17.9 C
Ploiești
sâmbătă, 13 august, 2022
Acasă Ocolul Pamantului Partenerii Occidentului care nu-i întorc spatele lui Putin

Partenerii Occidentului care nu-i întorc spatele lui Putin

În timp ce războiul din Ucraina, impulsionat de invazia rusă de la sfârşitul lunii februarie a.c., a intrat în a treia lună, o serie de ţări au probleme în a se poziţiona clar vizavi de criza actuală, din cauza unei serii de conflicte de interese. O situaţie delicată, dacă ne gândim că majoritatea sunt aliaţi ai Statelor Unite sau ai membrilor NATO. Turcia, Israelul, Pakistan, dar mai ales Emiratele Arabe Unite, Arabia Saudită şi Egiptul, au reacţionat cel puţin precaut în criza din Ucraina şi continuă să oscileze între intenţii de mediere – mai ales în cazul Israelului şi al Turciei – şi abţinerea în ceea ce priveşte măsurile împotriva Moscovei, consemnează ziarul italian Il Fatto Quatidiano.

Egiptul lui Abdel Fattah al Sisi, care cu Moscova împărtăşeşte mai ales poziţia în faţa scenariului libian, a evitat până acum să condamne în mod explicit invadarea Ucrainei. Pe 7 aprilie a.c., la Adunarea Generală a Naţiunilor Unite, Cairo s-a abţinut de la rezoluţia prin care Moscova a fost exclusă din Consiliul pentru Drepturile Omului. Acelaşi lucru au făcut şi alte 57 de ţări, inclusiv Arabia Saudită şi Emiratele.
Dar, dacă guvernul egiptean este preocupat de menţinerea unui profil mai discret, arma politică locală a mers şi mai departe: în ultimele zile, partidul Nidaa Masr – care susţine guvernul cu 18 locuri în Parlament – a cerut executivului să-i primească pe antreprenorii ruşi, pentru ca Egiptul să poată „beneficia” de excluderea lor de pe pieţele americane şi europene. „Guvernul ar trebui să comunice cu investitorii ruşi şi cu guvernul rus, oferindu-le concesiunile necesare, pentru a investi în sectorul nostru industrial, energetic şi turistic”, se arată într-un comunicat publicat în urmă cu câteva zile de liderul partidului, Tareq Zeidan. „Nu luăm partea nimănui în criza ucraineană, suntem în plină criză economică şi astăzi, cel mai important lucru este atragerea de noi investiţii.”., „Unele sectoare industriale ar putea beneficia de cele ruseşti”, a adăugat el în cadrul unui interviu acordat Al Monitor.
Partidului Nidaa Masr i s-a alăturat şi Asociaţia antreprenorilor egipteni care, în paginile ziarului Al Ahram, cere deschiderea unei noi linii de schimb cu Moscova, care să ocolească sancţiunile şi să-i ajute pe exportatorii egipteni din Europa pe piaţa rusească. Alţi observatori au cerut concesionarea unei zone industriale ruseşti în zona economică a Canalului Suez.
Pe scurt, Egiptul a adoptat o abordare care contrastează foarte mult cu cea a Americii şi a ţărilor de dincolo de Mediterană, cu care autorităţile de la Cairo cooperează în diverse sectoare. În anul 2020, investiţiile ruseşti în Egipt s-au ridicat la aproximativ opt miliarde de dolari.
Situaţia ţărilor din Golf este ceva mai complexă. Emiratele Arabe Unite şi Arabia Saudită se numără printre principalii aliaţi americani din regiune, importatori de frunte de arme americane, dar şi parteneri cu Rusia. Abu Dhabi, la fel ca şi Cairo, a evitat condamnările explicite ale faptelor din Ucraina şi nu s-a alăturat sancţiunilor. Deoarece, la fel ca şi Egiptul, împărtăşesc cu Moscova o serie de poziţii în Africa de Nord, în special în Libia.
Anul trecut, Arabia Saudită a semnat un tratat de cooperare militară cu Moscova, însă aspectul decisiv al acestei alianţe constă în leadership-ul lor comun în OPEC, asociat cu deteriorarea relaţiilor dintre Mohammad bin Salman (MSB), şi noua administraţie americană. De la începutul mandatului său, Joe Biden nu l-a întâlnit încă pe moştenitorul tronului şi a deviat parţial cursul stabilit de Donald Trump, readucând în atenţie crima lui Khashoggi şi lipsa de respect pentru drepturile omului în Arabia Saudită, în afară de faptul că a suspendat expedierea de alte armamente.
O atitudine care, aşa cum relatează Wall Street Journal, l-a determinat pe acelaşi MBS să „ameninţe o apropiere de Rusia şi China”. Potrivit lui Julian Borger de la The Guardian, comportamentul parţial obstructiv al liderului saudit faţă de măsurile anti-ruse, împreună cu recenta sa investiţie de două miliarde de dolari prin fondul Saudi Public Investment Fund – în fondul Affinity al lui Jared Kushner, diminuează speranţa de a-l vedea pe Donald Trump reales la următoarele alegeri din SUA, din 2024. Potrivit fostului ambasador al Regatului Unit în Arabia Saudită, John Jenkins, MBS „mizează puternic pe victoria republicanilor deja la următoarele alegeri intermediare”.
MBS a ignorat apelurile recente ale preşedintelui american de a creşte producţia de petrol, respectând coluziunea cu celălalt lider OPEC, adică Rusia: costul ţiţeiului a rămas astfel peste 100 de dolari, provocând creşterea vertiginoasă a preţurilor în Occident, dar mai ales a contribuit la creşterea profiturilor Moscovei, care a putut finanţa cu uşurinţă războiul din Ucraina. Este clar că problema e aproape una personală în timpul preşedinţiei lui Trump, Riadul a aderat de două ori la cererile SUA pentru creşterea şi scăderea producţiei de ţiţei – în 2018 şi 2020.
Poziţionarea Egiptului şi a ţărilor din Golf faţă de Rusia este deosebit de importantă pentru Statele Unite care, pornind de la Acordurile Abrahamice, lucrează la o nouă arhitectură de securitate regională, chiar dacă, în oarecare măsură veche, are scopul de a limita influenţa iraniană. Cu toate acestea, parţiala dezangajare americană din ultimii ani în Orientul Mijlociu fac ca eliberarea de Moscova să fie departe de a fi uşoară, mai ales pentru statele care, în timpul administraţiei Trump – poate preşedintele cel mai aproape de Putin -, au cunoscut o perioadă de armonie deplină.

Articolul precedentNou sens unic în Ploiești
Articolul următorNod rutier la Dumbrava

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Articole recente

Investigații gratuite, în Ploiești, pentru depistarea cancerului de col uterin

Primăria Ploiești a încheiat un protocol de colaborare cu Institutul Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului „Alessandrescu -Rusescu” (INSMC), Asociația „Centrul de Dezvoltare Curriculară...

11 zile fără apă caldă, în Ploiești

Soluții? Ce zice Consiliul Județean Prahova contestă Primăria Ploiești. Invers nu se poate, fiindcă primăria profită de faptul că n-are niciun rol legal în...

Fotbal / Petrolul Ploiești, prima victorie în Superligă: 1-0 la Mediaș, cu U Cluj; să vină Rapid!

Petrolul Ploiești a reușit vineri, în etapa a patra din Superligă, prima victorie stagională, 1-0 la Mediaș, în fața Universității Cluj-Napoca, partida fiind decisă...

Percheziții la persoane bănuite de evaziune fiscală. 40 de persoane au fost conduse la audieri

Procurorii din cadrul Parchetului Curții de Apel Ploiești, împreună cu poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Prahova,...

Când rânjesc dulăii, latră și cățeii…

La un an de la investirea sa (6 august 2021), Guvernul Gavrilița nu prezentase încă un raport în plenul legislativului de la Chișinău, dând...

NU VREAU SĂ MĂ ANGAJEZ LA STAT!

Zilele astea, mai precis de la 1 august, a intrat în vigoare o nouă mărire a salariului bugetarilor, de minim 15 la sută. Nu...