17.9 C
Ploiești
sâmbătă, 13 august, 2022
Acasă Tara de dincolo de tara Martirizarea corupției sau cum se fac dosarele la comandă

Martirizarea corupției sau cum se fac dosarele la comandă

Guvernarea de la Chișinău încă nu a demonstrat că poate să reformeze instituțiile de drept și să se debaraseze de funcționarii corupți din cauză că o altă reformă, a Ministerului de Interne (MAI), a pornit pe o cale greșită încă din timpul aflării la putere a Partidului Democrat, iar în sistemul de justiție mai rămân persoane loiale lui Vlad Plahotniuc. Din acest motiv avem „dosarele de paradă”, în care foști demnitari sunt arestați, apoi devin martiri, cauzele penale în care sunt vizați neavând finalitate. Chiar și reținerea lui Igor Dodon în ziua de naștere a Maiei Sandu reprezintă o provocare din partea procurorilor. De această părere este generalul Victor Catan, fost ministru de interne, intervievat de jurnalistul Pavel Păduraru de la jurnal.md.

IGP poate deschide dosare la comandă și dicta mersul anchetelor
— Domnul Catan, zilele trecute dădeați de înțeles într-o postare pe rețelele sociale că reforma în instituțiile noastre de drept stagnează în continuare. De ce credeți că se întâmplă așa?
— Pe când eram ministru de interne, după căderea regimului Voronin, am încercat să schimb vechiul sistem și am elaborat o concepție de reformare a MAI, apreciată de colegii mei din mai multe state europene și care nici până astăzi nu a fost abrogată. Dar pe timpul guvernării AIE, în 2012, concepția a fost erodată, după ce Guvernul Filat, la influența PDM-Plahotniuc, a adoptat legea cu privire la poliție. Astfel a fost aprobată o structură organizatorică amorfă a MAI, elaborată de o comisie din care făceau parte persoane și din actuala conducere a MAI. A fost un proiect-pilot, finanțat de UE cu șapte sau opt milioane de euro. Cred sincer că europenii au avut intenția de a schimba spre bine situația de la noi, dar rezultatele au fost altele. În calitate de președinte al Asociației Internaționale a Ofițerilor Organelor de Drept am atras atenția președintelui Timofti asupra acestor de fapt antireforme, dar dânsul mi-a spus că nu poate merge împotriva lui Filat.
— Care anume au fost greșelile din acest proiect?
— În primul rând, a apărut centralizarea administrativă excesivă. Ministrul a fost împuternicit să numească în funcții personalul până la nivel mediu. Dar fiecare ministru vine de la un partid politic și astfel el recurge la epurarea cadrelor, desemnează persoane dorite inclusiv în funcții de șefi de secții sau șefi ai inspectoratelor raionale de poliție. În astfel de condiții o parte dintre colaboratorii profesioniști se văd nevoiți să plece și rămân persoane incompetente. În al doilea rând, urmărirea penală nu mai este o structură autonomă în cadrul MAI, ci subordonată IGP. Se putea crea un inspectorat general de urmărire penală, de sine stătător și cu toată infrastructura necesară, dar nu s-a dorit. Lucru cel mai trist, pentru că urmărirea penală – un factor determinant al reformelor în justiție – își pierduse independența, devenind un instrument de răfuială politică, utilizat pentru documentarea, interceptarea telefonică și filarea oponenților lui Plahotniuc. Astăzi IGP poate deschide dosare la comandă și dicta mersul anchetelor, folosind pârghiile administrative de influență asupra ofițerilor de urmărire penală. Dacă o persoană trebuie să fie vinovată, se adună „dovezi”. Iar dacă acesta, la un moment dat, nu dă mită, nu scapă. În consecință, organul de urmărire penală trimite dosarul în judecată fără dovezi și, oricât de integru ar fi judecătorul, el nu va putea pronunța o sentință de condamnare. Este ceva foarte grav. Ca exemplu sunt trei cazuri ale celor vinovați de evenimentele din 7 aprilie: viceministrul Zubic, ulterior angajat la Plahotniuc, ministrul Papuc și comisarul Botnari. Sub presiunea exercitată de PD, toți trei au scăpat de pedeapsă. Dacă cei trei ar fi fost trași la răspundere pentru neglijență, aveau să spună ce comenzi au primit de la Voronin, Grecianîi sau Plahotniuc. Iar neglijența vine de la inacțiunile poliției pe 7 aprilie, care a doua zi s-a transformat în teroare față de manifestanți. În afară de prezumția de nevinovăție, există și principiul inevitabilității pedepsei. Avem o mulțime de dosare care zac pe polițe și așteaptă ca bănuiții sau învinuiții să dea bani. Deși au fost depistate zeci de cazuri de învinuire nefondată, nici un anchetator nu a fost tras la răspundere.

La 7 aprilie, Plahotniuc a fost cardinalul din umbră
— Presupusa antireformă a avut loc pe timpul lui Filat sau al lui Plahotniuc?
— Regimul Plahotniuc a început odată cu retragerea din PCRM a lui Lupu și altor comuniști, iar Filat și Ghimpu au devenit instrumentele lui Lupu. E adevărat că Filat se gândea cum să mai câștige ceva și el, dar Ghimpu știți ce-a făcut? Plahotniuc i-a dat lui și lui Chirtoacă filmările din Piața Marii Adunări Naționale din 7 aprilie și au început ambii să bată în mine de ce nu-i eliberez din funcții pe X, Y și Z, care au participat la manifestații din partea poliției. Or, Plahotniuc nu dorea să ne concentrăm asupra examinării corecte a cauzelor penale, dar ne cerea să ne răfuim cu oamenii care nu-i conveneau. Atunci am mers la procurorul Igor Popa, șeful grupului de anchetare a evenimentelor din 7 aprilie, și l-am întrebat care este versiunea lui despre cauza dezmățului din acea zi. Mi-a spus că ar fi vorba de implicarea României și a UE. L-am întrebat dacă are dovezi. I-am pus pe masă o anchetă de serviciu organizată de mine. I-am dat materialele și lui Vitalie Nagacevschi, deputat PLDM, despre care încă nu știam că era agentul lui Plahotniuc. Noi arătam că nici ministrul Papuc, nici Statul Major al MAI nu au executat actele normative adoptate în vederea reacționării la dezordinile în masă, pentru că Voronin voia să-i demonstreze lui Putin sau altor persoane că a fost implicată UE și România.
— La ce concluzii ați ajuns privind organizatorii evenimentelor din 7 aprilie 2009?
— Protestatarii au reacționat firesc în legătură cu „victoria” PCRM la alegeri prin manifestații pașnice. Pentru că protestele erau îndreptate contra sa, Voronin le-a transformat în acțiuni violente, ca să dea vina pe România. Iar Plahotniuc a fost cardinalul din umbră, care și-a folosit băieții din serviciile sale de pază pentru a destabiliza situația. Dacă s-ar fi lucrat pe dosar și i-am fi tras la răspundere, de pildă, pe cei din „Fulger”, ei ne-ar fi spus că au primit ordin de la Zubic să nu facă nimic. Și așa ordinele s-ar fi ridicat până la Voronin și Grecianîi, pentru că Plahotniuc de jure nu era nimeni, dar de facto conducea totul.
— Din ce motive noua guvernare nu schimbă starea de lucruri din MAI?
— E delicată situația, dar trebuie schimbată, pentru a stârpi corupția cel puțin. Nu acuz pe nimeni, dar pe de o parte, șefii MAI care au erodat reforma își dau seama că poartă răspundere pentru aceasta și nu vor să-și asume gafele. Pe de altă parte, este vorba de incompetența unor oameni care au venit în sistem întâmplător și nu cunosc lucrurile. Pentru o etapă nouă în reformarea MAI trebuie să existe un concept, o strategie de reorganizare, care nu se găsesc nici pe site-ul instituției, nici în altă parte.

Dodon, la sigur, a șters toate urmele crimelor pe care le-a săvârșit
— Încă acum câțiva ani, ați fost probabil primul care ați spus că Igor Dodon trebuie pedepsit pentru trădare de patrie. În sfârșit, cu toată antireforma, s-a întâmplat acest lucru, nu?
— Nu știm ce se ascunde aici. Sunt convins că dosarul Bahamas a fost unul absolut concludent, care demonstra implicarea lui Dodon și a echipei sale în finanțarea ilicită a PSRM. Finanțarea partidului de către Rusia se demonstra nu doar prin materialele video, dar și prin comportamentul lui Dodon la ONU, unde în loc să ceară retragerea necondiționată a forțelor armate ruse de pe teritoriul republicii, el a vorbit despre necesitatea păstrării lor chipurile pentru menținerea păcii. Rapoartele lui Dodon, trimise la Moscova prin ambasadă, care erau redactate de autoritățile Rusiei, demonstrează că el era agent executor al intereselor unui stat străin. În plus, încercările de federalizare în condițiile formulate de Kozak și propunerile adresate lui Plahotniuc de a prelua finanțarea PSRM și de a susține proiectul de federalizare este trădare de patrie evidentă.
— Fostul procuror general Stoianoglo se arăta convins că în sacoșa transmisă de Plahotniuc lui Dodon din dosarul „kuliokul” erau bani, dar spunea că nu există dovezi în această privință…
— Stoianoglo trebuia să înceapă imediat urmărirea penală, însă dosarul nu a fost intentat, apoi tergiversat intenționat. Pentru început trebuiau găsiți specialiștii care au realizat filmarea, ei erau prima probă. O probă și mai importantă ar fi fost mărturiile lui Plahotniuc sau Iaralov, care la acea oră puteau fi găsiți cu siguranță. Cred că ei ar fi recunoscut câți bani erau în „kuliok” și cui erau destinați. Oricum, chiar și modul în care Dodon a vorbit despre finanțarea partidului ne face să înțelegem că acolo erau bani și că el i-a primit. Ei atunci treceau de la finanțarea prin offshore la finanțarea lui Plahotniuc. Dacă ați observat, el parcă se temea să ia „kuliokul”, fiindcă, cred eu, presupunea că ar putea să fie filmat. Numai hapsânia l-a făcut să nu refuze „kuliokul”, ci să roage să fie transmis lui Costea-Borsetka, apoi lui Cornel. E clar că Dodon trebuia să fie arestat, în schemele acestea de finanțare există și executori, care, înțelegând că riscă să stea la dubală, ar putea da declarații. Dar am mari îndoieli…
— Ce finalitate poate avea dosarul Dodon, când a stat în izolator doar două nopți?
— Procuratura, având deprinderi proaste de a se supune politicului și, în același timp, de a-și reabilita imaginea că luptă contra criminalității obișnuiește să facă astfel de jocuri. Și dacă dosarul „kuliokul” a fost mai întâi clasat, rezultă că cineva a sustras o parte din materialele de acolo. Nu cred că s-au păstrat probe sigure, nici că actualii procurori vor reuși să demonstreze vinovăția lui Dodon cu mâinile altor procurori, care par să-l aștepte pe Plahotniuc, fiind gata să-l facă și pe el martir. Însuși faptul că reținerea lui Dodon s-a făcut de ziua de naștere a Maiei Sandu este cel mai probabil o provocare din partea procurorilor. Cât privește transferarea lui Dodon în arest la domiciliu, aceasta s-a întâmplat fie sub presiunea politică a unor persoane importante, fie din lipsa probelor indubitabile în dosar. După declarațiile sale, înțeleg că el la sigur a șters toate urmele crimelor pe care le-a săvârșit. De altfel, nu cred că judecătorii din prima instanță ar fi riscat să-l elibereze din izolator.
— Domnule general, faceți niște declarații incredibile.
Într-adevăr procurorii noștri lucrează și astăzi pentru Plahotniuc?
— Nu toți. Sunt cei de care depinde intentarea dosarelor penale și culegerea probelor. Pentru a aduna dovezi, șeful elaborează un plan de acțiuni cu executorii și, dacă are vreun interes, le dă indicații acestora să strângă doar materialele nesemnificative, cele importante fiind evitate.
— Oricum, nu putem da toată vina pe procurori, pentru că și ei, și ofițerii de urmărire penală, și judecătorii sunt cam aceeași mâncare de pește într-o justiție coruptă.
— Aveți dreptate. În unele decizii pe cazurile civile sunt vinovați judecătorii, iar în cazurile penale vina aparține urmăririi penale, care nu prezintă probe. Totuși, în timpul regimului Plahotniuc, procurorii au jucat un rol nemaipomenit de negativ. Anume ei au sporit radical nivelul corupției. Uneori nici judecătorii nu le ieșeau din cuvânt și luau hotărâri în baza dictatului acuzării, temându-se să nu fie puși și ei sub urmărire penală, dacă se opun. Păcat că deprinderile proaste din vremea lui Plahotniuc continuă și astăzi și niciun procuror nu a fost pedepsit pentru acuzațiile nefondate aduse persoanelor nevinovate, care ulterior au fost achitate de instanțele naționale sau de CEDO. De aceea, consider eu, președinta Maia Sandu ar trebui să arate mai mult interes față de acest domeniu pentru a pătrunde clar aceste situații. Și lucrurile trebuie schimbate fără întârziere, mai întâi de toate la Ministerul de Interne, fiindcă urmărirea penală este temelia înfăptuirii justiției.

Articol de Nicolae Misail

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Articole recente

Investigații gratuite, în Ploiești, pentru depistarea cancerului de col uterin

Primăria Ploiești a încheiat un protocol de colaborare cu Institutul Național pentru Sănătatea Mamei și Copilului „Alessandrescu -Rusescu” (INSMC), Asociația „Centrul de Dezvoltare Curriculară...

11 zile fără apă caldă, în Ploiești

Soluții? Ce zice Consiliul Județean Prahova contestă Primăria Ploiești. Invers nu se poate, fiindcă primăria profită de faptul că n-are niciun rol legal în...

Fotbal / Petrolul Ploiești, prima victorie în Superligă: 1-0 la Mediaș, cu U Cluj; să vină Rapid!

Petrolul Ploiești a reușit vineri, în etapa a patra din Superligă, prima victorie stagională, 1-0 la Mediaș, în fața Universității Cluj-Napoca, partida fiind decisă...

Percheziții la persoane bănuite de evaziune fiscală. 40 de persoane au fost conduse la audieri

Procurorii din cadrul Parchetului Curții de Apel Ploiești, împreună cu poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Prahova,...

Când rânjesc dulăii, latră și cățeii…

La un an de la investirea sa (6 august 2021), Guvernul Gavrilița nu prezentase încă un raport în plenul legislativului de la Chișinău, dând...

NU VREAU SĂ MĂ ANGAJEZ LA STAT!

Zilele astea, mai precis de la 1 august, a intrat în vigoare o nouă mărire a salariului bugetarilor, de minim 15 la sută. Nu...