PSD, să cereți demisia ministrului sănătății pentru că în trei luni nu a reușit să facă ce trebuia să faceți voi în zeci de ani (Streinu Cercel, actual parlamentar PSD, a fost timp de peste 25 de ani managerul institutului “Matei Balș”, acolo unde au murit iar oameni carbonizați)?
USR+, să puneți în fruntea sănătății un tip care nu are alt scop decât îndestularea poftei narcisiste, prin provocări din vârful limbii și acuze cinice în sânul coaliției (ex. cearta cu Nicușor Dan, Emil Boc, Nelu Tătaru etc) și mai puțin prin începerea reală a muncii de restructurare din temelii a sistemului pe care, prea mândru de părul lui în oglindă, îl păstorește?
PNL, să vă spălați pe mâini de fiecare dată când un ministru gafează sau dă dovadă de incompetență, pentru că nu e membrul vostru de partid, uitând că lumea v-a ales ca să îndreptați lucrurile, indiferent de domeniu, nu ca să vă puneți mâna la ochi de teamă să nu vedeți problemele?
PSD, să acuzați restructurările de personal bugetar, când tocmai voi ați dezechilibrat piața forței de muncă prin umflarea aparatului administrativ cu toate lichelele și curviștinele, și prin explozia salariilor funcționarilor publici, peste cele de la privat, unde se muncește pe rupte pentru supraviețuire, nu pentru al treisprezecelea salariu sau pentru tichete suplimentare de vacanță?
PNL, să anunțați reducerea numărului bugetarilor, dar să înființați noi funcții de subprefecți și secretari generali, cu salarii cât o turmă de portari și femei de serviciu?
USR+, să mai ridicați ochii din pământ după ce continuați să vă încasați salariile babane din Parlamentul ăla în care coabitați bine-mersi cu penalii lor și ai voștri, cu imunitate și șofer la scară?
PSD, să se plângă de epurare politică din toate funcțiile căpușate ani la rând de filfizoni și filfizoane cu cravată roșie și matricolă de partid?
PNL, să acuze greaua moștenire în timp ce păstrează și chiar creează posturi pentru pesediști pentru a-i plasa în fruntea unor instituții bugetate de la Consiliile Județene sau direct de la Guvern?…
…Și mă opresc doar aici pentru, că simt că-mi dă sângele pe nas de nervi!