6.8 C
Ploiești
marți, 2 martie, 2021
Acasă Actualitate Percheziții în Prahova și Dâmbovița. Zeci de persoane, acuzate că au cerut...

Percheziții în Prahova și Dâmbovița. Zeci de persoane, acuzate că au cerut indemnizații de sprijin în baza unor contracte fictive

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Prahova, sub coordonarea Direcției de Investigare a Criminalității Economice din Poliția Română, au efectuat 30 de percheziții, pentru destructurarea unei grupări infracționale implicate în fapte de înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată, fals în declarații și uz de fals.  Perchezițiile au avut loc atât la sediul unei societăți comerciale, cât și la domiciliile persoanelor bănuite de comiterea faptelor, în locații din județele Prahova și Dâmbovița.       „Din cercetări a rezultat faptul că, în lunile noiembrie și decembrie 2020, 43 de persoane fizice ar fi încheiat contracte fictive de drepturi de autor cu o societate comercială. În baza acestor contracte, persoanele bănuite ar fi solicitat acordarea indemnizației de sprijin, cauzată de întreruperea activității ca urmare a restricțiilor dispuse pentru limitarea efectelor pandemiei de COVID-19. În fapt, persoanele bănuite ar fi depus electronic documente prin care atestau în mod fictiv obținerea unor venituri bazate pe cesionarea drepturilor de autor cu privire la activități de interpretare artistică, în cadrul unor evenimente contractate de societatea implicată. Fiecare solicitant ar fi întocmit și o declarație pe propria răspundere cu privire la veridicitatea datelor referitoare la obținerea de venituri din drepturi de autor și drepturi conexe și imposibilitatea de a-și desfășura activitatea pe durata stării de alertă”, a precizat IJP Prahova. Prin activitatea organelor de cercetare penală, a anunțat sursa citată, s-a împiedicat cauzarea unui prejudiciu în valoare de aproximativ 220.000 de lei, în dauna Agenției Județene de Plăți și Inspecție Socială Prahova. „Cercetările continuă, în vederea stabilirii întregii activități infracționale, sub coordonarea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Ploiești”, a mai precizat IJP Prahova. În cauză, s-a beneficiat de suportul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din Poliția Română. La activitate au participat polițiști ai Serviciului pentru Acțiuni Speciale Prahova.

Articolul precedentIGIENA CA LA CARTE
Articolul următorBărbat cercetat pentru proxenetism

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Articole recente

Hidro Prahova solicită servicii juridice de consultanță, asistență și de reprezentare

Deși are în organigramă 688 de posturi și un serviciu juridic deservit de patru persoane, Hidro Prahova, societate aflată în subordinea Consiliului Județean Prahova,...

Firmele de deszăpezire, amendate de CJ Prahova

Consiliul Județean Prahova a amendat trei firme de deszăpezire cu o sumă totală de aproximativ 11.000 lei: Terra Strade Total Construct Pleașa a primit...

Un clopot de biserică furat de nazişti, returnat Poloniei

Un clopot de biserică ce datează din anul 1555 va fi returnat Poloniei după 77 de ani de când naziştii l-au furat în timpul...

Tehnologie ploieșteană, utilizată la nivel național

Tehnologia digitală utilizată de staff-ul echipei de handbal feminin C.S. Activ Prahova-Ploiești în analiza tehnico-tactică a fost de un real ajutor și echipei Centrului...

În 2020, au scăzut investițiile străine în România

Banca Națională a României a publicat principalele date privind investițiile străine din România, în primul an de pandemie. Cifrele arată, așa cum ne așteptăm,...

Primăria Ploiești a depus la CNI solicitarea pentru construirea Spitalului Municipal de Urgență

Primarul Andrei Volosevici și echipa de lucru din cadrul administrației și Consiliului Local Ploiești au anunțat că au depus la Compania Națională de Investiții solicitarea de includere...