fbpx
19.4 C
Ploiești
vineri, 14 august, 2020
Acasă Actualitate Pariul lui Vladimir Putin

Pariul lui Vladimir Putin

Preşedintele Vladimir Putin a ţinut să marcheze împlinirea a 20 de ani de la instalarea sa la Kremlin nu printr-un bilanţ public de „realizări şi neîmpliniri”, cum se practică de obicei, ci printr-un mesaj anual – şi el intrat în tradiţie – care vizează nu atât performanţele trecutului, cât perspectivele şi provocările viitorului. Concentrat exprimată, cauza naţională este astăzi dinamizarea societăţii şi puterii pentru transformarea Rusiei prin mai multă democratizare, modernizare şi globalizare, dar, aceasta din urmă, în parametrii afirmării identităţii şi valorilor naţionale, precum şi a suveranităţii.

Pentru unii comentatori, mesajul expus în Camerele reunite ale Parlamentului, deciziile adoptate şi proiectele anunţate cu acest prilej au fost „un fulger pe cer senin” (cum s-ar fi exprimat un deputat din Duma de Stat, citat de presa occidentală) sau un „seism”, ceea ce, în formularea unui „înalt diplomat european la Moscova”, citat de ziarul francez La Croix, arată că „Putin este o adevărată cutie neagră”, mereu revelatoare de surprize.

Liderul suprem al Rusiei a anunţat măsuri sociale (îndeosebi în domeniul natalităţii), economice, legislative, constituţionale etc., aşadar prin excelenţă de politică internă. „Anul 2020 este crucial pentru ţara noastră”, a spus preşedintele. Cea mai spectaculoasă măsură a fost demiterea, fără prea multe comentarii oficiale, a guvernului Dmitri Medvedev şi numirea ca prim-ministru a – până acum- şefului Agenţiei impozitelor, Mihail Misustin, prea puţin cunoscut marelui public şi cu „un profil mai degrabă de tehnocrat eficient decât de reformator”, cum îl prezintă presa.
De aici şi inevitabilele speculaţii asupra succesiunii la preşedinţia Rusiei după 2024, când se încheie mandatul actual. „E greu să vezi în Misustin un succesor potenţial, căci el nu are experienţă în problemele politice, nici popularitate în electorat”, se grăbeşte să susţină Tatiana Stanovaia, de la Centrul Carnegie din Moscova. Comentatorii vieţii politice ruse converg însă în ideea că „Vladimir Putin va păstra, în orice caz o funcţie predominantă în verticala puterii pe care a construit-o” – scrie cotidianul elveţian Le Temps.

Mai concret, Leonid Bershidsky, de la agenţia Bloomberg, identifică trei variante în materie: prim-ministru cu puteri întărite pe o perioadă nedeterminată, preşedinte al Parlamentului sau lider al principalului partid, Rusia Unită. Sau, adaugă Tatiana Stanovaia, şeful Consiliului de Stat, „instituţie care ar putea să-şi extindă autoritatea la toate nivelurile puterii”.

Oricât de generos ar fi pentru politologi acest subiect de primă importanţă, dar încă prematur dezbătut în fel şi chip, semnificative sunt şi proiectele de viitor imediat ale Rusiei pe plan intern. Universitarul francez stabilit la Moscova, Karin Bechet-Golovko, remarcă, între altele, în analiza intitulată „Pariul lui Putin: o Rusie suverană care vrea să participe la lumea globalizată”, precizarea preşedintelui că „Rusia este gata să susţină proiectele de cercetări comune ale specialiştilor ruşi şi străini pe problemele ecologiei, schimbărilor climatice, poluării mediului şi oceanelor”, în paralel cu promovarea valorilor tradiţionale şi a intereselor prioritare ale ţării: afirmarea familiei ca valoare fundamentală, aspectele sociale (reforma sistemului medical, controlul şi accesibilitatea medicamentelor, întărirea statutului educatorilor etc.), afirmarea istoriei naţionale şi contracararea detractorilor ei (inclusiv victoria din 1945), prioritatea Constituţiei asupra dreptului internaţional, întărirea puterii regiunilor, importanţa Rusiei ca factor de pace şi stabilitate în lume. Dezvoltarea economică va fi asigurată prin alocarea a 25 la sută din PIB pentru investiţii, iar, pe plan social, se va acţiona pentru reducerea marilor disparităţi din zona veniturilor cetăţenilor, reducerea sărăciei, depăşirea „perioadei demografice foarte dificile”. Sintetizând, politologul Masha Lipman scria: „Obiectivul este ca sistemul să rămână stabil; Vladimir Putin îşi menţine autoritatea asupra puterii, pentru a rămâne ceea ce a fost timp de 20 de ani – omul politic cel mai important al ţării, decidentul ultim, lider incontestabil necontestat, care nu lasă loc niciunei alternative”.

Imperativul continuităţii politice în Rusia este şi dominanta comentariului politologului Peter Koenig, fost demnitar al Băncii Mondiale: „Un nou Deceniu, o nouă Eră. Iar, Putin rămâne jucătorul-cheie, cel care a făcut din Rusia ceea ce este astăzi: o naţiune mândră, independentă, autonomă, care, în ciuda tuturor sancţiunilor şi demonizării vestice, nu numai că a prevalat, dar care s-a afirmat strălucit ca o superputere mondială suverană. De ce ar dori poporul rus să rişte renunţând la acest privilegiu la care a ajuns cu greu?”.
Sondajele de opinie din Rusia îl confirmă, după 20 de ani de exercitare a puterii supreme în vremuri marcate nu o dată de mari sfidări: Vladimir Putin îşi menţine o cotă de popularitate care gravitează în jurul a 70 la sută din populaţia Rusiei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Articole recente

S-a ales cu dosar penal pentru un briceag

Tânărul a fost depistat de polițiștii Secției de Poliție nr. 2 Ploiești într-un parc situat în zona de nord o municipiului. La vederea patrulei...

Adolescent înjunghiat în Ploiești

Polițiștii din cadrul Secției nr. 1 de Poliție Ploiești au fost sesizați despre faptul că un minor, în vârstă de 16 ani, ar fi...

Turiști speriați de un urs, la Azuga. Intervenție IJJ Prahova

Jandarmii montani au fost solicitați să intervină pentru acordarea de ajutor unui grup de turiști. Potrivit IJJ Prahova, patru persoane, cu vârsta de aproximativ...

Accident pe DN1, la Blejoi, cu cinci autoturisme și o motocicletă, implicate

Accidentul rutier ar fi avut loc după ce un motociclist, în vârstă de 42 de ani, care circula pe DN1, pe banda nr.2 a...

Patru noi proiecte europene au ajuns în Prahova

Săptămâna trecută, la ADR Sud-Muntenia, au fost semnate patru proiecte europene care privesc județul Prahova, finanțate prin Programul Operațional Regional 2014-2020. Este vorba despre...

Mihai Apostolache deschide lista Partidului Prahova în Acțiune pentru Consiliul Județean

Fostul deputat de Prahova, conf. univ. dr. Mihai Cristian Apostolache, a decis că va deschide lista Partidului Prahova în Acțiune pentru Consiliul Județean Prahova....