11.3 C
Ploiești
vineri, 24 septembrie, 2021
Acasă Sport Petrolul, victorie dificilă la Comuna Recea

Petrolul, victorie dificilă la Comuna Recea

Petrolul Ploiești a reușit să se impună pe terenul formației Fotbal Comuna Recea, nou-promovată în eșalonul secund, care a ținut în șah pe Rapid (victorie) și U 1948 Craiova (remiză), câștigând cu 2-1 după ce a jucat aproape tot meciul în superioritate numerică, dar a și fost condusă cu 1-0. Golurile au fost marcate de Gabriel Oiță (min. 47), respectiv Buhăescu (67 – penalty și 72). În urma acestei victorii Petrolul a urcat pe locul 5 în clasament, cu 13 puncte. De remarcat faptul că formația din Maramureș este pregătită de fostul petrolist Nicolae Constantin, care a debutat în fotbal la Victoria Florești. O tempora!
Fotbal Comuna Recea: Bota (cpt.) – Potcoavă (Mărieș 78’), Bakmaz, Oiță, R. Ispas – Văsălie (Jucan 78’), R. Rus (M. Urs 28’), Akhmatov, Micaș (Balha 86’) – Luboya – M. Coman. Rezerve neutilizate: Răilean – Ant. Lung, Dav. Simion, Lihet, Szecui. Antrenor: Nicolae Constantin. Eliminat: Ante Bakmaz 24’ (cumul de cartonașe galbene)
Petrolul Ploiești: Kitanov – B. Mendoza, Meijers, Huja, Țicu – Nir Lax (Val. Balint 68’) – M. Bratu ( Mih. Constantinescu 62’), Salifu (Ekollo 62’), Pol Roige (cpt.)(Andr. Răuță 84’), S. Diarra – Buhăescu (Saim Tudor 84’). Rezerve neutilizate: R. Avram – Alb. Olaru, Ant. Manolache, Poelmans. Antrenor: Viorel Moldovan. Eliminat: Sory Ibrahim Diarra 90’ (cumul de cartonașe galbene).
Pentru “galben-albaștri” urmează o perioadă încărcată, cu trei meciuri programate într-un interval de zece zile. Mai întâi, miercuri, Petrolul va fi luat startul în ediția 2020-2021 a Cupei României, evoluând, în deplasare, cu Metaloglobus București. Apoi, duminică, de la ora 15.00, pe „Ilie Oană”, este programat duelul cu liderul eșalonului secund, U Craiova 1948, pentru ca, pe 28 octombrie, tot la Ploiești, să se dispute restanța cu CSM Slatina (ora 17.00).

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Articole recente

Mai mare daraua decât ocaua!

Cam așa am putea spune, privind suma atribuită de CJ Prahova organizațiilor non-guvernamentale, pentru activități nonprofit de interes județean: 200.000 lei, cu o valoare...

CampaniA Ziarul Ploieștii: „Dăm toate peisajele din lume pe cele de acasă”

Istoria Mănăstirii Aninoasa-Argeș vine din anul 1677, când clucerul Tu­doran Vlădescu a ridicat bise­ri­ca pentru curtea sa boierească. Dar s-a întâmplat ca în acel...

Spitalul Municipal Câmpina redevine unitate suport Covid

Abia ce-și reluase de la 1 iulie activitatea normală, că Spitalul municipal Câmpina redevine unitate suport Covid. Deja, în contextul creșterii numărului de îmbolnăviri...

Încep lucrările de modernizare a școlilor din Sinaia

Primăria Sinaia anunță că a început prima etapă a proiectului Sinaia 3.0, în valoare totală de 4.599.703,49 euro, prin care se va reface mare...

Tragedia unor regimuri corupte

E aceeaşi poveste a corupţiei prezentă pretutindeni, din nou şi din nou. Puterea care în numele celor mulţi îi serveşte pe cei puţini. Actuala...

Revine „Bazarul copiilor”!

Asociația Mozaic Comunitar Ploiești anunță că se va relua Bazarul Copiilor, organizat de câțiva ani la Sala Sporturilor - Zona Turnului Parașutiștilor. Într-un comunicat...