fbpx
25 C
Ploiești
joi, 13 august, 2020
Acasă Actualitate Percheziții în Prahova la o grupare specializată în trafic de droguri

Percheziții în Prahova la o grupare specializată în trafic de droguri

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Ploiești – Serviciul Antidrog, împreună cu un procuror din cadrul D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Ploiești, au documentat, în cursul lunii noiembrie 2019, activitățile infracționale ale unei grupări implicată în traficul internațional de droguri de mare risc (comprimate ecstasy), grupare ce acționa pe raza județului Prahova. „Din cercetări s-a stabilit că membrii grupării ar fi introdus în țară cantități de comprimate ecstasy, droguri care erau procurate din Marea Britanie. Ulterior, le-ar fi comercializat către diferite persoane din județ”, a precizat IGPR. Pentru probarea faptelor ilicite au fost efectuate două percheziții domiciliare, la locuințele a doi membri ai grupării, fiind ridicate 2.201 comprimate ecstasy. După finalizarea audierilor, față de unul dintre membri a fost dispusă măsura preventivă a reținerii pentru 24 de ore, acesta fiind prezentat Tribunalului Prahova cu propunere de arestare preventivă, a mai precizat IGPR. Activitățile s-au desfășurat cu sprijinul Direcției Operațiuni Speciale din Poliția Română și al Grupării de Jandarmi Mobile „Matei Basarab” Ploiești.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Articole recente

Turiști speriați de un urs, la Azuga. Intervenție IJJ Prahova

Jandarmii montani au fost solicitați să intervină pentru acordarea de ajutor unui grup de turiști. Potrivit IJJ Prahova, patru persoane, cu vârsta de aproximativ...

Accident pe DN1, la Blejoi, cu cinci autoturisme și o motocicletă, implicate

Accidentul rutier ar fi avut loc după ce un motociclist, în vârstă de 42 de ani, care circula pe DN1, pe banda nr.2 a...

Patru noi proiecte europene au ajuns în Prahova

Săptămâna trecută, la ADR Sud-Muntenia, au fost semnate patru proiecte europene care privesc județul Prahova, finanțate prin Programul Operațional Regional 2014-2020. Este vorba despre...

Mihai Apostolache deschide lista Partidului Prahova în Acțiune pentru Consiliul Județean

Fostul deputat de Prahova, conf. univ. dr. Mihai Cristian Apostolache, a decis că va deschide lista Partidului Prahova în Acțiune pentru Consiliul Județean Prahova....

CJ Prahova zice că finanțează apolitic, pentru 100 de localități, proiecte în valoare de 23 milioane lei

Cifrele dovedesc însă exact contrariul! În ședința extraordinară de la începutul acestei săptămâni, Consiliul Județean Prahova a votat un proiect de hotărâre, inițiat de președintele...

Accident mortal, după ce un șofer a deschis portiera la mașină fără să se asigure

Accidentul rutier a avut loc pe DC 90, în localitatea Pietroșani. Un șofer care se afla într-un autoturism care staționa, posibil pe fondul neasigurării...