17.9 C
Ploiești
sâmbătă, 13 august, 2022
Acasă Mozaic Minte, trup, suflet Păpădia, aliatul siluetei

Păpădia, aliatul siluetei

De cum şi-a intrat în drepturi depline vremea caldă, imediat apar rozete de frunze dinţate şi vesele flori galbene de păpădie.
Creşte peste tot, nu-i pretenţioasă şi este foarte decorativă. Florile, ca nişte bucheţele de soare luminând câmpurile, apar pe la finele lui aprilie. După ce se trec, apar umbreluţele diafane, o încântare pentru jocul copiilor.

Ce şi cât se foloseşte de la păpădie
Tot mai puţin umbrelele diafane. Recoltarea frunzelor, a florilor sau a bobocilor de păpădie se face primăvara. Înaintea sau la începutul înfloririi, iar uscarea lor are loc la umbră, în strat subţire, în spaţii bine aerisite. La fel tulpinile să fie recoltate înaintea înfloririi. Rădăcinile pot fi recoltate din luna iulie până toamna târziu şi se usucă la soare. E bine să le culegi din zone cât mai puţin poluate.

Pentru graşi, grăsuţi şi insulină
Păpădia conţine, pe lângă substanţe proteice, vitamina C,inulină? (insulină), foarte importantă în reglarea funcţiei pancreasului, fiind un zahăr (fructoză) care nu stimulează producţia de insulină. Diabeticii ar trebui să consume câte 10 tulpini de păpădie pe zi cât aceasta este înflorită ca să le scadă glicemia. Iar cei care suferă de hipoglicemie ar trebui să bea o cană cu infuzie de frunze de păpădie zilnic, în cure de şapte zile. Ceaiul de păpădie este indicat în combaterea obezităţii, în dezechilibrele glandulare. Proprietățile amare ale păpădiei ajută la stimularea digestiei şi mai buna metabolizare a grăsimilor. Aşa că dacă vrei să mai scapi de kilogramele în plus, include-o în dietă.

Cafea de păpădie
Rădăcina uscată şi tocată mărunt se foloseşte la prepararea unei excelente băuturi care poate înlocui cafeaua. După ce rădăcinile au fost curăţate şi spălate bine, se fierb în apă sărată vreo 5-6 minute, apoi se ţin la uscat. Băutura se prepară ca o infuzie obişnuită şi este la fel de eficientă precum cafeaua.
Infuzia de frunze de păpădie are acţiune diuretică, ajutând la eliminarea toxinelor, motiv pentru care se foloseşte atât în curele de slăbire, cât şi în tratarea unor boli ale ficatului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Articole recente

Investigații gratuite, în Ploiești, pentru depistarea cancerului de col uterin

Primăria Ploiești a încheiat un protocol de colaborare cu Institutul Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului „Alessandrescu -Rusescu” (INSMC), Asociația „Centrul de Dezvoltare Curriculară...

11 zile fără apă caldă, în Ploiești

Soluții? Ce zice Consiliul Județean Prahova contestă Primăria Ploiești. Invers nu se poate, fiindcă primăria profită de faptul că n-are niciun rol legal în...

Fotbal / Petrolul Ploiești, prima victorie în Superligă: 1-0 la Mediaș, cu U Cluj; să vină Rapid!

Petrolul Ploiești a reușit vineri, în etapa a patra din Superligă, prima victorie stagională, 1-0 la Mediaș, în fața Universității Cluj-Napoca, partida fiind decisă...

Percheziții la persoane bănuite de evaziune fiscală. 40 de persoane au fost conduse la audieri

Procurorii din cadrul Parchetului Curții de Apel Ploiești, împreună cu poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Prahova,...

Când rânjesc dulăii, latră și cățeii…

La un an de la investirea sa (6 august 2021), Guvernul Gavrilița nu prezentase încă un raport în plenul legislativului de la Chișinău, dând...

NU VREAU SĂ MĂ ANGAJEZ LA STAT!

Zilele astea, mai precis de la 1 august, a intrat în vigoare o nouă mărire a salariului bugetarilor, de minim 15 la sută. Nu...