Zeci de percheziții au avut loc atât în România, cât și la Monaco în cazul Nordis. Laura Vicol, fosta șefă a Comisiei juridice de la Camera Deputaților, și soțul acesteia, Victor Ciorbă, au fost aduși la DIICOT. Prejudiciul se cifrează la peste 71 milioane de euro. Perchezițiile au avut loc în municipiul București și în județele Ilfov, Constanța, Galați, Giurgiu, Bistrița-Năsăud și Prahova. În cauză a fost deschis un dosar penal privind săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat și delapidare cu consecințe deosebit de grave. Suspecții sunt vizați de mai multe infracțiuni, printre care spălarea banilor și evaziune fiscală, înșelăciune cu consecințe deosebit de grave.
Scopul final al suspecților, potrivit DIICOT, era de obținerea fără drept, a unor sume de bani cu titlu de rambursări sau restituiri de la bugetul general consolidat ori compensări datorate bugetului general consolidat, toate în formă continuată. Zeci de persoane au fost duse la audieri. Procurorii susțin că suspecții au încasat de la clienți peste 195 de milioane de euro avans, în cadrul unor promisiuni de vânzare cumpărare. Cercetările efectuate, până la această dată, 40 de persoane fizice și 32 de persoane juridice. Totul ar fi început în 2018, când a fost constituit un grup infracțional organizat. Grupul era structurat pe un model piramidal cu trei paliere, care ar fi conceput și pus în aplicare un mecanism infracțional complex. Erau promovate proiecte imobiliare, sub acoperirea mai multor societăți comerciale, urmate de încasarea de sume de bani de la clienți (cumpărători). Ulterior, se proceda la inducerea în eroare a cumpărătorilor în urma executării ante-contractelor și contractelor de vânzare-cumpărare. Însă lista neregulilor este mult mai lungă. În perioada 2019-2024, potrivit DIICOT, liderii grupului infracțional, prin intermediul a 5 societăți comerciale, ar fi încasat de la clienți persoane fizice sau juridice, cu titlu de avans, în cadrul unor promisiuni bilaterale de vânzare-cumpărare, respectiv contracte de vânzare – cumpărare (apartamente/parcări și mobilier), peste 957.000.000 de lei (peste 195 de milioane de euro)”, potrivit IGPR. Grupul Nordis a intrat în insolvență anul trecut. Laura Vicol și Victor Ciorbă au fost reținuți pentru 24 de ore.