„Am fost în două războaie şi ştiu că războiul aduce moarte şi distrugere în toate satele şi oraşele prin care trece. Pentru că aceasta este logica războiului. Dacă oamenii nu dau dovadă de înţelepciune, se luptă ca orbii şi se distrug reciproc. Noi nu trebuie să tragem de capetele sforii care leagă nodul războiului. Deoarece, cu cât tragem mai mult, nodul se va strânge mai tare şi va trebui să-l tăiem. Şi nu mai trebuie să vă spun ce înseamnă acest lucru”. Acest mesaj a fost transmis, pe 26 octombrie 1963, de preşedintele URSS, Nikita Hruşciov, preşedintelui asmerican John F. Kennedy, în timpul crizei rachetelor din Cuba.
RĂZBOIUL RECE 2.0
Când s-a anunţat, la ultimul summit NATO, că rachete americane cu rază lungă de acţiune vor fi amplasate în Germania, mi-a venit în minte epoca Războiului Rece. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat pentru televiziunea rusească de stat că „ne îndreptăm pas cu pas către un Război Rece”.
În timpul Războiului Rece dintre SUA şi URSS, care s-a încheiat odată cu căderea Zidului Berlinului, şi Turcia a jucat un rol activ. Rămâne un semn de întrebare cât de dispuse vor fi Statele Unite să ofere sprijin militar aliaţilor săi din NATO, după o posibilă victorie electorală a lui Trump. Numai că Statele Unite sunt o ţară care nu şi-a îndeplinit obligaţiile faţă de aliaţi, nu doar în timpul preşedinţiei lui Trump, ci şi în trecut.
Suntem unii dintre aceia care ştiu cel mai bine acest lucru.
ACORD SECRET SUA-URSS
În culisele deznodământului paşnic al crizei rachetelor din Cuba, există un acord secret încheiat de fratele lui JFK, procurorul general al SUA, Robert Kennedy, şi ambasadorul sovietic în SUA, Anatoli Dobrinin. Ca răspuns la îndepărtarea de către URSS a rachetelor din Cuba, Statele Unite s-au angajat să retragă rachetele Jupiter din Turcia, dar acest lucru cu siguranţă nu a fost anunţat publicului sub această formă, urmând să fie implementat după şase luni, când situaţia se va fi calmat. Se zvoneşte că nici măcar vicepreşedintele Lyndon Johnson nu era la curent cu acest acord.
Pentru a nu atrage atenţia, s-a decis eliminarea rachetelor din Italia împreună cu cele din Turcia, deşi acest lucru nu a fost inclus efectiv în înţelegere, iar rachetele au început să fie demontate în aprilie 1963. Într-un raport al think-tank-ului american Wilson Center, care a examinat documente desecretizate, se arată că au fost făcute eforturi mari, pentru a convinge Italia şi Turcia şi pentru a păstra secretul acordului cu sovieticii. SUA le-au spus Italiei şi Turciei că rachetele Jupiter erau deja învechite şi că submarinul nuclear Polaris va oferi, în schimb, o apărare mai eficientă.
A fost mai dificil să convingă Turcia: a trebuit să-şi dea acordul şi Statul Major General, nu doar guvernul. Ca „o îmbunare” pentru Turcia, i s-au promis avioane de luptă capabile să transporte bombe atomice şi alte ajutoare militare care nici până acum nu au fost dezvăluite. În acelaşi timp, i s-a promis acesteia că va putea avea membri în echipajul submarinului Polaris, care vor putea culege informaţii.
Din 14 aprilie, nava USS Sam Houston a petrecut câteva zile la Izmir, presa având acces la această informaţie, iar, pe 25 aprilie a fost scoasă ultima rachetă Jupiter din Turcia. Într-un fel, SUA au sacrificat Turcia pentru propriile interese şi au folosit Italia, pentru a împiedica dezvăluirea acordului secret privind rachetele din Turcia. Este suficient să privim trecutul, pentru a înţelege perspectiva actuală a SUA asupra aliaţilor săi din NATO.
Lumea a reluat cursa periculoasă a înarmărilor. După cum spunea Hruşciov, în 1962, dacă încep să se desfacă capetele sforii, nu este greu de anticipat ce va urma.
Criza rachetelor din Cuba ne-a arătat că, în momentul în care nodul este strâns prea tare şi trebuie tăiat, nu există nimeni în afară de noi în care să ne încredem.