12.1 C
Ploiești
luni, 19 aprilie, 2021
Acasă Sport Petre Rezmiveș - locul 8 la Campionatul Balcanic

Petre Rezmiveș – locul 8 la Campionatul Balcanic

Petre Rezmiveş, atlet legitimat la CSM Ploiești, a ocupat locul al 8-lea în finala probei de „60 metri” a Campionatului Balcanic de atletism în sală, competiţie desfăşurată la Istanbul. Sportivul pregătit de Augustin Iancu şi Robert Munteanu a fugit bine în „serii”, reuşind să aibă cel de-al cincilea timp al calificărilor, 6.82 secunde, pentru ca, în finală, să nu mai forţeze pe ultimii metri în momentul în care a simţit o uşoară durere la coapsă şi să încheie cursa doar al 8-lea, cu 7.00 secunde. Altfel, proba a avut un nivel destul de ridicat, în condiţiile în care cel care a câştigat titlul de campion balcanic, turcul Kayhan Ozer, a alergat 6.72 în serii şi 6.69 în finală. Argintul a fost obţinut de Oleksandr Sokolov (Ucraina), cu 6.72 secunde, iar medalia de bronz i-a revenit lui Stanislav Kovalenko (Ucraina), cu 6.75 secunde.
În urmă cu două săptămâni, Petre Rezmiveş devenea campion naţional de seniori cu timpul de 6.77 secunde. La cea de-a 26-a ediţie a Campionatului Balcanic de atletism în sală de la Istanbul, România a reușit să cucerească 12 medalii, dintre care 2 de aur, 5 de argint și 5 de bronz. În clasamentul general pe națiuni, România s-a clasat pe poziția a patra, fiind devansată de Turcia (7-4-4), Ucraina (4-6-4) și Bulgaria (3-1-1).
Următoarea competiţie importantă pentru Petre Rezmiveş este Campionatul European de Atletism de la Torun (Polonia), care va avea loc în perioada 5-7 martie 2021.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Articole recente

Încep lucrările la stația meteo de la Vârful Omu

Societatea de construcții Viosil Instalconstruct SRL a câștigat licitația organizată de Administrația Națională de Meteorologie pentru lucrările de reparații capitale, consolidare și modernizare a...

De la religia lipsei, la lipsa religiei

Un grup de atei din Sacramento, California, a pregătit pentru perioada Crăciunului un număr de 55 panouri publicitare care afişează imagini cu localnici şi...

PAPA FRANCISC, UN MARXIST ARGENTINIAN

Economistul Antonio Martino contestă teoria Papei Francisc, conform căreia proprietatea privată nu este un bun primar inviolabil. „Dreptul la proprietate este un drept natural...

Concurs pentru postul de președinte al CAS Prahova

Casa Națională de Asigurări de Sănătate a anunțat că, în această lună, vor avea loc concursurile pentru ocuparea postului de director general al caselor...

Se repară podul de la Azuga. Calvar așadar pe Valea Prahovei!

De luna viitoare, începând cu 5 mai, se vor institui restricții de tonaj din cauza lucrărilor de reabilitare a podului peste pârâul Azuga, situat pe DN1,...

Planul Național de Reziliență și Redresare 2021-2027 (III)

Cercetarea nu primeștE bani suficienți, dar autoritățile privesc mai atent către mediul de afaceri Prezentăm, astăzi, ultima parte a Planului Național de Reziliență și Redresare...