7.6 C
Ploiești
vineri, 29 martie, 2024
spot_img
AcasăMozaicIneditOricine poate fi radicalizat. Chiar şi tu!

Oricine poate fi radicalizat. Chiar şi tu!

Ce motive poate avea cineva precum Jurgen Coninga? Pe 17 mai a.c., soldatul belgian a furat armament greu de la un depozit militar, a trimis o scrisoare în care ameninţa un ministru şi un virusolog – şi apoi a dispărut.
Mai mult chiar, ce se poate spune despre cei 150 de oameni care au ieşit în stradă în sprijinul lui Coniga şi a acţiunilor sale, fără măcar a-l cunoaşte?
Cele mai multe analize arată că Coniga are simpatii de extremă dreapta. Faptul că a acordat instrucţie militară unor naţionalişti extremişti flamanzi e o probă suficientă cum că, din punct de vedere mintal, se afla de ceva vreme în zona periculoasă, încearcă un răspuns Koert Debeuf pentru EUObserver din Belgia.

Nu cu mult timp în urmă, ne puneam aceeaşi întrebare în privinţa luptătorilor din Siria, oameni care au lăsat totul baltă, pentru a lupta pentru o organizaţie criminală.
Cum ar putea să-i placă cuiva acele exerciţii oribile şi autoproclamatul „califat” – care nu prea părea să facă nimic altceva în afară de a răspândi teroare pură din Bruxelles şi până în Mumbai şi din Mosul până pe plajele albe ale Tunisiei?
Experţii fac referinţă de obicei la Molenbeek din Bruxelles şi alte cartiere „dificile”, unde acei luptători din Siria au copilărit
într-un aşa-zis „mediu defavorizat”. Alţii arată cu degetul spre salafismul conservator despre care se spune că predică valori antioccidentale în acele cartiere.
Investigarea respectivelor cartiere şi combaterea salafismului ar fi atunci soluţia logică pentru a evita pe viitor acte teroriste. Şi totuşi, aceste analize sunt contrazise de date reale.
Luptătorii ISIS din Siria
Atunci când am călătorit în teatrul de război din Siria, de trei ori în perioada 2012-2013, s-a întâmplat să urmez aceeaşi rută pe care au plecat mulţi luptători străini: cu avionul de la Cairo la Istanbul, iar de acolo la Gaziantep sau Antalya, două oraşe din sudul Turciei. În avion puteai suspecta că unii dintre pasageri sunt luptători străini, dar nu ştiai sigur decât după ce-i vedeai traversând frontiera turco-siriană odată cu tine. Toţi arătau ca nişte oameni normali, tineri. Odată ajunşi în Siria, am avut contact cu rebeli care ulterior aveau să ajungă comandanţi în ISIS.
Dar ei nu mi-au spus ce motive îi mânaseră. Acel lucru l-am aflat de la CBS New, care a reuşit să pună mâna pe un stick USB ce conţinea 4000 de formulare completate de luptători străini ai ISIS.
Toţi cei care soseau în Siria erau obligaţi să-şi completeze
într-un formular situaţia familială, educaţia, cunoştinţele despre islam şi dacă erau dispuşi sau nu să devină atentatori sinucigaşi.
12% dintre aceşti luptători s-au declarat de acord să se arunce în aer – un procent mai mic decât s-ar fi putut crede. Celelalte informaţii au fost mult mai surprinzătoare şi, prin urmare, mai interesante.
Principala concluzie a studiului realizat pe baza celor 4000 de formulare este că e foarte dificil să realizezi un portret clar al unui astfel de combatant tipic. Media de vârstă era de 27 de ani, dar existau şi adolescenţi, ba chiar și puţini oameni trecuţi de 60 de ani. Surprinzător e nivelul de educaţie superioară peste medie al acestui grup: mulţi aveau un masterat şi a existat chiar şi un doctorat. Erau şi muncitori printre ei – dar şi mulţi medici şi ingineri. Vreo 30% erau căsătoriţi şi aveau copii. Şi doar 255 din 4000 de luptători s-au declarat şomeri.
În fine, cei mai mulţi dintre ei păreau să ştie foarte puţin despre islam ori Coran.
Scurtătura de la anonimat la glorie
Acest ultim fapt n-a reprezentat vreo noutate pentru experţi. Era deja cunoscută povestea a patru amici din Birmingham, care, chiar înainte de a pleca în Siria, au comandat de la magazinul Barnes&Noble două cărţi :  „Islamul pentru prostănaci” şi  „Coranul pentru prostănaci” (cu sensul de „pentru începători” – n.r.). Ideea că radicalizarea se petrece în principal în rândurile musulmanilor conservatori este eronată. Iar acum se pare – pe baza propriilor documente birocratice ale ISIS – că e deopotrivă greşită şi impresia că radicalizarea e un fenomen existent la nivelul celor defavorizaţi, şomeri şi slab educaţi.
Şi atunci ce anume îi împinge pe aceşti oameni obişnuiţi la o gândire radicalizată? E vorba de obicei de oameni (în special bărbaţi) care consideră că viaţa lor a ajuns într-o fundătură. Visaseră să ajungă importanţi, dar eşuaseră. Frustraţi, ei caută oameni cu mentalitate similară, care cunosc o cale de ieşire.
Şi fix acest lucru era oferit de ISIS: o scurtătură de la anonim la erou. Înrolându-se în ISIS, deveneai brusc temut şi faimos. Mai mult chiar, te puteai răzbuna pe tot ceea ce te împiedicase să-ţi urmezi calea spre glorie.
Aceasta e povestea lui Salah Abdeslam, organizatorul atentatelor de la Paris şi Bruxelles. Ar putea fi şi povestea lui Conings şi a multor altor extremişti violenţi din Europa.
Jihadismul, neo-nazismul şi alte ideologii extremiste sunt interşarjabile în acest punct. Sunt vehicule ideologice pentru oameni cu probleme născute din resentimente profunde. O viaţă anostă poate fi transformată deodată într-o bătălie idealistă împotriva restului lumii.
Cinci căi de a evita radicalizarea
E un mecanism care ar putea afecta pe (aproape) oricine. Toţi pot sfârşi cu ochelari de cal, prin care numai propriile idei sunt ideile corecte, iar toţi cei care gândesc altcumva sunt respinşi ca fiind inamici ori trădători.
Algoritmii reţelelor sociale joacă aici un rol nefast. Ei se asigură că vezi din ce în ce mai multe opinii ori ”prieteni” cu care eşti de acord şi care nu fac decât să-ţi întărească „ideile corecte”. Este aşa-zisa „cameră-ecou”, în care nu îţi auzi decât propria opinie, repetată la nesfârşit.
Dar radicalizarea nu este ceva inevitabil. Poate fi evitată în cinci moduri. Într-o prelegere pe care am ţinut-o la fosta mea şcoală pentru elevii de la cursurile postliceale,
le-am rezumat după cum urmează:
În primul rând, trebuie să te asiguri că nu ajungi prins într-o „cameră ecou”. Asigură-te că citeşti şi permiţi să ţi se recomande opinii diferite pe reţele sociale. Astfel poţi păcăli algoritmii.
În al doilea rând, fii empatic. Luptă pentru idealurile tale, dar concomitent încearcă să înţelegi de ce alţi oameni au alte idealuri. A nu se confunda empatia cu simpatia.
În al treilea rând, îndrăzneşte să te îndoieşti. Examinează-ţi opiniile şi convingerile din când în când şi vezi dacă ele încă ţi se mai par logice.
În al patrulea rând, citeşte cu regularitate câte o carte despre o cultură diferită. Citeşte despre istoria Chinei sau despre filosofia arabă. Ori citeşte biografia unui politician care nu-ţi prea place. Acest lucru te ajută să vezi lucrurile în perspectivă.
În fine, atunci când îţi cauţi un domeniu de studiu sau un loc de muncă, încearcă să nu alegi calea către faimă sau avere, ci ceva ce
ţi-ar plăcea cu adevărat să faci. Deşi acest lucru nu este întotdeauna evident, este cea mai uşoară cale de a reduce la minim frustrarea.
Când mi-am terminat prelegerea, în sală s-a aşternut liniştea. În calitate de conferenţiar, ştiu că această situaţie nu poate însemna decât două lucruri: fie povestea n-a fost interesantă, fie a dat de gândit.
Spre liniştea mea, mai mulţi profesori aveau să-mi spună că elevii au continuat să discute subiectul încă o oră după aceea, la ora de istorie.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole recente