Ăsta e românul.
Trăiește o dramă permanentă. La fiecare patru ani, când stă cu mâinele întinse ca să-l ia în brațe, țara lui îi întoarce iarăși spatele, izbindu-l de pământ.
Plânge sufletul în el, zilnic.
“Cu ce am greșit Doamne!?…De ce nu mă vrea!?…Nu mă vede cât sufăr!?” își spune iar și iar și iar…
Nu!
Țara lui nu îl vede. Nici măcar nu-l aude. Are alte treburi. Și toate sunt mult mai importante decât el.
Nu are timp.
Pentru că țara lui e azi una puternică, cu economie peste ale vecinilor. Are proiecte grandioase. Este într-o dezvoltarea continuă. Partenerii o decorează. Dușmanii o privesc cu reținere.
De el nu are timp.
Țara lui este aplaudată pentru că face șosele, trenuri, porturi și …câte nu mai face!
Off…țara lui e respectată pentru că sare în ajutorul vecinilor, chiar dacă trebuie să sufere pentru asta.
Doar de el nu are timp.
Țara lui merge pe pilot automat spre viitor. Nu își permite să piardă timpul și banii.
De el însă nu are timp.
Și îl doare, pentru că simte asta. Vede că îl ignoră, deși e aproape. Vede că ceea ce cere, deși nu sunt decât lucruri de bun-simț, nu le bagă în seamă.
Vede că cei care s-au mutat cu ea în casă și au acaparat-o sunt oameni răi, pentru că le vede, de dincolo de gard, zâmbetele ascunse, ghiftuite și false.
Ea, sărăcuța de ea, însă crede că ei îi vor binele.
Nu e așa. Pentru că românul nu e orb și vede.
***
Totuși, dacă l-ar băga și pe el, măcar puțin în seamă, și l-ar întreba cum se simte, ce crede, ce nevoie are?…bietul de el ar sări în sus de bucurie și nu i-ar mai tăcea gura.
Pentru că tot ceea ce vrea românașul nostru este ca cineva să-l asculte. Și să-i vorbească pe limba lui. Simplu, la obiect și cu suflet.
Plânge și râde, în același timp, doar la gândul că țara lui ar putea face asta și jură că i-ar fi suficient, ca dovadă că nu l-a uitat.
Dar nu.
Ea, țara lui, e captivă.
Și nu își mai dă seama că mor copiii de dorul ei.
Cu toate astea însă, o dată la patru ani, românul nu poate să nu spere, la cât de mult o iubește, că țara lui o să-l ia în brațe, de data asta definitiv.
Iar pentru asta nu încetează a se ruga:
Doamne, deschide-i ochii!
Și scap-o de cei care nu-i vor binele!
Doamne, deschide-i mintea!
Și ia-i vălul de pe ochi!
Doamne, deschide-i sufletul, ca să-și primească copilașii acasă!
Doamne, nu o lăsa pradă fariseilor!
Doamne, ferește-o de război, de criminali și de tâlhari!
Doamne, te rog!
Editorial de Marius Marinescu
