (Ulița Sârbilor care azi este Calomfirescu și se prelungește cu Ion Creangă și Alexandru Vlahuță), în dosul binalei bisericii ce ardică dumnealui Gh. Boldescu și-au rostuit un plaț în care fac târg fieștecare miercuri și sâmbătă”.Îi zice Piața Sârbească . Și fac slivinenii bun alișveriș că au multă marhă bună și meșterită; și umblă pe acolo și oameni de prin alte mahalale , după târguială.”
Aș mai aminti faptul că pe locul pe care a fost ridicată Gara de Nord fusese cimitirul bulgarilor din 1830 (anul în care au venit bulgarii la marginea orașului), dar probabil dupa 1838 o data cu stabilirea lor în mahalele Ploieștilor, numărul celor îngropați aici a scăzut. Deja pe la 1900 nu se mai cunoșteau locurile de veci, iar găsirea osemintelor a fost o surpriză pentru constructorii care au început ridicarea gării.

Distribuie:

Check Also

Donație OMV către Maternitatea Ploiești

OMV Petrom a donat Spitalului de Obstetrică Ginecologie Ploiești 250.000 de lei pentru achiziția de …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *