fbpx
16.3 C
Ploiești
duminică, 25 octombrie, 2020
Acasă Actualitate Niciun prahovean în conducerea centrală a PSD

Niciun prahovean în conducerea centrală a PSD

În cadrul Congresului extraordinar online, cu discursurile transmise prin sistem de videoconferință, din sediul Parlamentului României, PSD a îndeplinit formalitatea de a alege oficial conducerea care de fapt fusese stabilită dinainte, în discuțiile cu delegațiile din județe. Marcel Ciolacu a devenit așadar președinte cu 1.310 voturi, în timp ce singurul său contracandidat, Eugen Teodorovici, abia a adunat 91 de sufragii. Moțiunea cu care s-a prezentat, „Reconstrucția PSD – O viziune politică de stânga pentru un partid european”, a contat prea puțin, în afară poate de faptul că Ciolacu s-a ales cu criticile Sputnik, care nu a agreat atacurile sale la adresa lui Liviu Dragnea. Noul președinte a adus în fruntea PSD câteva nume discutabile, cum ar fi cel al fostului premier Sorin Grindeanu, rămas în memoria României drept cel care a votat noaptea, într-o ședință de guvern, celebra OUG 13, care a scos în stradă mii de români. De asemenea, a acordat două funcții de vicepreședinte familiei Manda-Vasilescu, din Dolj, lucru rar întâlnit în politica internă, concentrând două funcții într-un singur județ. În schimb, în linia întâi a social-democraților nu se află niciun prahovean. Nouă gardă a PSD nu este, cum s-ar zice, deloc nouă! Echipa președintelui Marcel Ciolacu este completată de: Sorin Grindeanu și Gabriela Firea- prim-vicepreședinte; Vasile Dîncu-președinte al Consiliului Național; Paul Stănescu-secretar general; Lia Olguța Vasilescu (social), Gabriel Zetea (infrastructură), Doina Fedorovici (administrație), Mihai Tudose (economie)- vicepreședinți pe domenii; Claudiu Manda (Sud-Vest), Titus Corlățean (Sud), Daniel Băluță (București-Ilfov), Ionut Pucheanu (Sud-Est), Radu Moldovan (Nord-Vest), Laurențiu Nistor (vest), Vasile Gliga (Centru) și Dragoș Benea (Nord-Est) – vicepreședinți regionali.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Articole recente

25 octombrie – Ziua Armatei Române

Armata reprezintă totalitatea forţelor militare ale unui stat (oaste, oştire). În epoca medievală, Ţările Române aveau oastea permanentă a domnului (oastea cea mică, uneori...

Scandal la Tinosu. Un polițist a folosit armamentul din dotare

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Cocorăștii Colț au fost sesizați că în comuna Tinosu are loc un scandal între mai multe persoane....

Ma doare-n bascalie! De la Ciolacu

De la Ciolacu (ne) gândire: „acest guvern incompetent vă minte din nou! După criza sanitară, vor aduce și urgia economică peste România.” Hai, nea...

Accident în Măgurele. Un auto s-a răsturnat după ce a lovit un porc mistreț

Accidentul rutier a avut loc pe raza localității Măgurele. Un conducător auto, aflat la volanul unui autoturism, a lovit cu mașina un porc mistreț....

Ananasul

O detoxifiere la îndemâna oricui Plantaţiile de ananas îşi au originea în America de Sud, acolo unde au crescut multă vreme în sălbăticie. După sute...

Încep lucrările la sensul giratoriu de la Tătărani

Președintele Consiliului Județean Prahova, Bogdan Toader, a anunțat că a semnat, în ultimele sale zile de mandat, contractul pentru amenajarea sensului giratoriu de la...