Ofițerii de investigare a criminalității economice din Mureș, cu sprijinul Direcției de Investigare a Criminalității Economice din cadrul I.G.P.R., au efectuat 140 de percheziţii în 15 județe: Brașov, Bistriţa-Năsăud, Botoșani, Brăila, Buzău, Cluj, Covasna, Dâmbovița, Galați, Maramureș, Prahova, Satu-Mare, Sălaj, Sibiu și Vâlcea, în cadrul unui dosar penal, aflat în supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureș, în care se desfășoară cercetări pentru comiterea infracțiunii de evaziune fiscală. Activitatea infracțională s-a conturat pe 3 paliere. Primul palier viza demolarea unor imobile și valorificarea deșeurilor feroase și neferoase fără a înregistra în totalitate veniturile obținute. Totodată, cei anchetați ar fi construit aproximativ 30 de hale industriale fără înregistrarea operațiunilor în evidența contabilă. Nu în ultimul rând activitatea viza exportul de animale vii, fără înregistrarea operațiunilor comerciale și fără respectarea documentelor sanitar-veterinare privind trasabilitatea acestora. „În urma perchezițiilor au fost ridicate în vederea efectuării cercetărilor, documente contabile și înscrisuri, calculatoare, telefoane mobile și 140.000 de lei”, a precizat IGPR.