fbpx
21.3 C
Ploiești
vineri, 14 august, 2020
Acasă Mozaic Inedit Piața Sârbească (10) “Văpsea verde”

Piața Sârbească (10) “Văpsea verde”

30 septembrie 1845 . Data naşterii mahalalei Boldescului, Piața Sârbească, la două luni după ce acesta fusese “astrucat” în pridvorul (sau pronaos?) bisericii al cărei ctitor a fost. Odata cu ea s-a mai înființat și mahalaua Sf. Vasile. Ploieștii erau în expansiune ! În 1853 cănd au revenit rușii în Ploiești pe motiv de Războiul Crimeii , au inventariat casele în care să fie încartiruiți, ocazie cu care aflăm ca mahalaua Sf. Gheorghe Nou făcea parte din grupa mahalaleor cu “văpsea verde” .

“În colț, o pompă, învelită-n scânduri
se scurge-ntruna.
Stau rufe gălbejite pe frânghie
și prin noroaie câinii se miros.
Cu păcură de la rafinărie,
se scurge Dâmbu unsuros
la capătul străzii sub podeț.”

Citind aceste versuri deja sunt cu gândul la podețul peste gârla Dâmbului, din dreptul străzii Berzei și continuare către strada Nămoloasa, cu mulți ani în urmă, când încă mă minunam de tot ce vedeam și auzeam, credul în basme si fugind din calea oricărui străin pe care nu-l cunoșteam, căci așa fusesem învățat. Atunci nu știam că merg pe unde, nu cu mult timp în urmă, pășise cel care vorbea cu îngerii, Nichita. “Dâmbu unsuros…” și puturos aș adăuga. Dar ne obișnuisem. Îl treceam cu picioarele goale de pe o parte în alta, explorând “Macazu” (azi, încă, uzina “24 Ianuarie”) sau intram în apa murdară să scoatem mingea căzută, în timpul unui meci aprins pe malurile sale. Pe podețul amintit treceam în drum spre Bereasca, în timpul iernii, să ne dăm cu sania pe “Dealu’ Mare “ . Și eram mulți. Pe acel podeț treceam în drumul spre Teleajen, trecănd pe lângă biserica pustie (fosta biserică a slivinenilor) împreună cu “armata mea” de țânci. Și fostul I.C.M. unde căutam rulmenți să ne facem trotinete și cărucioare. Sau I.T.A.U. unde săptămânal mergeam la Baia comunală pentru că avea bazin. Și multe alte amintiri… Între străzile Berzei și Berești erau mai multe case ale bulgarilor iar spațiul dintre Str. Calomfirescu și fostul “Calu’ Bălan” (azi Grafica Prahoveană) era numit Piața Sârbească. Aici nu a fost o activitate comercială. Bulgarii, cu mult timp în urmă, au avut un “plaț” amenajat pentru “alișveriș-uri” în apropierea Bisericii Sf. Gheorghe Nou. Strabunicul meu, grec de origine (tatal său venise pe la sfârșitul sec. XIX în Ploiești și a fost cântăreț în strană la Sf-ții Împărați), a fost negustor de fructe și n-a mai gasit aici vreun vad comercial. Bunica îmi povestea că “patera” (tatăl) depozita fructe în beci pe timpul iernii pe care le scotea la vânzare în apropierea Paștilor. Avea vadul undeva în zona Gării de Sud, aici ne mai fiind vreo piață de fructe și legume, iar pe timpul verii închiria beciul unor orbi care făceau perii de sârmă. Se făceau bani din orice! Era o mahala cosmopolită. Lăutarii din Piața Sârbească, de când i-a adus Gheorghe Boldescu pentru nevoile sale antreprenoriale, au făcut concurența serioasă celor deja mai vechi și mai organizați din Sf. Pantelimon.
Mulți dintre ei cântau la grădina Lipănescului (azi Afi Ploiești) dar și în cârciuma lui Petrache Savu Pivnicul din noua mahala. Piața Sărbească a fost la începuturi extinderea mahalalei “Barbului Croitoru’ “, Sf. Vineri. După ridicarea bisericii Sf. Gheorghe Nou această extensie dincolo de Drumul Oilor (Gh. Doja de azi) avea deja propria identitate și s-a impus ca o noua mahala. Aici ridică Mendel Predinger spitalul de copii, inaugurat în 1919 (Colț Transilvaniei cu Gh. Doja). În perioada de expansiune a mahalalei Sf. Vineri aici s-a așezat meștesugarul Matei Stănescu, în apropierea Spitalului Predinger, unde se naște și primul dintre copii, Hristea. De alți doi știm că au fost, unul mare iubitor al versurilor lumești ale lui Anton Pann- el însuși compunând asemenea versuri, iar altul cu studii la Paris, ajunge arhitect. Hristea a rămas să-și ajute tatăl la abagerie. Are mai mulți copii ultimul dintre ei fiind Nicolae. În 1927 Hristea se mută într-o casă modestă pe strada General Cernat (devenită Buciumului, apoi Nichita Stănescu), pe care o reface complet în stilul caselor țărănești . În aceasta casă se năștea la 31 martie 1933 (azi când scriu se împlinesc 87 de ani de la nasterea poetului), Nichita Hristea Stănescu, fiul lui Nicolae și al Tatianei Cereaciukin (fiica unui profesor de matematică și fizică la Școala militară din Voronej , ajuns general, refugiat din Rusia bolșevică și ajuns într-un final la Ploiești) . Un mic accent pe mediul în care a crescut Nichita. Ploiestii au fost un oraș avangardist așa cum am mai amintit și-n articole mai vechi. A primit cu brațele deschise pe oricine iubea libertatea și spiritul și spirtul și inițiativa.
Fară a face o enumerare exhaustivă amintesc de:
– procesele avute de catre ploieșteni cu cei din neamurile Moruzi și Caragea, revoltându-se împotriva deciziilor domnești privind drepturile boierilor mai sus amintiți asupra Ploiestilor, cărora la un moment dat ploieștenii le-au ars casele pentru a nu mai veni în oraș;
-aşezarea bulgarilor slivineni în Bereasca căutând libertatea de sub stăpânii turci, dar și mutarea lor în oraș când drepturile le-au fost încălcate ;
-Falansterul fourierist de la Scăieni a lui Theodor Diamant (nepot al boierului Bălăceanu );
-primul sindicat din România (al tâmplarilor) în 1905, condus de I.C.Frimu;
-prezența lui Constantin Dobrogeanu Gherea în Ploiești (a stat o perioadă pe strada Spitalului deci în mahalaua noastra! ) despre care Constantin Bacalbașa spunea: “ intrarea lui Costica Dobrogeanu în România a fost începutul adevăratei activități socialiste” care la începuturi “ se mărginea în cercurile studenților, fiindcă în lumea lucrătorilor era cu totul neaccesibilă propaganda” dar care în Ploiești a prins repede datorită numărului mare de muncitori;
-republica de la Ploiești din 1870 ( “vesela Republică podgoreană” cum îi spunea Caragiale);
-prima rafinărie a fraților Mehedințeanu din bariera Râfovului, în 1857;
– Aici Anton Pann și-a vândut cel mai bine cărțile tipărite, cele bisericești dar mai cu seamă cele lumești prin prietenul său Ioniță Stoicescu, profesor de muzică pe lângă biserica Sf. Gheorghe Vechi. Anton Pann spunea pe la 1840 :

“Ploieștenii, cum se vede, sunt mai mult evlavioși
Prin urmare și-n Scriptură sunt mai tare credincioși
Că cu-nflăcărată râvnă spre cele dumnezeiești ,
Cu asupră se-arată doritori cărții acești” (e vorba de cartea cu versuri lumești)
Iar Nichita Stănescu completează în Cartea de recitire :
“ Negustorii, mai cu seamă, toți sărind s-au adunat
Și-au rămas aceia , care poate, n-au aflat.”


Spiritul mahalagiului ploieștean și-a pus cu siguranță amprenta pe Nichita, aspect pe care Nichita, la rândul său, îl constata cu malițiozitate despre I.L. Caragiale: “ pentru mine, Caragiale nu a vizat în opera sa în primul rând niște relații ploieștene, ci mai degrabă a interpretat într-un soi de spirit ploieștean niște realități… mă gândesc cu dragoste la spațiul ploieștean, ca la un spațiu mioritic.” Nu putem contesta nici faptul că Nichita nu a fost un demn fiu al orașului lui “Ce bei?” . O armonioasă și genială împletire de spirit și spirt ! ( n-o spun malițios ci admirativ!) . După M. Sevastos în 1937 existau 8 cârciumi în mahalaua Sf.Gheorghe Nou. În anii ‘60 ai secolului XX eu am mai prins “La Calul Bălan “, “Pui de urs” și o cârciumă între străzile Bratocea și Harpei (probabil La Kiturugă). Le știu căci mă trimitea taică-miu sa-i iau țigări dar nu oricare. Parcă pe atunci fuma Litoral. Și le colindam pe toate până găseam.
Fără al considera un epilog al aducerilor aminte despre această mahala ploieșteană închei acest articol cu câteva versuri din poemul lui Nichita Stănescu “Poemul mahalaleor” (preluat din cartea lui Ioan Groșescu “Mahalalele Ploieștilor”):

Zice că i-am vrăjit nasol,
că fac mișto la parastase
mă tot miram ce-o gâdilase
de-a dichisit-o-n ochi de trol.

Și mi-a suflat-o, mă de-a gata ,
călca-i-ar dricu’ arătarea
cântai, cântai, dar vezi cântarea
mi-a încălzit doar beregata.

Mă arde sub cămașă coasta,
mă seacă dur, prea dur, abrașa,
sau bă…, m-o fi durând cămașa
și eu nu știu nimic din asta.

M-a uns cu găinaț de zână
și tocmai cine, o cartoafă,
o ștoalfa, talciocară. O alfă.

Ei și! De-o gâdilă nemâna!
Ochitul, vorbele îi put,
dar dă-o-n suflet de gagică
Ai oasele la tine Gică?
Te fac pe zece un barbut
Vai…

Mahalalele vechi și triste
cu case poticnite-n stradă,
cu femeile ghemuite pe prispe
să adulmece, să audă, să vadă.

Străbunicul meu (în partea stângă a fotografiei ) în zona Gării de Sud. De remarcat modul de prezentare al mărfii dar și ținuta negustorilor . Fotografia a fost făcută pe la 1925. A locuit pe strada Dâmbului nr. 19 (azi 20). Străbunicul a luptat împotriva bulgarilor în războiul balcanic din 1913, unde a fost rănit în piept. A purtat aproape 15 ani, până la moarte (avea doar cincizeci de ani !), o placă de argint în piept.

Bogdan-Lucian SALAJAN

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Articole recente

Șapte polițiști depistați cu Covid-19

Șapte polițiști depistați cu Covid-19 Inspectoratului Județean de Poliție Prahova a anunțat că, în urma testării, au fost confirmate șapte cazuri de infectare cu virusul...

PSD, Pro România și PPUSL au format Alianța pentru Prahova

Ceea ce la început circula „pe surse” s-a adeverit întrutotul. PSD, Pro România și PPUSL (fostul PUR al lui Dan Voiculescu) au format „Alianța...

Recoltă slabă de grâu în acest an

Producția medie la grâu în acest an extrem de secetos este de 2,9 tone/ha, în scădere cu 40% față de 2019, când regimul precipitațiilor...

S-a ales cu dosar penal pentru un briceag

Tânărul a fost depistat de polițiștii Secției de Poliție nr. 2 Ploiești într-un parc situat în zona de nord o municipiului. La vederea patrulei...

Adolescent înjunghiat în Ploiești

Polițiștii din cadrul Secției nr. 1 de Poliție Ploiești au fost sesizați despre faptul că un minor, în vârstă de 16 ani, ar fi...

Turiști speriați de un urs, la Azuga. Intervenție IJJ Prahova

Jandarmii montani au fost solicitați să intervină pentru acordarea de ajutor unui grup de turiști. Potrivit IJJ Prahova, patru persoane, cu vârsta de aproximativ...