fbpx
15.1 C
Ploiești
vineri, 18 septembrie, 2020
Acasă Actualitate Piața sârbească (1)

Piața sârbească (1)

Erate, fără supărare,
coane Fănică
Mi-am făcut curaj înainte de a scrie despre mahalaua copilăriei mele, Piața Sârbească. Având și obârșii bihorene, nu mint că m-am încumetat și cu un “deț de pălincă”, înainte de această aventură jurnalistică. Am căutat și câteva repere care să mă ajute într-o prezentare plăcută și informată despre Piața Sârbească. Trebuie să spun că am găsit și multe informații eronate sau deformate. Astfel:
– pe un site am găsit că Gheoghe Boldescu a murit în 1847 (adevarul că s-a stins la 30 iulie 1845 și, cum se spunea în vreme, “astrucat” în biserica ctitorită de el) ; înteleg că informația este luată din Monografia Ploieștilor (un reper de toată încrederea) a lui M.Sevastos, însă adevarul trebuie spus. Probabil M.Sevastos s-a gândit la faptul că biserica Sf.Gheorghe Nou fiind târnosită în toamna lui 1846 ,clucerul Boldescu să fi fost înmormântat în biserica terminată, precizând astfel anul 1847.
– pe alt site, că numele străzii August Treboniu Laurian a aparținut unui împărat roman, când adevărul este că a aparținut unui ardelean pe nume Augustin Trifan, care a fost un filolog, istoric, publicist și om politic, unul dintre conducătorii Revoluției de la 1848 din Transilvania;
– în cartea lui Ioan Groșescu, Mahalalele Ploieștilor, se afirmă că Preotul Leon Arion a ridicat “din temelii” biserica Sf.Gheorghe Nou în anii ‘70 ai secoulului trecut; pot dovedi că în iarna anului 1968-1969 biserica avea ridicate deja ziduri până la nivelul de sus al ferestrelor și asta din prima încercare de reconstrucție 1957-1958, iar clopotnița și peretele de vest al bisericii au rămas neatinse de bombardamentul din 1944;
– osemintele clucerului Gheorghe Boldescu și ale soției sale Zinca-Maria Boldescu, poate inițial să fi fost puse în pronaos însă după bombardamentul din 4 aprilie 1944 ele au fost așezate în pridvorul, și totodată clopotnita, a bisericii, iar Parintele Leon le-a zidit definitiv în peretele de sud al acesteia;
– că Nichita Stănescu a învățat la Liceul “Sfinții Petru și Pavel” din Ploiești în perioada 1944-1952; adevărul este următorul:
În aprilie 1944 este bombardat Liceul “Sf.Petru și Pavel”, aflat în localul de pe bulevard, fațada și latura de sud a liceului fiind distruse complet (liceenii se aflau în vacanță dinaintea Sfintelor Paști și nu au fost victime!). În această perioadă Nichita se refugiase cu familia la Drajna De Sus iar în timpul verii dă examen pentru admitere la “Liceul Sf Petru și Pavel” la Vălenii de Munte unde se refugiase și corpul profesoral al liceului ploieștean. Din toamna anului 1944 frecventează cursurile Liceului “Sf Petru si Pavel” care se mutase în localul Școlii Comerciale de pe strada Oilor, actual strada Gheorghe Doja și liceu “I.L.Caragiale”. Va purta numele “Sf. Petru și Pavel” până în 1948, când își schimbă numele în Școala Medie nr.1, după moda sovietică. In 1952, cu ocazia aniversarii a 100 de ani de la nașterea lui I.L.Caragiale, liceul va lua numele marelui dramaturg (tot din 1952 este și bustul “proletar” al lui I.L.Caragiale de pe bulevard, fiind turnat în bronz la Uzinele “1Mai”). În concluzie, Nichita Stănescu a învăța doar patru ani la Liceul “Sf.Petru și Pavel” iar următorii până în 1952 la Școala Medie nr. 1. Știu lucrurile acestea și de la mama mea care s-a născut în același an cu Nichita, 1933, în aceeași mahala, la o distanță de trei străzi, și a fost colegă cu acesta și cu academicianul Eugen Simion la o clasă paralelă. Dar educația pe care au primit-o a fost a corpului didactic al fostului liceu de pe bulevard. Nu este așa c-am întors-o ca la Ploiești ?
– că Nichita Stănescu a rămas repetent în clasa întâi! Adevărul ni-l spune chiar poetul. Într-o glumeață Notă autobiografică, scrisă la 1 noiembrie 1977, Nichita Stănescu a declarat despre sine, la persoana a II-a singular: “ A rămas repetent în clasa I primară, fiindu-i deosebit de greu să-și imagineze că vorba vorbită și cuvântul cuvântat există și ar putea fi scrise.” Era povestea cu oaia care ar fi trebuit să-i iasă din gură în momentul când pronunța primele cuvinte așternute pe cel dintâi caiet de școală : “o-i, oi”. Ioan Grigorescu chiar ne precizează ”… repetenția nu era decât o metaforă apărută în procesul de mai târziu al necuvintelor, căci, dupa cum atestă matricola primelor două clase de la Școala Primară Nr. 5 din Ploiești (de pe str.Romană vis-a-vis de biserica Sf. Ștefan) ,- a treia clasă a urmat-o la Bușteni, iar a patra la Vălenii de Munte-, le-a terminat pe toate printre primii”.

Mă intorc la “părinții fondatori” ai mahalalei Piața Sârbească.
Gheorghe Boldescu s-a născut în Ploiești, în 1775, într-o familie de moșneni din Boldești. A moștenit de la tatăl său o serie de proprietăți împreună cu un mic rang boieresc (clucer), cumpărat de acesta. Știa carte, deprinsă poate, în parte la București, poate în parte de la dascălii din Ploiești, însă desăvârșită ca autodidact.
Averea moștenită a știut să o gospodărească și să o înmulțească.
Și-a extins moșiile în partea de nord a Ploieștilor. S-a apucat și de comerț, iar acesta a fost cu pește (majar) pe care îl aducea de la baltă, prins de oamenii săi, în căruțele sale. De altfel, spiritul întreprinzător s-a văzut și în organizarea în marginea pieței oborului a unui întreg rând de prăvălii și tarabe de pescărie. Succesul în comerțul cu pește i-a adus într-o perioadă și titlul de staroste al pescarilor. Se dovedește și un bun edil, începuturile fiind în calitate de mădular al magistraturii (un fel de viceprimar) pe lângă Prim Magisterul de atunci, Iordache Suslănescu.
Treburile publice l-au interesat întotdeauna, iar noua administrație comunală i-a permis să năzuiască să ajungă la conducere. În 1837 ( 8 octombrie), este desemnat Prim Magister reprezentând în egală măsură și pe boieri dar și pe negustori și meseriași. Și-a onorat funcția ocupându-se cu pavări de ulițe, alinieri de fațade, desecarea bălților și băltoacelor, îndepărtarea gunoaielor etc. A fost ales an de an în această funcție până în 1843, când, bolnav fiind, renunță. Se spune că încă din 1842, deși începuse să fie bolnav, prin august și septembrie, a continuat sa-și facă datoria astfel încât, toamna, a fost din nou reales. În 1843, boala de inimă i s-a agravat, dar și în perioadele când nu putea părăsi patul, continua să administreze orașul. Era căutat acasă de cei care aveau treburi sau jalbe și tot acolo veneau subalternii să-i ceară îndrumări și semnătura pe acte oficiale. Totuși, în ajunul alegerilor din 3 noiembrie 1843, o delegație a venit la domiciliul lui să-l roage să candideze din nou la prezidenție. Cu toate stăruințele lor, a refuzat, dar l-a propus în schimb pe Enuță Baldovin, în care avea încredere. A încetat din viață, la București în casa ginerelui său Costache Florescu, în 30 iulie 1845, dar lăsând cu limbă de moarte să fie înmormântat la Ploiești. Ioniță Meșteru și Lisandru Pietraru, amândoi locuitori ai mahalalei lui, care lucrau la terminarea bisericii, au zidit grabnic gropnița în pridvorul acesteia, sub turla frontală. Din informațiile lui M.Sevastos turla cu clopotnița s-a ridicat în 1893.
Astfel cele doua informații ne dau o situație neclară asupra locului “inițial” al îngropării clucerului Gheorghe Boldescu.
Trei zile mai târziu, Ploieștii îndurerați, în frunte cu ocârmuitorul județului, prezidentul magistratului, membrii acestuia, președintele tribunalului, profesorii școlii publice, conduceau ramășițele pământești ale lui Boldescu, în cripta bisericii lui, care nu ajunsese încă să fie sfințită. Un sobor de noua preoți ploieșteni și un arhimandrit l-au prohodit.
Și acest mare edil ploieștean, mare filantrop, NU are o amărâtă de placă întru aducere aminte, nu mai vorbesc de vreun bust sau statuie. Comparativ cu chefliul primar Radu Stanian care a știut să profite pentru sine din realizarea bulevardului! Bustul de pe bulevard se afla practic în centrul moșiei lui Radu Stanian, pe care repede a știut să și-o facă după ce a aflat traseul viitorului bulevard.
Redau prezentarea pe care M.Sevastos o face acestui mare edil ploieștean:
“C. lennescu ne dă următorul sugestiv portret al său:
„Bărbat înalt, statură majestuoasă, ținută demnă. Om energic, harnic la lucru, deschis la petreceri, activ și totdeauna întreprinzător; purta costumul oriental, costumul timpului: un antiriu stânjiniu sau ciadâriu, încins cu un brâu lat de șaI cafeniu cu râuri albe; o giubea neagră, rareori vișinie închisă; iar pe cap un ișlic de blană cenușiu și creț; părul capului sur, ras la ceafă, fruntea lată și luminoasă, sprâncenele dese și stufoase, fața întinsă, lucioasă și de un colorit foarte atrăgător, gura potrivită; nasul grecesc; mustățile albe și groase; ochii negri, mari și vioi; mersul măsurat, ca al marilor boeri ai vremii, pasul ferm – iacă portretul neuitatului culcer Boldescu”.
Caracterul lui era egal de frumos și atrăgător, din felul cum ni-l prezintă autorul portretului.
„Dintre cei mai bătrâni, mulți au avut desigur ocazia să-l vadă, Dumineca și în zile de sărbătoare, viind regulat la biserică; aci, toți îi făceau loc ca el cel dintâiu să meargă să se închine la icoane; el să se miruiască cel dintâi, el să ia cel dintâi sfânta anafură, după obiceiurile cele curate ale timpului, în care bătrânii și fruntașii cetățeni erau ascultați, stimați și respectați. Mulți desigur l-au văzut – ca magistrat – în fruntea sfatului nostru orășenesc, îngrijind ca un adevărat părinte trebile orașului, ascultând cu atențiune toate jeluirile, mângâind pe nenorociți, ajutând pe săraci și nevoiași, și certând – cu părintească severitate¬ pe toți slujbașii care nu erau la înățimea chemării lor.
,,Nu leneș, nu luxos, nu interesat și lacom, nu mincinos, hrăpitor, clevetitor și fățarnic; ci bun, blajin, sobru, sever, cinstit, cu suflet curat, cu inima deschisă, miluitor și gata de a sări în ajutorul celui nevoiaș – Boldescu era un adevărat părinte pentru toți, un adevărat tip al adevăratului, bunului, bravului boer roman”. (descriere pe care C.Iennescu o face in lucrarea “Recladirea Spitalului Boldescu”)
Clucerul Gheorghe Boldescu a înființat, prin donațiile sale, spitalul din Ploești care-i poartă numele.
Pentru a ne da seama de caracterul clucerului Boldescu, – este destul să cităm o pagină din ,,diata” lui.
După ce sânt trecute în testament clădirile, și via, și banii lăsați, – clucerul Boldescu adaogă la ,,zestrea” spitalului:
„Patru suflete țigani, însă
Ancuța Bucătăreasa
Maria fata spălătoreasă
Ion Zlătaru din Podeni zlătar
Catrina soția lui”
„Facem cunoscut și împrejurarea aceasta – adică dintre aceste 4 suflete țigani, trei sunt vii ai noștri de moștenire făr de nici un fel de pricină; iar Catrina lui Ion Zlătaru este țigancă străină și ține amândoi căsătorie împreună necununați de sânt câțiva ani, având și un copil făcut de dânșii Nicolae de ani zece, care se află în ființă. Ne-am silit, cu toate mijloacele cuvenite, să-i dăm țigăncii din țiganii noștri cu cununie și n-au stătut putință a-i despărți. Pentru care ne mai rămânând alt chip de îndreptare, dăm această încredințare, cinstitei Eforii sub a noastră iscălitură, ca ori când se va ivi stăpânul Catrini de o va cere să-i dăm alta asemenea; iar nevrând să facă schimb, să dăm noi lui Ion soție din țigănia noastră, ca să nu fie lipsă din patru suflete ce sânt așezate într-această listă. Care urmare îndatorăm să fie păzită și de cei din urmă ai noștri moștenitori”.
Vrasăzică, clucerul Boldescu – in 1844 – „s-a silit, cu toate mijloacele cuvenite”, să dea lui Ion Zlătaru tigancă din „tigănia” boerului. „Dar n-au stătut putință a-i despărți”…
Văzând ca nu mai rămâne „alt chip de îndreptare”, boerul cere executorilor testamentari – ca Ion Zlătaru să nu fie despărțit de Catrina lui. ,,Când se va ivi stăpânul Catrinei, de o va cere – să-i dăm alta asemenea”…
„Care urmare, – închee Boldescu, – îndatorăm să fie pazită și de cei din urmă ai noștri moștenitori”.
Ce inimă bună și câtă înțelegere de patimile omenești trebue să fi avut acest boer care, la 1844, arată atâta considerație pentru sufletul robului !
Acel care s’a purtat părintește cu robul Ion Zlătaru, și cu Catrina lui, și cu „copilul lor Nicolae de ani zece care se află în ființă” – nu-și putea decât dărui averea, el și cu soția lui, pentru tămăduirea bolilor celor necajiți și sărmani.
Această pagină din „diată” nu-i mai elocventă decât un întreg volum?”
Alături prezint imaginile soților Boldescu, probabil după portretele votive inițiale din biserica Sf. Gheorghe Nou, dar și portretele făcute la aproape douăzeci de ani de la moartea clucerului de către Theodor Aman. Precum și o viziune propie asupra soților Boldescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Articole recente

PDM, între un trecut fraudulos și negru și un viitor întunecat

Ultimii doi deputați au evadat din tabăra democraților pe 14 august, PDM rămânând astfel cu 11 deputați din 29 la început de mandat. Noii...

Povestea centurii ocolitoare de la Vălenii de Munte

Autoritățile locale din Vălenii de Munte vorbesc din nou despre centura ocolitoare a orașului. Subiectul este unul vechi și a avut, cel puțin deocamdată,...

S-a înființat Poliția Școlară

Ministrul Afacerilor Interne, Marcel Vela, a semnat ordinul de înființare, în cadrul Poliției Române, a Direcției pentru siguranță școlară. Noua structură, denumită Poliția Siguranța...

Cum va folosi CJ Prahova excedentul financiar în sumă de 88 milioane de lei

Consiliul Județean Prahova a rectificat din nou bugetul propriu al județului pe anul 2020 prin suplimentarea veniturilor și cheltuielilor totale cu suma de 9.707,36...

Imperiul Rus, România, Ploieștii (II)

Armatele țariste ocupă România La începutul primăverii anului 1878, sistemul național de informații era în posesia unor date certe că părți sau întreg teritoriul României...

Pentru traseism politic, 5 primari și-au pierdut mandatul, dar 2 + 1 viceprimar au rămas în funcție!

Prefectul județului Prahova, Cristian Ionescu, a emis mai multe ordine de încetare a mandatelor înainte de termen pentru cinci primari și mai mulți aleși...