Pe malul stâng al Prutului, ca și pe cel drept, de altfel, trecerea lui 2024 în Anul Nou, 2025, a decurs, dincolo de colinde, urături și Revelion, într-o atmosferă suficient de încordată, cu mai puține momente festive sau măcar îmbucurătoare. Dacă la București festivitățile de succedare a anilor au fost umbrite de chinurile facerii guvernului și majorității parlamentare, dezlegării enigmelor Tik Tok-ului din 24 noiembrie, urmate de „strategia” austerității, lansată de noua coaliție înscăunată la guvernare, la Chișinău ele s-au derulat sub semnul unei noi crize a gazelor, care pare a deveni deja oarecum o legendă. E drept, și cu un eveniment de top – investirea Maiei Sandu în funcția de Președinte al Republicii Moldova pentru al doilea mandat. Dar, să încercăm a le pune pe polițele care le merită fiecare.
Dacă ai demnitate, poți vorbi cu capul sus?
Pe 20 noiembrie conducerea concernului „Gazprom” îl invita pe ministrul energiei, Victor Parlicov, la o întrunire a acționarilor Moldovagaz, e drept, nu la Moscova, ci la Sankt-Petersburg. Formula de „întrunire a acționarilor” acoperea de fapt scopul unei discuții cu bătaie politică. La Chișinău, un întreg cor de voci, experți, dar și reprezentanți de serviciu din sânul partidelor jinduitoare de putere, au dat cep criticilor, indignate că un reprezentant al guvernării „va da mâna cu exponenții unui stat agresor” și calificând vizita ca „o capcană și umilință”. Chestiunea se prefigura într-adevăr una sensibilă sub aspect politic și diplomatic – ar fi o primă vizită în Rusia a unui demnitar de la Chișinău în ultimii trei ani, în care s-a tot spus că am scăpat de dependența gazelor rusești. Ministrul Parlicov a dat totuși curs invitației nu fără a se asigura de încuviințarea premierului Dorin Recean. Chișinăul era conștient că principalul subiect al discuțiilor va fi asigurarea regiunii transnistrene cu gaze naturale începând cu 1 ianuarie 2025 și posibilitatea de a le livra pe rute alternative dacă Kievul va sista, după cum a declarat, tranzitul prin conducta din Ucraina. Pentru calmarea spiritelor încinse, Parlicov a mai argumentat că vizita e oportună pentru că, în ciuda declarațiilor despre „independența” față de Gazprom, Moldova consumă curent electric la preț ieftin produs de centrala de la Cuciurgan din stânga Nistrului pe gazele rusești ce ajung acolo prin Ucraina. Astfel fără gaz poate rămâne în plină iarnă nu doar centrala, ci și populația din întreaga regiune transnistreană, riscând o criza umanitară. La mijloc mai era și alt interes – evitarea riscului destabilizării regiunii transnistrene, precum și menținerea calmului pe malul drept în contextul apropiatelor alegeri parlamentare.
Presupuse datorii şi folosirea gazului ca armă politică
De la Sankt-Petersburg Parlicov a revenit cu un rezultat trist: dacă Ucraina suspendă tranzitul gazelor prin conducta tradițională, Gazprom își declină obligația de a livra gaze, în baza contractului valabil până pe 30 septembrie 2026, decât prin rute alternative ca TurkStream, unde există conexiuni inclusiv prin România, sau Transbalcanică. Dar numai dacă Chișinăul achită presupusa datorie de peste 700 milioane dolari, nerecunoscută de autoritățile moldovene și infirmată de un audit internațional, redusă la doar 8,6 milioane dolari. Condițiile Gazpromului, inacceptabile pentru guvernul de la Chișinău, riscă să lase aproape 300.000 de moldoveni din regiunea transnistreană fără gaz și electricitate, ceea ce deja se întâmplă. Astfel, în timp ce malul drept beneficiază de securitate energetică, malul stâng depinde complet de Gazprom, unicul furnizor pentru Tiraspol. Mai exact, singurul dispus să livreze gazele naturale aproape gratuit. În același timp, întreruperea livrării de gaze în regiunea transnistreană ar genera costuri mai mari la energie electrică pentru malul drept și o posibilă criză umanitară pe malul stâng al Nistrului. Guvernarea de la Chișinău se vede oricum datoare să găsească o soluție de a da Transnistriei ceva gaze. Infrastructura există, dar cine le va plăti? Pentru că așa-zisele autorități de la Tiraspol nu au de gând să le achite. Un lucru e clar: gazul e utilizat ca o armă politică, lovitura grea venind către locuitorii din stânga Nistrului. Or, malul drept e asigurat, din diverse surse alternative Gazpromului, cu suficiente gaze pentru iarna lui 2025. Problema e la ce preț, care va influența și pe cel al curentului electric. Altminteri, Moldovagaz a și mărit prețul gigacaloriei încă până la începutul noului an, iar Premier Energy la curentul electric din 10 ianuarie curent. E drept, guvernul a asigurat populația că va compensa creșterile de preț așa încât cetățenii să plătească aproximativ același cost ca și în sezonul de iarnă trecut. A mai rămas ca facturile din luna ianuarie să-i convingă de acest lucru.
Trei demisii contra unei moțiuni eșuate
Toate acestea (că de fapt nu e chiar criză energetică) le-au picat lapte-n păsat deputaților blocului comuniștilor și socialiștilor, care pe 5 decembrie au și încropit ad-hoc o moțiune de cenzură împotriva guvernului Recean. În aceeași zi premierul a solicitat, cu anticipație, demisia ministrului energiei, Victor Parlicov, a șefului Energocom, Victor Bînzari, și a membrului Consiliului de Observatori la Moldovagaz, Sergiu Tofilat. Decizie mai puțin inspirată. Să fi făcut-o pentru a tempera nemulțumirile opoziției? Îndoielnică măsură. Pentru că în ședința legislativului din aceeași zi duelul dintre premier și opoziție a fost iar aplanat de majoritatea PAS, ca și precedentele două, din primăvara și toamna lui 2023. Asemănarea e că și aceasta nu a fost decât un show de doi bani și a durat la fel peste 10 ore de critici absolut deplasate și invective inventate. Ședința s-a încheiat târziu după orele 3 de noapte cu instituirea stării de urgență în sectorul energetic cu votul a 51 de deputați PAS. Cât despre moțiune, a picat și ea, pentru votând doar 18 deputați, opt dintre cei care au inițiat-o răzgândindu-se a o mai susține.
O săptămână mai târziu, pe 12 decembrie, la Bruxelles erau analizate trei scenarii de depășire a crizei energetice în caz de necesitate. Europarlamentarul Siegfried Mureșan a dezvăluit presei de la Chișinău că în situația când Gazprom va continua livrările exclusiv pentru Transnistria, Republica Moldova ar putea beneficia de un sprijin financiar de aproximativ 120 de milioane de euro pentru a menține stabilitatea energetică. În cazul în care nu va fi livrat gaz deloc și Chișinăul va cumpăra lumină de la Cuciurgan, achiziționând gaz din Europa, va fi nevoie de un ajutor de 240 milioane de euro. Dacă și lumina și gazul vor fi cumpărate de pe piața europeană și internațională, ajutorul suplimentar va constitui 380 milioane de euro.
Integrarea în UE nu e bilet la clasa business spre paradis
Singurul eveniment ce a strălucit, marcând un moment istoric, a fost investirea Maiei Sandu în funcția de Președinte al Republicii Moldova pentru al doilea mandat, primul președinte ales de două ori consecutiv prin vot direct de cetățeni. Ceremonia a avut loc pe 24 decembrie la Palatul Republicii, reunind oficiali de rang înalt, ambasadori, reprezentanți ai societății civile și ai mediului academic. În discursul de după jurământ Maia Sandu a declarat că primește noul mandat cu smerenie și determinare. „Putem fi mândri că, în pofida greutăților, am reușit să fim de partea bună a istoriei. Mesajul meu de astăzi e unul optimist. Moldova nu e doar o țară mică cu o inimă mare, ci și o inspirație pentru alții în timpuri nesigure. Moldova stă în bătaia vântului, dar nu zboară ca o frunză, ci rezistă, așteptând să treacă urgia”.
Președinta a dat asigurări că Guvernul va avea în persoana sa un partener serios și dedicat, dar și un critic dur în caz de performanță slabă. Și în același context a chemat cetățenii la un efort colectiv, angajat și constant, să nu se lase manipulați sau influențați de propagandă străină. „Vom câștiga bătăliile rând pe rând, indiferent de crize sau de reforme necesare. Nu vor veni francezii să ne facă justiție, danezii să ne colecteze deșeurile sau nemții să ne administreze vămile. Să ne luăm răgaz pentru a ne bucura de sărbători și să ne reapucăm de treabă cu și mai multă sârguință în 2025. Integrarea europeană e calea noastră spre siguranță și bunăstare, dar să nu o credem un bilet la clasa business spre paradis”, a mai reiterat Maia Sandu.
Baia de mulțime în drum spre monumentul lui Ștefan cel Mare pentru a depune flori, dar și până la președinție ar fi să o considerăm ca un răspuns la acest apel și ca o dovadă de angajare în acest efort și a cetățenilor simpli. Mai puțin a liderilor de partide jinduitoare de putere și sprijinite din exterior. Cei dintâi care au „răspuns” apelului în sens negativ sunt Alexandr Stoianoglo și Irina Vlah. Primul, după luni de pelerinaj prin Viena și alte capitale occidentale, a declarat îndată după investirea Maiei Sandu în funcție că intenționează să se includă în lupta pentru parlamentare. O luptă „nu pentru câteva locuri parlamentare, ci pentru o nouă majoritate parlamentară”. Cât despre Vlah, aceasta, obosită de neostoitele-i critici desuete la adresa Maiei Sandu, pare să se fi sincronizat în proteste cu George Simion, practic în aceeași zi. Decât că nu a adunat zeci de mii de protestatari, ci și-a trimis zece telegari pentru un flashmob la Președinție. Ca să exprime din partea partidului republican „Inima Moldovei” indignarea față de „indiferența manifestată de președinta Maia Sandu în raport cu cetățenii, care se confruntă cu grave probleme ca urmare a incompetenței guvernării de a face față problemelor de ordin energetic”. De fapt nu erau de la Inima Moldovei. Mai degrabă de la o inimă haină.
Articol de Nicolae Misail