fbpx
-1.2 C
Ploiești
joi, 21 ianuarie, 2021
Acasă Actualitate MITUL NUIELUȘEI SAU A CRENGUȚEI DE MĂR

MITUL NUIELUȘEI SAU A CRENGUȚEI DE MĂR

În seara de 5 spre 6 decembrie (ajun), unii dintre copii, cei neastâmpărați adică, primesc o nuielușă, în semn de avertisment pentru momentele în care sunt neascultători. În spațiul românesc, apropo de versul de colind „florile dalbe, flori de măr”, există tradiția ca nuielușa sfântului să fie una de măr; dacă aceasta, pusă în apă, va înflori până la Nașterea Domnului, însemnă că sfântul a mijlocit pentru iertarea celui care a primit crenguța. Acest obicei vine și el dintr-o întâmplare reală, se apune. În calitatea sa de episcop, Sf. Ierarh a participat la primul sinod ecumenic de la Niceea (astăzi İznik, Turcia), din anul 325, care a pus bazele dogmatice și canonice ale ortodoxiei creștine. Acolo s-au discutat problemele ridicate de Arius din Alexandria, care susținea că Isus din Nazaret nu ar fi fiul lui Dumnezeu născut din veșnicie, ci doar o creatură a Tatălui care în singurătatea lui l-ar fi creat pe Iisus, oferindu-i și puteri supranaturale. Sau că „Iisus ar fi primit o ființă asemănătoare Tatălui și nicidecum aceeași ființă”. Acel prim-conciliu a stabilit clar că Isus Christos este „de-o ființă (homoousious) cu Tatăl, Fiul este născut, iar nu făcut”. Sf. Nicolae, un mare apărător al ortodoxiei, a avut o controversă îndelungată cu Arius (sau Arie), iar la acel sinod, îngrijorat fiind că s-ar putea produce o ruptură în sânul Bisericii, i-ar fi dat o palmă ereticului. Ei, acea palmă s-a transformat, cu timpul, în nuielușă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Articole recente

Bărbat reținut pentru conducere fără permis și sub influența alcoolului

Polițiștii din cadrul Postului de Poliție Păulești au efectuat un semnal regulamentar de oprire a unui conducător auto, care se deplasa pe raza localității...

Bărbat cercetat pentru proxenetism

Polițiștii din Buzău și din Prahova au efectuat patru percheziții la imobilele folosite de un bărbat bănuit de proxenetism. Perchezițiile au avut loc la...

Percheziții în Prahova și Dâmbovița. Zeci de persoane, acuzate că au cerut indemnizații de sprijin în baza unor contracte fictive

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Prahova, sub coordonarea Direcției de Investigare a Criminalității Economice din Poliția Română, au efectuat 30 de percheziții,...

IGIENA CA LA CARTE

Să ai un animal de companie nu înseamnă doar să-l hrăneşti, ci şi să-l îngrijeşti, măsurile de igienă fiind esenţiale. Pentru binele lui, dar...

REGULI DE IGIENĂ CARE-ȚI SALVEAZĂ VIAȚA

În ultimele luni panica s-a instalat cu rapiditate peste tot în lume din cauza unui inamic invizibil, cunoscut ca noul corona-virus sau, după numele...

Povestea europenilor răpiţi de africani

Tragedia comerţului transatlantic cu sclavi africani, care s-a desfăşurat între secolele XVI şi XIX, a primit multă atenţie şi a fost larg condamnată. Cam...