După ce promisiunea de a pune capăt războiului din Ucraina în 24 de ore, la exact 24 zile de la preluarea noului mandat bomondul european s-a trezit în beligeranță cu „pacificatorul” Donald Trump. În rolul „sârbului bosniac” (asasinul arhiducelui Franz Ferdinand, moștenitorul tronului Austro-Ungariei, declanșând astfel Primul Război Mondial) s-a dovedit a fi nimeni altul decât DJ Vance, vicepreședintele lui Trump, iar acelui Sarajevo din vara lui 1914 pare a fi asemuită Conferința de Securitate de la München. Criza diplomatică între marile puteri europene de atunci a culminat cu izbucnirea Primului Război Mondial. O criză între marile puteri se conturează și în urma Conferinței de Securitate din 14-16 februarie 2024. Va ajunge la un apogeu și cu ce se va termina – cu o pace corectă și durabilă sau cu un nou război?
Un discurs cât o explozie de rachetă balistică
Așadar, dincolo de o discuție privind securitatea Europei și pacea multașteptată pe bătrânul continent, organizatorii Conferinței de Securitate de la München își propuseseră o înțelegere mai clară a manierei în care Trump își propune să obțină pacea în Ucraina, a soluționării corecte și durabile a sângerosului conflict din această țară. Mai concret, ce ascunde discuția Trump-Putin, calificată de liderul Casei Albe drept „una bună”, ce angajamente și-ar fi luat dânsul privind securitatea Europei și viitorul Ucrainei. Totodată, care ar fi garanțiile că nici un stat NATO nu va fi amenințat de război sau cum vede SUA relația transatlantică și cooperarea în sfera apărării și securității în următorii patru ani. Teme devenite globale, figurând nu numai pe agenda liderilor europeni, dar și a multora din lumea întreagă.
Încă până la debutul dezbaterilor o presimțire sumbră se strecurase printre majoritatea invitaților. Cei trei trimişi ai lui Trump, vicepreședintele JD Vance, secretarul de stat Marco Rubio și secretarulj pentagonului, Pete Hegseth, flancați de un pluton întreg de bodyguarzi, și-au făcut intrarea la Conferința de Securitate ca o furtună printre participanții restului delegațiilor, îmbrâncindu-i grobian în stânga și dreapta, pe unii mai să-i doboare de pe picioare. Pe tot restul desfășurării lucrărilor, clerici americani de rangul doi-trei, și-au arătat aroganța de castă superioară, strâmtorând delegați de pe locurile rezervate lor spre a se posta ei, picior peste picior, în față. Tratament de care a suferit până și Maia Sandu, președintele Republicii Moldova.
Explozia zguduitoare a fost însă discursul vicepreședintelui JD Vance, prin afirmația că decizia anulării prezidențialelor din România s-ar fi luat „pe baza suspiciunilor șubrede ale unei agenții de informații și a presiunii enorme din partea vecinilor continentali”(?!). Și contestând ideea că o democrație poate fi distrusă prin publicitate digitală dintr-o țară străină, spunând că, dacă acest lucru este real, atunci „democrația voastră nu a fost foarte puternică de la început”. Vance a criticat de asemenea organizatorii conferinței pentru că ar fi împiedicat partidele populiste să participe la eveniment. „Pentru mulți dintre noi, de cealaltă parte a Atlanticului, seamănă din ce în ce mai mult cu vechi interese înrădăcinate ce se ascund în spatele unor cuvinte urâte din era sovietică, precum dezinformare, cărora pur și simplu nu le place ideea că cineva cu un punct de vedere alternativ ar putea exprima o opinie diferită sau, Doamne ferește, ar putea vota diferit, chiar mai rău, ar putea câștiga alegerile”, a mai contestat Vance. Discurs interpretat, cu precădere la Berlin și Bruxeles, drept o ingerință a Americii lui Trump (coroborată cu propaganda lui Elon Musk) în alegerile Germaniei pe 23 februarie. Mai ales după refuzul de a se întâlni cu Olaf Scholz, dar acceptând să se întrețină cu lidera AfD, Alice Weidel.
„SUA vrea bătaie cu Europa, noi nu vrem să ne batem cu prietenii noștri”
Cei mai mulți participanți la Conferință au reacționat la discursul lui Vance cu un amestec de șoc și furie. (E drept că tot cei mai mulți dintre cei 14, cărora POLITICO le-au solicitat reacția au preferat anonimatul.) Într-o sală secundară (cea principală fiind supraaglomerată) participanții au râs ironic când Vance a invocat „valorile comune”. Iar diplomații profesioniști s-au arătat chiar uluiți. Oficial german: „Totul e atât de nebunesc și îngrijorător!”. Fost consilier democrat din Congresul SUA: „Am rămas stupefiat. Ce naiba a fost asta? Stăteam cu gura căscată într-o sală plină de oameni cu gura căscată. A fost groaznic.” Într-o reacție pentru televiziunea britanică Sky News șefa politicii externe a UE, Kaja Kallas, a declarat: „Ascultând acest discurs, SUA vor o bătaie cu Europa, noi nu vrem să ne batem cu prietenii noștri”.
Mesajele vicepreședintelui american, ca și ale secretarului Pentagonului, Pete Hegseth, i-au făcut pe delegați să părăsească Münchenul cu părerea generală că devin martori la un curs de răcire a relațiilor dintre SUA și UE și alte state europene deopotrivă. Unii înclinau să creadă că publicul țintă adevărat al lui Vance a fost nu München, ci bazinul Make America Great Again (MAGA) din SUA (Faceți America Mare din nou) și populiștii ce vor să răstoarne partidele europene de establishment în viitoarele alegeri. Ori adepții MAGA nu gândesc cu mintea lor, ei trăiesc vraja unor magicieni ai viitorului de aur. Nonsensul administrației Trump: susținerea suveraniștilor (Georgescu în România, AfD în Germania) prin negarea suveranității altor state – Canada, Groenlanda. Pe ce criterii împarte lumea cuplul Musk-Trump între țări suverane și de vânzare?
O datorie pentru zece generații de ucraineni?
Un singur succes, să zicem așa, a fost cel al președintelui ucrainean Volodimir Zelenski. În marja conferinței acesta a avut o întâlnire, în subsolul unui hotel din proximitate, atât cu vicepreședintele Vance, secretarul de stat Marco Rubio și generalul Keith Kellogg, cât și cu delegația congresmenilor americani. Surpriza (și succesul, demnitatea deopotrivă) a fost refuzul acestuia de a accepta oferta lui Trump – 50% din resursele de metale rare ale Ucrainei, estimate la 500 miliarde de dolari, ca plată pentru ajutorul primit din partea SUA în timpul administrației Biden. Nimic despre garanții de securitate și acceptarea în NATO sau continuarea ajutorului militar. Ceea ce l-a înfuriat la culme pe Trump. „Un dictator fără alegeri. Ar face bine să se miște mai repede sau va rămâne fără țară”, a scris acesta pe rețelele de socializare. Mai criticând că nu e cotat în sondaje decât cu 4%, iar consilierul său și patronul platformei sociale X, Elon Musk, „estimând” că Zelenski nu organizează alegeri întrucât este „disprețuit” de poporul său.
Dacă punem cifrele din capul liderului american versus cele reale, te prinzi la gândul că noua administrație Trump tratează SUA ca o mare companie comercială și acționează în lume ca un trader, nu ca un stat cu etică și responsabilități morale. Or, statele mari nu au morală, ci doar interese, scria acum două secole în tratatul său „Despre război” istoricul și teoreticianul militar prusac Carl von Clausewitz. Ajutorul real american până la Trump 2 se cifrează la peste 67 miliarde suport militar și alte circa 31,5 acumulate ca ajutor la buget. Cât despre cota de încredere a lui Zelenski în sondaje, ea nu a coborât niciodată sub 50 la sută. Dimpotrivă, la numai o zi după declarația lui Trump, exagerat de eronată, președintele ucrainean se bucura de o încredere de 57%, iar ultimul sondaj publicat la sfârșitul săptămânii trecute de același Institut Internațional de Sociologie din Kiev arată că încrederea conaționalilor săi a urcat la 63%.
Al cui aliat este în prezent Donald Trump?
Ce nu s-a mai văzut la München e că în timp ce Vance ținea notații „corigenților” Europei la capitolul democrație, trimisul lui Trump, Richard Grenell, critica statul de drept al țării pe care Vance tocmai o lăsase repetentă pe motivul anulării alegerilor. Fără nici o reţinere acesta, pe holurile conferinței, intervenea pe lângă Emil Hurezeanu pentru favoruri unor derbedei judecați în România sub acuzația de trafic de persoane, viol și constituire de grup infracțional, frații Tate.