fbpx
23.8 C
Ploiești
marți, 14 iulie, 2020
Acasă Actualitate Partidul Democrat s-a „curățat”. Candu, Sârbu și Botnari au plecat

Partidul Democrat s-a „curățat”. Candu, Sârbu și Botnari au plecat

Procesul de curățare a Partidului Democrat din Moldova, despre care vorbește de mai multă vreme conducerea acestei formațiuni, pare să fi demarat. Astfel, pe 19 februarie curent, șase deputați democrați, în frunte cu trei foști vicepreședinți, Andrian Candu, Vladimir Botnari și Sergiu Sârbu, …au părăsit rândurile partidului. Motivele ce i-au determinat pe cei șase la acest pas sunt, în interpretarea lui Candu, dezacordul cu politica promovată în ultimul timp de PDM. Este gestul celor șase un început de adevărată curățare sau semnalul dezmembrării PDM, ori doar un segment din „marea bătălie dintre Est și Vest”, se întreabă, încă nedumeriți, în egală măsură experți, lideri de opinie, dar și politicieni.

SE SCUTURĂ PETALE DIN CEI TREI TRANDAFIRI
Despre mai multe grupări în interiorul PDM se vorbea și scria încă înainte de căderea Guvernului Sandu – inițial de două, apoi de trei. Dar după Consiliul Politic Național (CNP) al PDM din 15 februarie curent, când au fost aleși 9 vicepreședinți, pe domenii și mai toți noi, cum se va îndreptăți noua conducere, a mai apărut o grupare, a patra. Cei nouă vicepreședinți, dintre care numai doi sunt din garnitura veche, vor forma, conform noii concepții a PDM, un Guvern din umbră și vor fi responsabili pentru domeniile de activitate ale ministerelor. (De precizat, fostul Guvern Filip tocmai că avea 9 ministere.) Ei bine, în noua garnitură de vicepreședinți au fost incluși Eugeniu Nichiforciuc și Vladimir Andronache, ce formează grupul celor 17 care au organizat în decembrie 2019 o petrecere cu frigărui, inclusiv cu participarea mai multor socialiști. Alte două grupări ar fi una a președintelui Pavel Filip și alta fostului „președinte de onoare” Dumitru Diacov. Ultima, cea a lui Candu, a ieșit la iveală sau probabil s-a constituit recent, după ce la ultima ședință a CNP cei trei vicepreședinți (Candu, Sârbu, Cebotari) au rămas fără funcții în conducerea partidului. Anume această grupare, alcătuită deocamdată din șase democrați (la cei trei s-au alipit Graur, Pandevici, Repesciuc, foști lideri de raioane), a declarat pe 19 februarie că părăsește fracțiunea și partidul și formează un grup parlamentar distinct.
Drept pretext se pare să fi servit faptul că pe 17 februarie conducerea și reprezentanții primelor trei grupări (vicepreședinții PD proaspăt aleși) au avut o întrevedere în legislativ cu deputați ai PSRM, președintele Dodon, spicherul Greceanîi și premierul Chicu, calificată de unii colegi ca fiind secretă. Cei trei deja foști vicepreședinți s-au arătat supărați că nu au fost și ei invitați și peste o zi au făcut publică declarația bombă. În stilul său de manelist politic, Andrian Candu a dat cep învinuirilor de tot soiul: că sub actuala conducere PDM nu-și găsește locul – în opoziție sau la guvernare?; că nu a luat atitudinea corespunzătoare față de declarațiile ministrului Aureliu Ciocoi privind intervenția Armatei a 14-a a Rusiei în timpul războiului de la Nistru din 1992; că pierde încrederea propriului electorat etc., etc. Și că, cel mai grav, negociază pe sub masa o întovărășire cu socialiștii. Pe când noul său grup va susține propunerea deputaților Blocului ACUM de a vota declarația privind vectorul ireversibil de integrare europeană a Republicii Moldova și moțiunea simplă împotriva ministrului Ciocoi. Pentru cei cu ținere de minte scurtă, vom preciza că anume Candu a adus cele mai acide critici la adresa Guvernului Sandu, când premierul de atunci prezenta raportul de 100 de zile: „Oare Cheianu (Constantin Cheianu, unul din autorii și prezentatorii emisiunii televizate „Ora de ras” – N.M.) chiar așa de bine s-a deghizat în prim-ministru? Este cel mai prost raport din toate Guvernele câte au fost”.

CAVALERUL MORILOR DE VÂNT:
„NU TRÂNTIM UȘA, SĂ NU SE RUPĂ”
A doua zi Candu a declarat că grupul se constituie în Partidul „Pro-Moldova”. Nu se știe dacă s-a inspirat de la Victor Ponta sau de la fostul boss și nașul Vlad Plahotniuc, care lansase în ultima perioadă a președinției sale ca lozincă-obiectiv a partidului sloganul „Pentru Moldova”. În orice caz, Candu a recunoscut că înainte de a lua decizia de a se despărți de PDM, și-a sunat în ajun nașul pentru a se consulta. Viitoarea sa formațiune se va axa nu pe „politica echilibrată externă”, ci pe „interesele Moldovei, o agendă socială, economică și reforme pe justiție, valori ce ne vor apropia de UE”, poziționându-se pe același eșichier cu PDM. „Nu trântim ușa, să nu se rupă”, a remizat Candu la învinuirile colegilor de scindare și de intoxicare a publicului, nu fără o doză de zeflemea, în stilul său caracteristic. Și că s-ar putea foarte curând să facă o alianță cu cei pe care acum jumătate de an îi critica atât de acid. Adică cu PAS și PPDA.
Dar înainte de a vedea când și în ce componență va fi înregistrată (dacă va fi!) noua formațiune politică (a 48-a!), să concretizăm cine sunt cei 6 „cavaleri ai morilor de vânt”.
Dincolo că e finul oligarhului Plahotniuc, Andrian Candu este deputat în 3 legislaturi consecutive (din 2010), reușind să urce în scurt timp mai multe trepte politice: vicepreședinte al PDM, viceprim-ministru și ministru al economiei în Guvernul Leancă, vicepreședinte, președinte al legislativului. A fost vizat în investigația RISE Moldova „Candu – afacerist prin procură” că a făcut afaceri prin procură în paralel cu funcția de deputat – din funcția publică reprezenta interesele cetățenilor, iar din umbră acționa în interesele unui singur cetățean, nașului său de cununie. Inclusiv în cele pe care Plahotniuc le avea cu șeful trustului „Sheriff”, Victor Gușan, practic patronul politic al guvernărilor de la Tiraspol. Dar cel mai mult excelează în manele politice. Dacă e de făcut pe cineva cu ou, oțet și piper iute, Candu ți-e nașul. Pe gratis.
Vladimir Cebotari a deținut și el câteva funcții, fiind înaintat de PDM: viceministrul transporturilor și infrastructurii drumurilor, ministrul justiției în două guverne, din 2017 vicepreședinte PDM. În actuala legislatură ajunge deputat fiind al optulea în lista PDM pe circumscripția națională. Portalul Investigații.md scria pe când era ministrul justiției că și-a dezvoltat o afacere de familie în domeniul aviației – compania Fly One, unde soția era printre fondatori, iar sora – director executiv. Pe 19 septembrie 2019, zi în care Cebotari se înscria în cursa pentru funcția de primar al capitalei, PSRM și ACUM votează ridicarea imunității parlamentare, la solicitarea procurorului general interimar Dumitru Robu, care invoca: „Vladimir Cebotari, în perioada 2013, în interesul unui grup criminal organizat, a contribuit direct la privatizarea Aeroportului Internațional Chișinău de o organizație afiliată acestui grup criminal”.
Poreclit „polobocul deșert”, după ce, la una din ședințele CC, a citit de pe foaie cunoscuta fabulă a lui Donici „Două poloboace” (atribuindu-l pe cel deșert liberalilor), Sergiu Sârbu a demisionat din funcția de vicepreședinte în vara trecută. Anterior a ocupat funcții în Aparatul președintelui Voronin, apoi a fost juristul PCRM (fiind și membru 12 ani), după care migrează la democrați. Sârbu a fost, de-a lungul anilor, autorul proiectelor de legi, multe contestate de opoziție și societatea civilă, inclusiv controversata lege privind liberalizarea capitalului și amnistia fiscală, criticată dur și de organismele internaționale. Este suspectat că anume dânsul a convins (nu pe gratis) colegi comuniști să adere la PDM, ulterior fiind folosit de Plahotniuc & Co ca flecar de calitate când trebuia să facă unii oponenți, permanenți sau de moment, una cu pământul.
Ceilalți trei sunt figuri mai secundare. Eleonora Graur a devenit deputat din funcția de președinte al raionului Rezina, iar Grigore Repeșciuc din cea de primar al orașului Căușeni; ultimul, Corneliu Padnevici, deputat din 2014 și președinte al organizației teritoriale Drochia. Graur este suspectată de finanțare dubioasă a campaniei electorale a PD și a devenit cunoscută publicului prin sechestrarea tirajului unui număr al săptămânalului regional independent „Cuvântul”, în care au fost publicate mai multe investigații despre afacerile și averea familiei sale. Repeșciuc, în urma alegerilor parlamentare din 2019, pregătea să-i lase „moștenire” fotoliul de primar ginerelui său, și el membru PDM, iar primăria Căușeni a încheiat în ultimii doi ani mai multe contracte cu firmele soției și ale socrului său. Padnevici a fost ceva ani administratorul firmei ÎCS „Codru” SRL, care administrează hotelul cu același nume din centrul capitalei ce aparține lui Plahotniuc, care în 2009 l-a privatizat mai mult decât suspect printr-o firmă din Cipru, la doar 15% din prețul său real.

PROFEȚII PE VALURILE APELOR TULBURI ALE POLITICII MOLDOVENEȘTI
Liderii partidelor de opoziție nu se grăbesc să se bucure – în perspectiva unei eventuale viitoare coaliții le-ar conveni un PDM consolidat. Nici experții, luați oarecum prin surprindere cu știrea bombă, nu dau buzna cu comentariile în spațiul public. Singurul care face spume la gură, este omniprezentul în asemenea cazuri cu profețiile sale Renato Usatîi, liderul „Partidului Nostru” și primar de Bălți. Acesta înclină să creadă că numărul democraților care vor pleca din partid va ajunge la 16, iar președintele Dodon, care ar controla acum o mare parte din fracțiunea PD, ar putea să se pomenească cu demiterea Guvernului Chicu. Mai mult, Dodon ar putea pierde alegerile prezidențiale și parlamentarele anticipate, iar PSRM să fie aruncat în opoziție. Toate acestea când cei 16 democrați se vor alia cu Blocul „ACUM” și Partidul „ȘOR”. Atunci Dodon, pe care Marina Tauber, secretara fracțiunii „ȘOR” l-a numit recent „Hitler al Moldovei”, va pierde tot, mai profețește Usatîi.
Profețiile primarului de Bălți par să se întemeieze pe anumite supoziții. Veaceslav Nedelea, ex-deputat PDM și în prezent consilier municipal de Chișinău, afirmă că în spatele spargerii PDM ar sta Ilan Shor, cu care Andrian Candu și un grup de democrați ar fi avut o întrevedere secretă în Israel, în cadrul unei vizite la Ierusalim. Versiune pe care o suspectează și fostul ministru de interne, acum secretar general al PDM, Alexandru Jizdan. Acesta se întreabă cum se face că acei colegi reveniți din Israel și-ar fi cumpărat subit mașini de lux noi și, mai ales, de ce le ascund de ochii lumii? Iar unii dintre ei, la întoarcere, ar fi organizat mese de mii de lei în teritoriu?

FILIP: „EU NU MAI VREAU SĂ FIU UN „EUROPEAN” AIDOMA LUI CANDU”
Atât președintele PD, Pavel Filip, cât și alți fruntași, inclusiv liderii celorlalte grupări, resping vehement învinuirile lui Candu că noua conducere a partidului ar negocia o coaliție cu PSRM și preluarea a patru ministere. Totodată, Filip a specificat că decizia celor 6 „a fost influențată” din afară și că de acum încolo „asupra PD nu vor mai fi presiuni din exterior”. Și că cei care au ales să spele rufele în public decât să discute divergențele cu colegii pe interior, fac PDM-ul mai puternic. Iar declarațiile de dragoste pro-Europa, pro-Occident ascund mai degrabă frustrările celor trei ex-vicepreședinți. „E un rezultat al reformelor care se fac pe intern. Eu nu mai vreau să fiu un asemenea european cum se declară ei”, a conchis liderul PD.
Oscilațiile din vârful piramidei PDM debusolează starea de spirit din organizațiile teritoriale. O parte din primarii de Dondușeni, după ce a doua zi s-au declarat afiliați grupului Candu, în cea de-a treia au revenit îndărăt în PD. Și cei din organizația teritorială Rezina par să atârne cu un picior în „Pro-Moldova” și cu altul în PD. Aceste oscilații sunt de fapt drămăluite de Sergiu Sârbu, care își reconfirmă „abilitățile” de racolator către grupări sau alte partide, pe care și le-a însușit în timpul campanei de racolare a colegilor comuniști către PDM. Oricum, așteptările lui Candu și Cebotari că și alți colegi ar mai urma să părăsească fracțiunea deocamdată întârzie.
O analiză mai atentă a tot ce fierbe acum în PDM ne face să recunoaștem că într-adevăr mai aproape de socialiști ar fi „casta transfugilor”. În primul rând ca foști colegi cu ex-comunistul Dodon, iar în al doilea, că le este profund indiferent vectorul de dezvoltare al Republicii Moldova. Pe ei îi interesează mai mult durata mandatului. Or, integrarea în actul guvernării poate avea consecințe fatale pentru democrați. Pe de altă parte, guvernarea cu socialiștii este în prezent o dilemă existențială: PDM ori supraviețuiește politic și renaște, ori este absorbit și, respectiv, devine iremediabil actor politic irelevant pe termen mediu și lung.
Dar să nu ne grăbim cu concluziile. Până Partidul Democrat se curăță definitiv și cu adevăratelea mai este.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Articole recente

Accident în Sinaia

Accidentul rutier a avut loc pe strada Zamora din Sinaia, după ce un autoturism s-a răsturnat. Din primele date, un bărbat în vârstă de...

Accident pe DN1B, la Loloiasca

Accidentul rutier a avut loc pe DN1B, la km 31 +600, pe sensul de mers Tomșani – Loloiasca, după ce trei auto au intrat...

Autoturism în flăcări în Ploiești

Incendiul a avut loc în Ploiești. Pompierii militari au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu care a cuprins un autoturism. Incidentul a...

Inconștiență, la volan. Șoferi depistați sub influența alcoolului

Polițiștii Secției 2 Poliției Rurală Florești au oprit pentru control, în localitate, un ploieștean care se deplasa la volanul unui automobil din direcția Moreni...

Accident în Bușteni. Două auto au intrat în coliziune

Accidentul rutier s-a produs în Bușteni, pe drumul spre Mănăstirea Caraiman, după ce două autoturisme au intrat în coliziune. O persoană a sunat la...

Accident în Ploiești. Un auto a intrat într-o autoutilitară

Accidentul rutier s-a produs pe Bulevardul Republicii, în zona Cartierul Albert. Din primele date se pare că un conducător auto, care se deplasa la...