joi , 14 noiembrie 2019
Home / Mozaic / Marian Drăgulescu, sportivul-fenomen al gimnasticii mondiale, anunţă: „Gata, după Tokyo chiar mă retrag!”

Marian Drăgulescu, sportivul-fenomen al gimnasticii mondiale, anunţă: „Gata, după Tokyo chiar mă retrag!”

Drăgulescu a obţinut un bilet la a cincea olimpiadă din carieră, când va avea 40 de ani, şi a fost la câteva sutimi şi de „bronzul” mondial la Doha săptămâna trecută

Sutimile care l-au despărţit pe Marian Drăgulescu de locul al treilea par să-l urmărească pe marele nostru campion ca un blestem. S-a mai întâmplat să-i fugă medalia de la gât din cauza unor sutimi, chiar şi la olimpiadă, dar ceea ce i-a demoralizat pe alţii, pe Marian Drăgulescu l-a ţinut în priză. Anul trecut, după ablaţia suferită la inimă – o intervenţie minim invazivă pe cord -, glumeam cu Marian, la o cafea pe o bancă în parc. Îmi spunea ceva de genul că 20 plus 20 fac 40. Fix vârsta pe care o va avea el la Jocurile Olimpice de la Tokyo de la anul. Era convins că va ajunge aici, avea acea siguranţă a omului care ştie bine ce face. Este doar cel mai medaliat gimnast pe care l-a avut vreodată România şi, uneori, faptul că oamenii reţin despre el doar părţile din viaţa personală – şi acelea mult exagerate şi inflamate, mă irită. În lumea sportului mondial, Drăgulescu, ca şi Oksana Chuşovitina, sunt consideraţi, priviţi şi trataţi cu respectul cuvenit unor supereroi. L-am abordat rapid şi la cald pe acest sportiv-fenomen, pentru un interviu-fulger. Cu promisiunea că voi reveni cu un material şi mai amplu, pe viitor.

Felicitări, Marian, Il Fenomeno cum îmi place mie şi multor altora să îţi spunem… A câta olimpiadă va fi cea de la anul?
Ar fi fost a șasea, dar nu am fost în 2012 la Londra, deci este doar a cincea…
Povesteşte-mi puţin ce sentiment poate avea un om ca tine… cum e să îţi spună lumea „legendă vie”?
Este un sentiment extraordinar, faptul că am inventat o săritură acum 20 de ani, și încă lumea gimnasticii mă poate vedea live sărind, e o recunoaștere uriașă pentru mine. Sunt gimnaşti care nici nu se născuseră atunci când am sărit pentru prima oară şi se minunează atunci când mă văd concurînd alături de ei.
Îţi mai aminteşti prima participare la Olimpiadă?
Da, a fost superb, și orașul, și condițiile de cazare şi antrenament, am mai fost şi aproape de o medalie la sol, la o zecime de aur.
Ai descoperit elixirul tinereţii fără bătrâneţe? Pentru că mulţi dintre adversarii tăi în concursuri ar putea să îţi fie copii, nu?
Aşa este, sunt în competiții sportivi începând cu vârsta de 18 ani… Cred că sportul și mișcarea sunt de vină, pentru condiția mea fizică.
Chiar, te-ai vedea într-o zi concurând împotriva copilului tău? Ştiu că fiul tău este gimnast şi îţi calcă pe urme….
Cam greu deși mi-aș fi dorit, ar însemna să am 45 de ani.
Secretul acestei condiţii fizice impecabile în ce constă?
Mult antrenament și în general fără excese când vine vorba de alimentație și odihnă.
Cum e când te întâlneşti cu Choşovitina pe la competiţii? Despre ce vorbiţi?
Cred că ne-am plictisit unul de altul…, glumesc, normal, ne mirăm unul de altul de cât o să mai continuăm.
Îmi imaginez că e frustrant al naibii să fii atât de aproape de o medalie, cum a fost acum la Doha, şi totuşi… să nu fie…
Pe mine mă ambiţionează şi mai tare acest lucru.
Pregăteşti ceva special pentru Tokyo? Adică eşti dispus, nu ştiu, să rişti, să faci o mişcare surpriză, să mai inventezi o săritură?
Cu siguranță că asta îmi propun, să cresc şi eu notele de plecare, să am şanse mai mari.
Săritura Drăgulescu… E amuzant sau enervant când altcineva execută mai bine săritura pe care ai inventat-o tu?
E o onoare pentru mine, când văd că alţi sportivi aleg să facă săritura mea.
Chiar ai de gând să te retragi după olimpiada de la anul? Eu chiar nu ştiu cum va fi gimnastica mondială fără Drăgulescu, tu ştii?
Sigur mă voi retrage, dar voi urmări cu plăcere competiţiile de gimnastică…
Când ai fost ultima dată pe la noi, prin Ploieşti, şi ce amintiri ai aici?
Am fost la campionatul naţional, înainte de mondiale, şi a fost o competiţie care mi-a oferit şi mai multă motivaţie, să trag şi mai tare.
Ce ai vrea să le spui fanilor tăi şi cititorilor ziarului Ploieştii?
Îi aştept şi la anul la naţionale în număr cât mai mare, am nevoie de susţinerea lor şi le promit să le aduc bucurii şi emoții!

Check Also

Tânăra ploieşteancă Alexia Apostolescu, „premiantă” în baschet, speranţa olimpică în sportul ecvestru…

La doar 18 ani, în paralel cu preocupările prioritare specifice vârstei, absolventă a prestigiosului Colegiul …

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *