13.4 C
Ploiești
duminică, 13 iunie, 2021
Acasă Ocolul Pamantului Pentru o Nouă Ordine Mondială

Pentru o Nouă Ordine Mondială

Articol de Niță Grigoraș

„Lumea va fi alta după pandemie”, afirma şefa guvernului german, Angela Merkel, şi alţi lideri politici internaţionali, pledând, într-un Apel apărut în Frankfurter Allgemeine Zeitung, pentru întărirea cooperării globale.

   Pandemia de coronavirus „oferă oportunitatea de recâştigare – prin cooperare eficientă, solidaritate şi coordonare – a consensului asupra unei Ordini Internaţionale care să se bazeze pe multilateralism şi stat de drept”, arată cancelarul Angela Merkel şi alţi lideri politici internaţionali, într-un text apărut în cotidianul Frankfurter Allgemeine Zeitung şi preluat de mai toată presa (DPA, KNA, AFP). Printre semnatarii apelului se numără preşedintele francez, Emmanuel Macron, şi preşedintele Senegalului, Macky Sall. Pledoaria pentru reorganizarea Ordinii Mondiale este susţinută şi de reprezentanţi ai unor instituţii şi organizaţii internaţionale, precum secretarul general al ONU, Antonio Guterres, preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi preşedintele Consiliului European, Charles Michel

Toţi pentru unul!

   După mai multe generaţii „criza coronavirus este cel mai mare test pentru solidaritatea globală”, se afirmă în document. „Un singur loc din lume afectat de covid-19 pune în pericol oamenii şi economiile de pretutindeni”. Pe acest fundal – sugerează semnatarii textului – trebuie trase învăţămintele necesare pentru crizele din viitor: „În loc de a crea conflicte între culturi şi valori, trebuie să construim un multilateralism mai integrator, respectând atât diferenţele dintre noi, cât şi valorile comune, care sunt ancorate în Declaraţia Universală a Drepturilor Omului”.
Însă nu numai pandemia necesită un răspuns puternic şi coordonat la nivel internaţional. Situaţia actuală trebuie să servească drept lecţie pentru crizele viitoare, avertizează autorii apelului, evocând foametea şi sărăcia extremă, degradarea mediului, bolile, şocurile economice şi conflictele.
În context, aceştia solicită un angajament mai puternic pentru democraţie, educaţie şi egalitate, precum şi împotriva naţionalismului şi protecţionismului. Grupul sugerează, totodată, o cooperare mai strânsă în cadrul forumurilor internaţionale, cum ar fi grupurile G7 şi G20.

Problema climatică

   Semnatarii apelului nu au ocolit nici schimbările climatice, avertizând că toate guvernele, întreprinderile, oraşele şi instituţiile financiare trebuie să participe la reducerea emisiilor de dioxid de carbon.
Protecţia mediului şi a sănătăţii, precum şi a standardelor sociale trebuie să se afle „în centrul modelelor noastre economice şi să permită în acelaşi timp inovaţiile necesare”. Totodată, „trebuie să ne asigurăm că de recuperarea globală poate beneficia toată lumea”.    Cu toţii trebuie să ne oferim sprijinul „pentru ţările în curs de dezvoltare, în special în Africa”, se mai spune în articol.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Articole recente

Minutele care au făcut diferența! Ce spun medicii care i-au salvat viața lui Eriksen

Era minutul 43 al partidei Finlanda-Danemarca de la Euro. Aproape de tușă, danezul Eriksen, nederanjat de nimeni, face un pas să preia balonul și...

În 2020, CJ Prahova a suferit foarte tare la proiectele de dezvoltare a județului

Articol de Maria Bogdan      An foarte slab din punct de vedere al investițiilor, la Consiliul Județean Prahova! În 2020, la capitolul transporturi, secțiunea...

Mă doare-n băşcălie!

Pamflet de E. Pilaff Turnător dovedit în instanță, pușcăriaș cu acte, om de afaceri, politician și mogul, Dan Voiculescu, zis și Felix, l-a amenințat cu...

Ali Boumendjel, torturat şi asasinat de armata franceză

    Memoria franco-algeriană este de multă vreme sursă de tensiune. Preşedintele Emmanuel Macron face un gest, a anunţat Palatul Elysee. El a recunoscut,...

Ex-primarul condamnat din Șotriile candidează iar la alegerile locale!

Articol de Maria Bogdan     Pe 20 iunie 2021, în mai multe localități din România, printre care și Șotrile, se organizează alegeri parțiale pentru...

Pepe, dezvăluiri despre divorț: ”Raluca a pus punct!”

După 8 ani de căsnicie și doi copii frumoși, Pepe și Raluca au ajuns la începutul acestui an la final. Au divorțat până la...