fbpx
4.8 C
Ploiești
marți, 24 noiembrie, 2020
Acasă Actualitate Noi parcări în Ploiești de la anul

Noi parcări în Ploiești de la anul

Anul viitor, primarul Andrei Volosevici a anunțat că va începe cumva să rezolve problema parcărilor din Ploiești, iar pentru început se va ocupa de străzile Basarabilor și Democrației. Pe artera unde funcționează, printre altele, biroul de plăți al Serviciului de Finanțe Locale, se vor amenaja parcări „în spic”, pe porțiunea cuprinsă între străzile Romană și strada Erou Călin Cătălin, după care e posibil să se introducă un singur sens de circulație. Dincolo, pe Democrației, primarul discută despre o posibilă parcare supraterană, P+1 sau una demisol plus parter. Bineînțeles, rămân valabile și celelalte promisiuni de campanie, cum ar fi o parcare subterană în Parcul „Toma Socolescu” sau una P+2 în zona Dealu cu Piatră. Cât despre Regulamentul de înființare, atribuire, folosire, organizare și funcționare a locurilor de parcare, în parcările de reședință și de domiciliu din oraș, Volosevici spune că documentul este inaplicabil, dar pentru că există o hotărâre a Consiliului Local Ploiești în acest sens (n.n.-votată în 2019 și modificată în 2020), va încerca un experiment într-unul sau două cvartale de blocuri: „prefer să mă conduc după practică, nu după teorie, motiv pentru care într-un cvartal de bloc – cel mai aglomerat sau unul dintre cele mai aglomerate – o să încercăm să implementăm acest regulament în forma lui actuală și vedem ce o ieși. Eu nu cred că va ieși bine.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Articole recente

PERCHEZIȚII LA PENITENCIARUL PLOIEȘTI. GRUPARE INFRACȚIONALĂ, DESTRUCTURATĂ

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Ploiești și procurorii D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Ploiești, în colaborare cu reprezentanții Penitenciarului Ploiești, au efectuat cinci...

Se distribuie cardurile de 180 lei/lună pentru persoanele vulnerabile

Deputatul PNL Roberta Anastase a anunțat că, în această sătămână, a început distribuirea cardurilor acordate persoanelor vulnerabile, potrivit prevederilor OUG 115/2020. În Prahova, vor...

Cei mai buni gimnaști din țară au concurat la Ploiești

Sala Sporturilor Olimpia din Ploiești a găzduit, la finalul săptămânii trecute, Campionatele Naționale de Gimnastică ale României, în urma cărora Marian Drăgulescu a câștigat...

Ministerul Mediului se laudă că protejează pădurile virgine

Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor a aprobat introducerea a încă 3.791,5 hectare de păduri cvasi-virgine în Catalogul Național al Pădurilor Virgine și Cvasi-virgine din...

Zeev Sternhell, oracolul antifascismului

Profesorul Zeev Sternhell, laureat al Premiului Israel, şi-a dedicat cea mai mare parte a vieţii profesionale cercetării fascismului şi nedreptăţilor lui. Sternhell nu a...

Cartierul Roşu din Amsterdam, afectat de criza Covid

Vitrinele din neon nu mai sunt luminate, iar străzile Cartierului Roșu din Amsterdam arată precum cele ale unui oraş fantomă. Coronavirusul a lovit greu...