Cu patru ani în urmă, la început de 2017, un emoționant mesaj sosit de peste ocean, din Statele Unite ale Americii ne-a prilejuit nouă (distinsului Director General al Ziarului Ploieștii – Marius Marinescu și semnatarului acestor rânduri – Octavian Bălteanu) posibilitatea realizării unei pagini de sport (a 12-a, color…) sub titlu „Epistolă de suflet, de peste ocean”.
Recent, în aceste prime zile din 2021, aceeaşi distinsă familie (autoarea mesajului din 2017… ) din Aloha, Oregon, SUA, compusa din Inginer Marian Bobirnac (originar din Berceni – Prahova, fost handbalist performer şi fost elev al meu în minunata comună prahoveana, Inginer Mihaela Bobirnac (soţie), Doctor George Bobirnac şi Diplomat Relaţii Internaţionale Radu Bobirnac (fii), ne-a trimis un frumos mesaj tradiţional şi mai ales o încântătoare imagine cu Ziarul „Ploieştii” (Numarul 1772 din 19 ianuarie 2017, pagina 12 , ziar ajuns la momentul potrivit, prin poştă) în onoare (în casa familiei), sub Drapele Statelor Unite ale Americii , Oregon şi România…
Cu cititori (majoritatea online…) şi în diferite colţuri ale lumii Ziarul „Ploieştii” (Fondator regretatul reputat jurnalist Ioan Marinescu ) a produs şi produce bucurii…
Octavian Balteanu, ZPL.ro