1.8 C
Ploiești
joi, 25 februarie, 2021
Acasă Mozaic Inedit Noile politici în privinţa sexului

Noile politici în privinţa sexului

Aproximativ 800 de cercetători angajaţi în mediul universitar din interiorul şi în afara României, au trimis recent Curţii Constituţionale a României o petiţie prin care îi solicită să constate neconstituţionalitatea unei legi care interzice dogma studiilor de gen în universităţile din România. Ar trebui să fie cineva impresionat? , se întreabă Stephen Baskerville, citat într-un comentariu publicat de activenews.ro.

Departe de a emana vreo autoritate intelectuală, această acţiune demonstrează pur şi simplu degenerarea extremă a oligarhiei academice occidentale – în prezent cunoscută pentru scandaluri majore care implică cenzura în masă.
România are o tradiţie bogată în educaţie şi în cercetarea universitară, care vor fi anihilate dacă românii se vor lăsa intimidaţi de intelectuali „la modă”. Românii ar trebui să aibă încredere în propriile instincte, să îşi onoreze tradiţia cărturarilor de clasă mondială şi să se asigure că ideologia necomunistă a „studiilor de gen” nu-şi găseşte locul în universităţile sale.
În primul rând, studiile de gen nu sunt deloc erudiţie, ci ideologie politică. Ele nu promovează pasiunea dezinteresată pentru cunoaştere. Singurul lor scop este să promoveze o agendă politică feministă şi homosexualistă. Sunt asemănătoare ideologiei comuniste totalitare, care a provocat deja atâta de mult rău României şi vecinilor săi. Acest lucru este evident şi a fost deja admis anul trecut, când guvernul maghiar a refuzat să sprijine financiar programul de studii de gen la Universitatea Central Europeană, grăbind mutarea acesteia din Budapesta.
Faptul că studiile de gen sunt fundamental ideologice aproape că nu mai trebuie argumentat. Cercetătorii nu sunt deloc convingători în încercarea de a ascunde că promovează ceea ce are trebui să studieze cu detaşare critică: „Studiile feministe… înzestrează femeile pentru a transforma lumea într-una liberă de orice opresiune… (sunt) o forţă pentru promovarea scopurilor feministe”, susţine un manifest. Subiectele dezbătute la o conferinţă a Asociaţiei Naţionale a Studiilor Feministe (Naţional Women’s Studies Asociation) includ „Activismul feminist din interior: conectarea campusului universitar la comunitate” şi „Cum poate pedagogia feministă să predea rezistenţa”.
Este dificil de înţeles cum cercetătorii pretins serioşi ar putea susţine o astfel de propagandă politică ca fiind echivalentă cu domeniile, acceptate de mult timp, ale studiilor cu reputaţie. Rectorilor universităţilor care au cedat presiunilor pentru a se alătura curentului ar trebui să le fie ruşine de laşitatea lor, pentru că au înjosit tradiţii pe care le-au moştenit şi au trădat încrederea pusă în ei.
Mai departe, studiile de gen vor otrăvi instituţiile româneşti cu ideologie şi epurări. Deşi cercetătorii susţin că apără „libertatea academică”, agenda lor prevede exact contrariul: distrug libertatea academică şi elimină profesori de renume din universităţi – a făcut-o deja în Occident.
„Că un număr atât de mare de profesori universitari pot semna o astfel de scrisoare nu este o mărturie a autorităţii intelectuale pe care ar avea-o studiile de gen, în schimb, demonstrează că oamenii de ştiinţă care refuză să recunoască legitimitatea studiilor de gen ca disciplină academică sunt rapid eliminaţi din şcoli. Am documentat în mod indubitabil acest lucru în introducerea cărţii mele despre politica sexuală”, scrie Stephen Baskerville.
Astăzi, practic, niciun cadru de la nicio universitate din lumea occidentală nu se mai ocupă cu analiza critică sau evaluarea detaşată a ideologiei sexuale. „În 2014, erau peste 200 de catedre de studii de gen/queer, aproape toate deţinute de femei, şi aproximativ 30 de institute interdisciplinare de gen”, scrie Gabriele Kuby. „Dar niciun cercetător nu a produs vreo critică sistematică sau integritatea acestor domenii ideologice (K.C. Johnson de la Brooklyn College, citat mai jos, este, parţial, o excepţie). Cu toţii au fost înlăturaţi sau intimidaţi. Ştiu acest lucru, pentru că eu am fost ultimul, înainte de a fi demis din lectoratul meu de la facultate pentru că am scris cărţi şi articole care descriu pericolele politicii sexuale.”
Înspăimântate de aceste critici, chiar şi universităţile private, conservatoare şi cu afiliere creştină îşi „curăţă” acum personalul didactic de oricine refuză să susţină ideologia sexuală radicală. Studiile de gen sunt de acum imune la orice critici din interiorul universităţilor.
Cu alte cuvinte, ni se cere să credem că există unanimitate în mediul academic cu privire la faptul că agendele politice feministe şi homosexualiste sunt pur şi simplu chestiuni de cunoaştere faptică, echivalente cu istoria bizantină sau chimia organică.
Intelectualii care sugerează astfel sunt toţi obligaţi să lucreze şi să publice în afara universităţilor, iar multe cărţi recente indică faptul că ceva nu este în regulă cu această dogmă cu care mediul universitar refuză să se confrunte: Gabriele Kuby. Revoluţia sexuală globală. Distrugerea libertăţii în numele libertăţii (2014); Jennifer Roback Morse, The Sexual Revolution and lts Victims (2015); Wendy McElroy, Rape Culture Hysteria¨Fixing the Damage Dome to Men and Women (2016); Helen Smith, Men an Strike: Why Men Are Boyctting arriage, Fatherhood, and the American Dream – and Why lt Matters (2013); .K.C. Johnson, The Campus Rape Frenzy: The Attrack an Due Proces sat America’s Universities (2017). În mediul academic, toată lumea ştie că a publicat aşa ceva ar însemna sinucidere pentru cariera academică şi concedierea.
O excepţie care întăreşte regula este Laura Kipnis, a cărei lucrare Unwanted Advances: Sexual Paranoia Comes ta Campus (2017) a devenit obiectul unui proces federal, cu presiuni pentru a o revoca de la Universitatea Northwestern. „Cartea mea The News Politics of Sex: The Sexual Revolution, Civil Liberties, and the Growth of Governmental Power (2017) a fost posibilă dolar pentru că am lucrat într-un colegiu care nu era finanţat de guvern, deşi în cele din urmă şi ei au cedat şi mi-au desfăcut contractul de muncă”, scrie Stephen Baskerville. „Profesorii văd cum colegii lor sunt eliminaţi”, observă W. McElrov. „Se autocenzurează pentru a evita o soartă similară… Profesorii nu ascultă de logică, ci de vocea interioară a precauţiei pentru a-şi asigura locul de muncă.”
JayBelsky a fost alungat de la Universitatea de stat din Pennsylvenia când a început dizidenţa faţă de „ortodoxia feministă” cu privire la efectele pe care le are asupra copiilor prezenţa în centre de zi instituţionalizate.
Edward Green a trecut de la „erou” la „ticălos” în Şcoala de Sănătate Harvard, atunci când a încălcat „ortodoxia” stabilimentului, demonstrând că prezervativele s-au dovedit mult mai puţin eficiente în prevenirea SIDA decât campaniile care încurajează abstinenţa. El însuşi explică ideologic tratamentul la care a fost supus: „Cel mai rapid mod de a amuţi critica prezervativelor a fost să sugerăm că credinţa religioasă, conservatorismul, fanatismul, patriarhatul, homofobia sau sexismul au poluat gândirea dizidentului”.
Şi aici, excepţiile întăresc cu putere regula, deoarece puţinii cărturari suficient de îndrăzneţi pentru a contesta vreun punct de pe agenda sexuală radicală simt că trebuie mai întâi să-şi arate apartenenţa de partid şi opiniile ideologice corecte, atât de toxică este pentru carieră expunerea publică „de partea greşită” a subiectului.
„Autorul susţine pe deplin egalitatea de gen în toate aspectele vieţii”, anunţă un universitar, în introducerea lucrării sale critice faţă de „industria” feministă a violului, publicată într-o revistă de drept aparent neutră, implorând ca ale sale concluzii „să nu fie confundate cu lipsa de preocupare pentru idealurile feministe”. Ştie că lucrarea sa va fi examinată ideologic: „Cei care ar putea fi înclinaţi să respingă punctul de vedere al autorului sau remediul pe care îl susţine ca fiind insensibile la nevoile victimelor violului sau cumva anti-feministe ar trebui să-şi păstreze mintea deschisă”.
În nici un alt domeniu academic, oamenii de ştiinţă nu trebuie să proclame, la începutul unor lucrări de cercetare ştiinţifică presupus detaşate de apolitice, că au anumite opinii politice sau că sunt afiliaţi unei anumite ideologii politice, pentru a-şi publica lucrările profesionale. „Pentru informare, sunt dintotdeauna liberal-progresist de stânga”, scrie Green în critica sa faţă de politicile referitoare la SIDA, dominate de homosexuali şi feministe. „Am susţinut întotdeauna drepturile reproductive şi libertatea sexuală şi am petrecut mulţi ani lucrând în domeniul contracepţiei, planificării familiale şi în marketingul prezervativului. Nu sunt un adept activ al niciunei secte, confesiuni sau religii.”Green este, evident, ruşinat de această autoflagelare verbală şi recunoaşte: „N-ar trebui să fac aceste precizări, dar acesta este nivelul dezbaterii, unul în care se judecă concluziile pe baza vederilor politice şi invers”.
Pe scurt, studiile de gen şi domeniile conexe au restrâns deja libertatea academică în universităţile occidentale. Când Daphne Patai şi Noretta Koertge au intervievat cercetători din domeniul academic despre critica pe care o aduc programelor de studii feministe, „aproape fiecare femeie… a solicitat ca numele ei, afilierea şi alte caracteristici care ar fi condus la identificare să nu fie dezvăluite”.
Semnatarii acestei scrisori nu sunt erudiţi autentici şi nu şi-au atins poziţiile pe merit. Ei îşi datorează slujbele epurării adevăraţilor cercetători şi înlocuirii lor cu o nomenclatură de sicofanţi ideologici. Acest lucru se va întâmpla şi cu universităţile din România, dacă lucrurile nu sunt oprite. De fapt, se întâmplă deja, după cum reiese din faptul că mulţi semnatari ai scrisorii sunt români înscrişi în programe de studii de gen în universităţi occidentale.
De altfel, această pledoarie este finanţată de guverne care au un interes major în creşterea propriilor puteri. Agenda raţionalizează intervenţia guvernului în viaţa privată a persoanelor de rând care nu au o platformă comparabilă pentru a se apăra de măsurile promovate de cercetători, instituţii şi publicaţii finanţate de guvern, măsuri care îi descriu limpede drept jucători într-o competiţie pentru „putere”.
Studiile de gen oferă pregătire ideologică pentru asistenţii sociali, care sunt acum „trupele de şoc” ale bolşevismului sexual. Asistenţii sociali au devenit adevăraţi „jandarmi în civil”, care nu sunt constrânşi de garanţiile cerute unui poliţist obişnuit. Ei încalcă în mod obişnuit libertăţi civile de bază ale unor cetăţeni care respectă legea – mai presus de toţi, ale părinţilor. După cum au descoperit românii în infamul caz Bodnariu, a devenit o rutină ca asistenţii sociali să preia forţat copii nevinovaţi din familiile lor, de la părinţi care nu sunt vinovaţi de nicio încălcare a legii.
În acel caz, românii au oferit lumii un exemplu. Este din nou timpul ca românii să arate că nu pot fi intimidaţi de pretenţioşii falşi erudiţi.
Guvernele ceh, maghiar şi polonez au refuzat deja să finanţeze această formă de neo-bolşevism, iar acum România le poate urma exemplul. Astăzi, guvernele alese democratic sunt cele care protejează cu adevărat libertatea academică – şi, în general, libertatea – pe care pseudo-erudiţii finanţaţi de guvern încearcă să o anihileze.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Articole recente

SIGUR CĂ ȘTIȚI!

Știți ce este mai găunoasă în țara asta, decât subvenția pentru cărbune? Știți ce este mai greu de suportat în țara asta, decât mizeria de...

Stadiul alimentării cu apă în localitățile din România

În statistica de la sfârșitul anului 2019, Prahova figura cu 94 de localități (14 orașe și 80 de comune) care dispun de sistem public...

Centre speciale de vaccinare pentru profesori

De ieri, în Prahova funcționează două centre de vaccinare destinate exclusiv personalului din unitățile de învățământ și creșe. Acestea sunt amenajate în cabinetul medical...

Ioana Ghizilă a cucerit Cupa României cu Sepsi Sf. Gheorghe

Ploieșteanca Ioana Ghizilă, care a fost legitimată la echipa fanion de baschet feminin a municipiului Ploiești, a reușit o nouă performanță cu actuala sa...

FILARMONICA PLOIEȘTI, www.filarmonicaploiesti.ro

Concert Folcloric de Dragobete – 24 februarie 2021 Orchestra Populară “Flacăra Prahovei” a Filarmonicii “Paul Contantinescu” vă așteaptă miercuri, 24 februarie 2021, de la ora...

TEATRUL „TOMA CARAGIU”, www.teatruploiesti.ro

SecȚia DRAMĂ Vineri, 26 Februarie, ora 19:00; Sambata, 27 Februarie, ora 19:00 - PREMIERA - Sala Teatrului Toma Caragiu Ti amo, Maria!, de Giuseppe Manfridi, regia:...