fbpx
23.8 C
Ploiești
marți, 14 iulie, 2020
Acasă Actualitate Pedepsit de regină, la 60 de ani

Pedepsit de regină, la 60 de ani

În urma implicării prinţului Andrew în scandalul Epstein, care a determinat renunţarea la îndatoririle sale publice, regina Elisabeta a II-a l-a pedepsit pe fiul său preferat, anulând ceremonia lui de aniversare a vârstei de 60 de ani care urma să aibă loc în februarie 2020, informează ABC.
Când Andrew, cel de-al treilea fiu al reginei Elisabeta a II-a a venit pe lume, avioanele RAF au survolat Londra şi mii de oameni s-au strâns în faţa palatului Buckingham. Pe 19 februarie 2020 se împlinesc 60 de ani de la naşterea prinţului Andrew, care însă anul viitor nu va avea parte de sărbătorirea zilei sale de naştere.
Regina a decis anularea ceremoniilor oficiale, la o săptămână după ce l-a privat pe Andrew de îndatoririle lui publice, la îndemnul lui Charles.
Andrew a fost întotdeauna fiul preferat al mamei sale, care i-a iertat numeroasele scandaluri, atât sexuale cât şi financiare. Însă prietenia ducelui de York cu fostul om de afaceri Jeffrey Epstein – condamnat pentru viol, pedofilie şi trafic de minori şi care s-ar fi sinucis în închisoare – precum şi relaţia lui Andrew cu o adolescentă de 17 ani, din 2001, reprezintă un scandal atât de mare, încât prinţul trebuia îndepărtat de ochii opiniei publice.
Petrecerea aniversară din 19 februarie 2020 se va limita la o cină în familie după retragerea prinţului din viaţa publică, potrivit Sunday Times.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Articole recente

Accident în Sinaia

Accidentul rutier a avut loc pe strada Zamora din Sinaia, după ce un autoturism s-a răsturnat. Din primele date, un bărbat în vârstă de...

Accident pe DN1B, la Loloiasca

Accidentul rutier a avut loc pe DN1B, la km 31 +600, pe sensul de mers Tomșani – Loloiasca, după ce trei auto au intrat...

Autoturism în flăcări în Ploiești

Incendiul a avut loc în Ploiești. Pompierii militari au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu care a cuprins un autoturism. Incidentul a...

Inconștiență, la volan. Șoferi depistați sub influența alcoolului

Polițiștii Secției 2 Poliției Rurală Florești au oprit pentru control, în localitate, un ploieștean care se deplasa la volanul unui automobil din direcția Moreni...

Accident în Bușteni. Două auto au intrat în coliziune

Accidentul rutier s-a produs în Bușteni, pe drumul spre Mănăstirea Caraiman, după ce două autoturisme au intrat în coliziune. O persoană a sunat la...

Accident în Ploiești. Un auto a intrat într-o autoutilitară

Accidentul rutier s-a produs pe Bulevardul Republicii, în zona Cartierul Albert. Din primele date se pare că un conducător auto, care se deplasa la...