Vă amintiți, nu? Clădirea de pe strada Mihai Eminescu, în care funcționează Spitalul de Pediatrie, a fost încadrată recent, în urma unei expertize tehnice, în clasa II de risc seismic.
Într-una din ședințele Consiliului Local, primarul a fost chemat să livreze o soluție pentru acestă situație. În prima fază, Andrei Volosevici a spus că așteaptă o decizie de la Consiliul de Administrație al Spitalului de Pediatrie, pe care o va pune în aplicare în secunda a doua. În următoarea ședință a CL, primarul Volosevici a introdus pe ordinea de zi un proiect de preluare a Spitalului CF în care să mute apoi Spitalul de Pediatrie.
Ce am spus noi în articolul de săptămâna trecută? Că Primăria Ploiești ar putea accesa fonduri europene pentru consolidarea imobilului! Între timp însă apar noi probleme, dar de data aceasta la Spitalul Municipal Ploiești (Schuller), aflat și acesta în rețeaua de spitale a municipalității.
Probleme la clădirile Spitalului Municipal Ploiești, cu soluție oferită de C.A.
Potrivit consilierului local Simona Popescu, „clădirile Spitalului Municipal au fost expertizate și majoritatea au fost înscrise în gradul de risc seismic I (printre acestea sunt și secțiile de Oncologie și Reumatologie) și în gradul de risc seismic II (blocul alimentar).” Deci la Oncologie și Radiologie lucrurile stau destul de rău, fiindcă încadrarea la „clasa de risc 1” înseamnă, potrivit legii, „pericol major de prăbușire în cazul unui seism cu magnitudinea mai mare de 7 grade pe scara Richter.” Pentru Spitalul Municipal însă, consilierul Simona Popescu a anunțat soluția. Spicuim din declarația de presă a domniei sale: „în calitate de consilier local PNL, membru în Consiliul de Administrație (CA) al Spitalului Municipal Ploiești (funcție neremunerată), am inițiat o hotărâre prin care eu și ceilalți membri ai CA cerem imperativ dlui primar Andrei Volosevici înscrierea Spitalului Municipal în Programul Național „Mihail Cantacuzino” dedicat consolidării unităților sanitare expertizate și catalogate ca fiind cu risc seismic. Hotărârea a fost votată în unanimitate”.
Ce program este acesta (și municipalitatea nu știe)?
Se numește Programului național de investiții pentru consolidarea spitalelor „Mihail Cantacuzino” (PNICS) și a fost votat de Guvern în luna mai 2023, prin OUG nr.49, prin care s-a aprobat și Programul național de expertizare a clădirilor publice cu risc seismic din sistemele de sănătate și de învățământ.
Normele metodologice de aplicare a OUG nr. 49/2023 au fost publicate prin Ordinul ministrului dezvoltării, lucrărilor publice şi administrației nr. 1322/2023. Programul pentru spitale se derulează în perioada 2023-2025 și are ca obiectiv general proiectarea și execuția lucrărilor de intervenții la clădirile care prezintă niveluri insuficiente de protecție la acțiuni seismice etc.
De ce presupunem că municipalitatea nu ar ști de PNI (CS) „Mihail Cantacuzino”? Așa reiese din postarea publică a consilierului local: <<Singura instituție care poate înscrie spitalul în acest program pentru a obține finanțare este Primăria Ploiești. Scandalos este faptul că nici primarul, nici consilierul dânsului pe probleme de sănătate nu aflaseră, în cele 6 luni care s-au scurs de când există acest program național, de existența OUG 49/2023. Pentru a depăși blocajul creat de lipsa de implicare a primăriei, am emis această Hotărâre de Consiliu de Administrație și am solicitat imperativ dlui primar ca, până la data de 31 decembrie, să întreprindă toate demersurile care îi revin conform legii și să înscrie Spitalul Municipal Ploiești pe lista de finanțare a Programului Național „Mihail Cantacuzino”>>.
O soluție ce poate fi extinsă și la Pediatrie
Prin extensie, am putea presupune că și clădirea Spitalului de Pediatrie s-ar putea înscrie în interiorul acestui program. Iar dacă Ploieștiul nu mai „prinde” fonduri, are la dispoziție fondurile europene, prin PNRR ori alte axe din exercițiul financiar-european 2021-2027. Nu, findcă în Normele metodologice de aplicare a OUG nr.49 se spune că lucrările țin de: consolidarea seismică, reabilitarea, modernizarea, creșterea eficienței energetice, lucrări de demolare parțială, lucrări de demolare a construcției existente și de realizare a unei construcții noi etc. Beneficiarii programului sunt, printre alte entități, și primăriile ori consiliile județene care au rețea sanitară în subordine.
Articol de Maria Bogdan