fbpx
13.8 C
Ploiești
marți, 22 septembrie, 2020
Acasă Actualitate Pericol public pe șoselele din Prahova. Șoferi în stare de ebrietate, depistați...

Pericol public pe șoselele din Prahova. Șoferi în stare de ebrietate, depistați la volan

Polițiștii au continuat seria de controale în trafic pentru prevenirea accidentelor rutiere, mai mulți conducători auto fiind depistați, la volan, în stare de ebrietate, fără permis sau care aveau dreptul de a conduce suspendat. Recordul de alcoolemie este deținut de un conducător auto implicat într-un accident rutier care s-a produs pe raza municipiului Ploiești. Polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au fost sesizaţi cu privire la faptul că un conducător auto a fost implicat într-un accident rutier soldat cu pagube materiale. În momentul în care s-au deplasat la fața locului, oamenii legii au identificat un bărbat care emana halenă alcoolică. La momentul testării cu aparatul etilotest, rezultatul a fost de 1,12 mg/l alcool pur în aerul expirat. „În cauză, s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului”, a precizat IJP Prahova. Acesta, însă nu a fost singurul conducător auto depistat la volan în stare de ebrietate. Polițiștii din cadrul Biroului Rutier au oprit, pentru control, în municipiul Ploiești, un autoturism condus de un bărbat care circula către Șoseaua Nordului dinspre Strada Cameliei. Întrucât acesta emana halenă alcoolică, șoferul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,86 mg/l alcool pur în aerul expirat. Un alt conducător auto, aflat în stare de ebrietate, a fost depistat pe raza localității Florești. Șoferul se deplasa din direcția Dărmănești către Filipeștii de Târg. În urma verificărilor, s-a stabilit faptul că bărbatul consumase alcool înainte de a se urca la volan, fiind înregistrată o valoare de 0,97 mg/l alcool pur în aerul expirat, la testarea cu aparatul etilotest. Mai mult, polițiștii au constatat că bărbatul nu avea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Un alt caz a fost înregistrat pe raza localității Bușteni. De data aceasta, polițiștii rutieri au depistat la volan un tânăr în vârstă de 24 de ani, care conducea un autoturism pe DN 1, deși avea acest drept suspendat. La testarea cu aparatul etilotest, a reieșit o valoare de 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat. În toate cazurile cercetările continuă, fiind deschise dosare penale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Articole recente

Ma doare-n bascalie! Traian Basescu

Fostul președinte Traian Băsescu i-a cerut europarlamentarului Dacian Cioloș să-și dea demisia din politică pentru că, atunci când a fost premier, în 2016, a...

Mafia italiană îşi extinde activităţile ilicite

Într-o Italie cufundată în criza provocată de coronavirus, poate că un singur sector stă mai bine în ziua de astăzi decât atunci când a...

O căciulă de bani pentru partide

Partidele politice au primit, în prima decadă a lunii septembrie, o subvenție totală de 57.192.424,10 lei, anunță Autoritatea Electorală Permanentă. Banii au fost alocați...

Proiectul de reabilitare a Muzeului „Paul Constantinescu”, admis la finanțare prin granturile SEE și norvegiene

La aproape un an de la depunerea documentației, Consiliul Județean Prahova a anunțat că proiectul privind „Restaurarea, revitalizarea și punerea în valoare a obiectivului...

Liberalii i-au pus gând rău operatorului de salubritate care activează în Ploiești

Senatorul Iulian Dumirescu, președintele PNL Prahova și candidatul dreptei unite PNL-USR-PLUS la președinția Consiliului Județean Prahova, al cărui slogan de campanie este „Prahova pe...

Primăria Telega vrea parc în loc de gaze la școală

După ce, prin HCJ 110/2020 privind asocierea CJ Prahova cu mai multe localități, au fost stabilite anumite investiții finanțate din bugetul județean, mai multe...