„În 1992, excepţionalismul politicii externe americane a fost turat la maxim. Statele Unite s-au văzut ca o ţară excepţională, menită să conducă, iar disoluţia URSS, în decembrie 1991, a convins un grup de ideologi – care urma să devină cunoscut sub denumirea de neoconservator – că SUA ar trebui să conducă lumea, ca unică şi necontestată superputere. În ciuda unor evidente dezastre de politică externă datorate neoconservatorilor, Declaraţia NATO din 2024 continuă să promoveze aceeaşi agendă, ducând lumea şi mai aproape de un război nuclear”, scrie Jeffrey Sachs, într-un articol dedicat Summitului NATO de la Washington.
Neoconservatorii au fost conduşi la început de Richard Cheney, secretar al apărării în 1992. Toţi preşedinţii care au urmat – Clinton, Bush, Obama, Trump şi Biden – au urmat agenda neoconservatoare, a hegemoniei SUA, ducând America în războaie perpetue şi nenecesare, inclusiv în Serbia, Afganistan, Irak, Siria, Libia şi Ucraina, precum şi la extinderea NATO, în ciuda promisiunii SUA şi a Germaniei, din 1990, făcută preşedintelui URSS, Mihail Gorbaciov, că NATO nu se va duce un centimetru mai la est.
Ideea de bază a neoconservatorilor este că SUA trebuie să-şi domine militar, financiar şi economic orice potenţial rival, în orice parte a lumii ar apărea el. Este o politică îndreptată în primul rând împotriva Chinei şi Rusiei şi, din acest motiv, atrage SUA în confruntări cu aceste ţări. Orgoliul american este uimitor. Cea mai mare parte a lumii nu doreşte să fie condusă de SUA, cu atât mai puţin de o putere americană dominată de militarism, elitism şi lăcomie.
Planul neoconservator pentru dominaţia militară americană a fost expus în Project for a New American Century. Acesta include extinderea NATO spre est şi transformarea Alianţei dintr-una defensivă, în una împotriva, acum, a defunctei URSS, într-o alianţă ofensivă, folosită pentru a promova hegemonia SUA.
Industria militară americană este cel mai mare susţinător financiar şi politic al neoconservatorilor. Industria armamentului reprezintă vârful de lance al lobby-ului extinderii NATO spre est, începând din anii 1990. Joe Biden a fost un neoconservator de la bun început, ca senator, apoi ca vicepreşedinte şi, acum ca preşedinte.
Pentru a obţine hegemonia, planurile neoconservatorilor se bazează pe operaţiunile de schimbare a regiunilor conduse de SUA; pe războaiele iniţiate de ele; pe bazele militare americane din întreaga lume (acum sunt 750 de baze americane, în peste 80 de ţări); pe militarizarea tehnologiilor avansate (războiul biologic, inteligenţa artificială, calculatoarele cuantice) şi pe un permanent război informaţional.
Goana americană după hegemonie a împins lumea într-un război deschis în Ucraina, între cele mai puternice două forţe nucleare – Rusia şi SUA. Războiul din Ucraina a fost provocat de dorinţa SUA de a extinde NATO, în ciuda opoziţiei evidente a Rusiei, precum şi de participarea americană la lovitura de stat violentă, numită Maidan, din februarie 2014, care a îndepărtat de la putere un regim neutru.
Războiul a fost provocat şi de subminarea de către SUA a Acordului Minsk II, care prevedea autonomia pentru regiunile rusofone din estul Ucrainei. Declaraţia Alianţei din 2024 spune că NATO este o alianţă defensivă, însă faptele arată altceva. NATO se angajează în mod repetat în operaţiuni ofensive, inclusiv acţiuni pentru schimbarea regimurilor. NATO a condus bombardamentele împotriva Serbiei, pentru a scinda această ţară, creând apoi o mare bază militară americană în regiunea separatistă Kosovo.
NATO a jucat un rol important în multe din războaiele nenecesare ale Americii. Bombardarea Libiei de către NATO a fost folosită, pentru a îndepărta guvernul condus de Muammar Gaddafi.
Hegemonia Americii, un obiectiv arogant şi nechibzuit în 1992, a dovedit iluzorie astăzi, pentru că este evident că SUA se confruntă cu rivali formidabili, care sunt capabili să concureze cu ele pe câmpul de luptă, în termeni de arsenale nucleare, în producţia de tehnologii avansate.
PIB-ul Chinei este acum cu circa 30% mai mare decât cel al Americii, dacă este măsurat la preţurile internaţionale, iar China este cel mai mare producător mondial de bunuri ieftine şi de tehnologii verzi esenţiale, inclusiv automobile electrice, SG, panouri fotovoltaice, turbine eoliene, centrale nucleare modulare şi altele. Productivitatea Chinei este atât de mare acum, încât SUA se plâng de „supracapacitatea”Chinei.
Din nefericire – şi este şi alarmant -, Declaraţia NATO repetă toate iluziile neoconservatoare.
În conţinutul ei se anunţă în mod fals că „Rusia este singura responsabilă pentru războiul de agresiune împotriva Ucrainei”, în ciuda provocării americane care a dus la izbucnirea lui, în 2024.
Declaraţia NATO reiterează Articolul 10 al Tratatului de la Washington, potrivit căruia extinderea spre est nu poate fi oprită la cererea Rusiei. Însă SUA nu ar accepta niciodată ca Rusia sau China să-şi creeze o bază militară la frontiera americană (să spunem, în Mexic), aşa cum se arată în Doctrina Monroe, din 1823, şi aşa cum s-a tot repetat începând de atunci.
Declaraţia NATO reafirmă angajamentul Alianţei pentru tehnologiile de apărare împotriva atacului biologic, în ciuda dovezilor tot mai numeroase că SUA au finanţat crearea în laborator a unui virus care ar fi putut produce pandemia de covid-19.
Declaraţia NATO proclamă intenţia NATO de a continua să desfăşoare rachete balistice Aegis (aşa cum a făcut-o deja în Polonia, România şi Turcia), în ciuda faptului că retragerea SUA din Tratatul ABM şi desfăşurarea rachetelor în Polonia şi România au destabilizat grav arhitectura controlului armamentului nuclear.
Declaraţia NATO nu demonstrează vreun interes pentru negocierea păcii în Ucraina, ci reia ideea „căii ireversibile spre integrarea euroatlantică a Ucrainei, inclusiv în NATO”. Însă Rusia nu va accepta intrarea Ucrainei în NATO, astfel încât angajamentul „ireversibil” este un angajament ireversibil pentru război.
The Washington Post a scris că, înaintea Summitului NATO, Biden a avut îndoieli legate de „calea ireversibilă”a Ucrainei spre NATO, însă consilierii săi le-au îndepărtat.
Neoconservatorii au produs o mulţime de dezastre pentru SUA şi pentru lume, inclusiv mai multe războaie eşuate, creşterea masivă a datoriei externe a SUA, prin risipirea, pentru cheltuielile militare, a trilioane de dolari, precum şi confruntarea periculoasă dintre SUA, China, Rusia, Iran şi alţii.
Neoconservatorii au făcut ca ceasul apocalipsei nucleare să ajungă la doar 90 de secunde până la miezul nopţii, comparativ cu 17 minute, în 1992.
Pentru securitatea Americii şi pacea mondială, SUA trebuie să renunţe imediat la goana neoconservatoare după hegemonie, în favoarea diplomaţiei şi a coexistenţei paşnice.
Din păcate NATO face exact opusul.