10.7 C
Ploiești
vineri, 3 decembrie, 2021
Acasă Tara de dincolo de tara Municipiul Bălți va ajunge proeuropean?

Municipiul Bălți va ajunge proeuropean?

Articol de Nicolae Misail

2021 este anul scrutinelor electorale în Republica Moldova. După alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie, a urmat, pe 19 septembrie, un scrutin în UTA Găgăuzia, în care găgăuzii, în urma unei campanii electorale din cele mai plicticoase din istoria autonomiei, și-au desemnat aleșii în Adunarea Populară a Găgăuziei. Un alt scrutin va avea loc la capătul acestei săptămâni, urmând la alegerile locale din 21 noiembrie alegătorii din 15 sate să-și desemneze primarii, același lucru valabil și pentru locuitorii municipiului Bălți. Caravana electoralelor se va încheia pe 12 decembrie, când separatiștii din enclava transnistreană organizează alegerile așa-zisului prezident al autoproclamatei republici transnistrene. Cum și cât de curând se va schimba la față cel de-a doilea stat românesc după aceste exerciții electorale?

Un scrutin între incertitudini și undă verde
La două săptămâni până la data de 21 noiembrie asupra scrutinului local plana o incertitudine totală. Cine monitorizează alegerile locale și în ce condiții se vor desfășura acestea? Cât de curați sunt candidații și din ce bani își susțin campania electorală? Întrebări la care, în special cei peste 127,2 de mii de locuitori ai municipiului Bălți, unde tocmai 11 candidați, practic din tot atâtea partide, își vor revendica funcția de edil al orașului, ar dori să afle mai din timp răspunsuri, pentru a lua decizii corecte. Mai mult, însăși data alegerilor părea a fi incertă – se presupunea că scrutinul ar putea fi contramandat, dată fiind starea de urgență. Dar până la urmă, cel puțin ultima incertitudine a fost spulberată de vicepremierul Andrei Spânu, a cărui declarația a risipit îndoielile. Deși situația rămâne critică, dânsul a precizat că Guvernul nu intenționează să solicite legislativului prelungirea stării de urgență instituite pe 22 octombrie pentru 30 de zile. Astfel că, exact la 20 noiembrie, cu o zi înainte de data scrutinului, starea de urgență va fi ridicată, alegerile locale având undă verde pentru data stabilită anterior de Comisia Electorală Centrală.
Așadar, pe 21 noiembrie în cele 15 localități rurale din 7 raioane și în municipiul Bălți sunt așteptați la urnele de vot în total 130 de mii de alegători. Primăriile din cele 15 sate au rămas fără edili după ce unii primari au ajuns deputați, alții au plecat peste hotare ori s-au retras din varii motive, iar municipiul Bălți – în urma surprinzătoarei demisii a lui Renato Usatîi, după ce blocul electoral cu același nume nu a acumulat sufragiul de trecere în legislativ, iar la Bălți, unde câștigase primăria de două ori din primul tur, nu s-a plasat decât pe locul trei, după PSRM și PAS. Dacă în localitățile rurale pentru funcția de primar s-au înscris în cursă de la doi până la patru candidaţi, în municipiul Bălți se vor duela pentru fotoliul respectiv 11 candidați. Din cei 52 de pretendenți de la 15 partide, 37 sunt bărbați și doar 15 femei. Cum era și de așteptat, cei mai mulți candidați sunt de la PAS (15), urmat de BECS (9) și PDM (3); câte 2 candidați și-au înaintat PPDA, Partidul „ȘOR” și PACE, restul formațiunilor limitându-se doar la câte un singur pretendent. Din același număr, până la eventuala victorie, 11 candidați se declară independenți.
Dacă funcțiile de primar în localitățile sătești sunt considerate importante din punctul de vedere al bazinului electoral pentru viitoarele alegeri prezidențiale și parlamentare, cea de edil al municipiului Bălți are o semnificație aparte în lupta lui Dodon cu Maia Sandu, care nu contenește nici după ce PSRM pare să se dilueze într-un con de umbră tot mai întunecat. De altfel, într-o declarație după cele două înfrângeri usturătoare, liderul socialiștilor, din poziția sa de ex-președinte, făcea publice două ținte electorale aparte ale PSRM: majoritate în Adunarea Populară a UTA Găgăuzia și măcar postul de primar la Bălți. Intenția lui Dodon era să obțină cele două pârghii administrative, Comrat și Bălți, pentru a ține, din Sudul și Nordul republicii, în cleștele sabotajului politic adversarul său, președintele Maia Sandu și, implicit, PAS.
Câți din 11 candidați și cu ce șanse
Indubitabil, partea leului de importanță a acestui scrutin este funcția primarului de Bălți, ea comportând semnificații aparte nu numai pentru duelul Dodon – Sandu. Al doilea oraș ca mărime după Chișinău, supranumit și „capitala de nord”, municipiul Bălți are o importanță considerabilă atât pentru economia republicii, cât și ca un centru administrativ de neglijat pentru orice putere de la Chișinău. Fiind primul al cărei delegații a solicitat Unirea la 1918, serviciile secrete sovietice s-au „îngrijit” după 1945 să-l deznaționalizeze masiv, construind aici mai multe fabrici și uzine, inclusiv o uzină cu profil militar – Asociația de Producție „V.I. Lenin” (în prezent Institutul de Cercetări Științifice „RIF-ACVAAPARAT” SA). Motiv pentru a aduce specialiști și muncitori „calificați” ruși. Astfel locuitorii orașului, în special intelectualitatea, s-au aflat într-o permanentă confruntare etnică, extrapolată pe motivul limbii vorbite. Singurele instituții care de-a lungul perioadei sovietice, au menținut aprinsă flacăra românismului au fost Institutul Pedagogic (actualmente Universitatea) „Alecu Russo” și Teatrul Național „Vasile Alecsandri”. Chiar dacă în prezent din cei 102.457 de locuitori (conform recensământului din 2014 și în scădere cu peste 20 de mii față de cel din 2004) peste 60% sunt români (mulți dintre ei acceptă doar glotonimul „moldoveni”), iar ucrainenii și rușii nu constituie decât 17 și respectiv 14 la sută, elementul pro-estic rămâne încă foarte puternic. În ultimele alegeri locale bălțenii au trimis în consiliul municipal 23 de reprezentanți ai „Partidului Nostru”, condus de moldoveanul Renato Usatîi (tot el fiind de două ori primar), 7 socialiști, un adept de-al lui Shor și doar 3 de la Blocul „ACUM” și 1 de la PUN.
În noile condiții ale guvernării PAS probabil lupta se va da între actualul primar interimar Nicolai Grigorișin și socialistul Alexandr Nesterovski, adepții lui Dodon fiind încă destui la număr în municipiu, ca și în nordul republicii de altfel. Candidatul PAS, Boris Marcoci, poate spera, credem noi, doar la poziția a treia, o eventuală surpriză fiind mai degrabă exclusă. Deși numele și compania de construcții „Marsharcon” pe care o gestionează împreună cu soția sunt suficient de cunoscute printre bălțeni, tot ei știindu-l consilier municipal în mai multe rânduri (din partea PLDM, iar după ultimul scrutin local de la PAS), în prezent fiind deputat PAS, festa îi poate juca același factor etnic. Ultimul candidat pe care unii îl mai iau în calcul, Marina Tauber de la Partidul „ȘOR”, are șanse poate doar în raport cu candidatul PAS. Ceilalți 7, exponenți ai PPDA, PDM și altor formațiuni cu indici sub un procent din sufragii, probabil contează doar pe un act de prezență în exercițiul electoral.

Articol complet pe www.ziarulploiestii.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Articole recente

Lucrările la CN „I. L. Caragiale”, preț majorat pentru a treia oară

Șantierul este programat să se deschidă la anul Ce înseamnă să nu faci o investiție la timp! Vom vedea exemplul clar al proiectului «Restaurare parțială...

Zece teorii şocante ale conspiraţiei

    Nu de puţine ori evenimente importante care au marcat cursul istoriei au stârnit vii controverse. La fel şi o serie de fapte...

Patru noi locuri de joacă, în Ploiești

Rominserv, companie membră a K.M.G. International (Rompetrol), în parteneriat cu Primăria Ploiești, urmează să amenajeze 4 locuri de joacă în oraș, pe strada Gh....

Turcia nu poate fi jandarmul SUA în Afganistan

Erdogan, care a făcut declaraţii după şedinţa cabinetului său, a dat vestea opiniei publice: ”Ne-am înţeles cu Biden asupra faptului că nu avem nicio...

Scrumiere stradale, în Ploiești

Luna trecută, municipalitatea anunța că, în baza unui parteneriat cu British American Tobacco, va începe programul „Alege asumat un oraș curat”. Ei bine, mai...