Totul a plecat după ce mai multe persoane au reclamat că într-un bloc de pe strada Timotei Cipariu se simte un miros puternic de gaze. Preventiv au fost evacuați locatarii din cinci apartamente situate pe aceeași coloană. Cum nu a fost identificată sursa mirosului, ISU Prahova a anunțat că s-a decis evacuarea tuturor locatarilor, respectiv a 34 de persoane, la fața locului fiind suplimentate și echipajele de stingere și de prim ajutor, în zonă fiind mobilizat și microbuzul pentru ca oamenii să stea la adăpost până când urma să fie identificată sursa mirosului. Totodată, la fața locului a fost solicitată și o autospecială CBRN de la Ciolpani. „Măsurătorile inițiale s-au realizat cu detectorul multigaz pe care îl deținem, însă nu s-a depistat niciun gaz periculos. Ulterior, alte două echipaje de la unitatea distribuitoare au efectuat măsurători care nu au indicat nimic. La măsurătorile realizate de către CBRN nu au fost identificate gaze periculoase, atât la bloc cât și în apropierea acestuia”, a precizat ISU Prahova. După ce în urma măsurătorilor nu au fost identificate gaze periculoase, ISU Prahova a anunțat că s-a decis ca oamenii să se întoarcă în locuințe. Zona a fost monitorizată, însă, pe parcursul nopții de către echipaje de la unitatea distribuitoare de gaze. Totodată, potrivit ISU Prahova, pe parcursul nopții, din 2 în 2 ore, echipajul de intervenție a realizat măsurători cu laboratorul mobil de detecție a gazelor.