Trei lucruri, aceeași poveste.
Nu lăsa merele bune la un loc cu cele stricate sau, măcar, controlează-le din când în când, că-i de-ajuns unul singur pătat de boală ca să-ți strice lada toată.
La fel e și cu omul cu caracter urât, pus printre oamenii buni. Lăsat sau ținut mult timp lângă ei, cel “găunos” va dăuna grupului mai mult decât un dușman.
În cazul de față, vorbim la propriu despre situația din parcul Sălii Sporturilor, unde, o boală specifică coniferelor, care duce la uscarea lor, cuprinde, ușor-ușor, aproape toți tuia, pinii și brazii din zonă.
Dincolo de aspectul neîngrijit și trist al locului, boala duce, în final, la moartea copacilor, devenind astfel un real pericol, la cel mai mic vânt (așa cum a fost cazul acum o lună și un pic), putând fi puși la pământ și, Doamne ferește, să lovească vreun trecător.
Îmbucurător este însă faptul că nu sunt singurul “disperat” și bag seama că orașul are suficienți oameni cu spirit, câțiva dintre brazi fiind marcați cu un afiș în care este făcut un apel la autorități, pentru ca situația să se remedieze.
“ROG AUTORITĂȚILE COMPETENTE SĂ MĂ TAIE, PENTRU CĂ REPREZINT UN PERICOL SI SĂ PLANTEZE ÎN LOCUL MEU PUIEȚI DE ARBORI TINERI, PE CARE SĂ-I IRIGE ÎN PRIMII ANI DE VIAȚĂ, PENTRU A-I AJUTA SĂ CREASCĂ MĂCAR CÂT AM CRESCUT ȘI EU”
Am numărat eu 15 brazi bolnavi, prin parc, dar și în jurul pistelor de alergare.
Doar, doar i-o vedea vreun directoraș din Primărie!
Editorial de Marius Marinescu