Răspunsul Armatei, care a preluat comanda acestei unități în 2017, este afirmativ. Numai că veștile nu sunt extrem de bune: Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino” nu va putea produce un vaccin gripal mai devreme de 7-8 ani. Deocamdată se vorbește despre o investiție din fonduri europene în valoare de 150 de milioane de euro. Ați reținut bine: se vorbește! Banii nu au fost accesați încă și nici nu se știe în ce orizont de timp se va întâmpla acest lucru. Dar poate autoritățile române vor trage niște învățăminte: să acționeze urgent pentru a repune în funcțiune singura instituție strategică din România care ar trebui, teoretic, să aibă rolul de imunizare a populației contra pandemiilor și epidemiilor.
În 1901, când a fost numit profesor la Facultatea de Medicină din București, renumitul doctor Ioan Cantacuzino (n. 25 noiembrie 1863-d. 14 ianuarie 1934) a fondat și a condus „Laboratorul de Medicină Experimentală.” Pe lângă activitățile didactice și științifice, acesta a avut drept sarcină, în 1904, să prepare, în premieră, serul antistreptococic și serul antidizenteric, considerate a fi de strictă necesitate pentru medicina românească. Laboratorul a avut un rol esențial în Primul Război Mondial, după cum chiar creatorul său scrie, într-un raport, dar în același timp, apare și necesitatea extinderii sale: „Încă de la începutul războiului național și de-a lungul întregii sale durate (1916-1918), laboratorul nostru a avut ca sarcină de a produce toate vaccinurile și serurile necesare armatei (era vorba atât de armata română, cât si de cea rusă și, apoi, de misiunea Aliată), cât și populației din Moldova, unde laboratorul nostru a fost evacuat. În aceste împrejurări și în ciuda dificultăților tehnice, am reușit să facem fată necesităților colosale ale războiului, fără a fi obligați să apelăm la un ajutor venit din străinătate. Când s-a instaurat pacea, noi am continuat să producem aceeași cantitate de vaccinuri și seruri, deoarece cererea crescuse prin mărirea teritoriului României și a populației sale și prin generalizarea practicii de vaccinare și serotipie. În ziua de azi, nevoile au crescut atât de mult încât mijloacele de care dispunem au devenit total insuficiente. Ne aflăm deci în imposibilitatea materială absolută ca pe viitor să ne putem realiza sarcina.”
Regele Ferdinand I al României și puterea de atunci au înțeles imediat sugestia și, la 1 aprilie 1921, s-a înființat, prin Inalt Decret Regal, Institutul de Seruri și Vaccinuri „Dr. I. Cantacuzino”, care avea rolul de imunizare a populației contra pandemiilor și epidemiilor. Legea privind înființarea institutului a fost votată de Parlament și promulgată de Regele Ferdinand I la 13 iulie 1922, prin Decretul No. 3068. În anul 1924, sediul a fost stabilit într-o clădire nouă, construită lângă Institutul „Victor Babeș”, din Capitală.
Unitatea, sub comuniști
La sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, clădirea principală, distrusă de bombardamentul din aprilie 1944, a fost refăcută și i s-a adăugat un etaj. În noiembrie 1945, Institutul se angajează să producă vaccinul antirabic și vaccinul variolic. Apar însă alte probleme de ordin economic și, mai târziu, politice, respectiv, de impunere a modelului sovietic de organizare în tara noastră. Ca să înlăture conducerea veche, „capitalistă”, de la „Cantacuzino”, noii șefi comuniști înființează alte două unități: Institutul de Parazitologie și Malarie, condus de profesorul Mihai Ciucă și Institutul de Imunologie, condus de profesorul Ionescu-Mihăiești. Totuși, Institutul Cantacuzino s-a reorganizat în două sectoare: unul se ocupa cu cercetarea științifică și altul cu producția. Dar chiar și în aceste condiții vitrege, eforturile unității au dus la eradicarea variolei în România și au ferit populația de tuberculoză, tetanos, difterie, dizenterie, holeră etc. Pe linia de producție s-au aflat medicamente precum cantastimul (stimulator al capacității de apărare a organismului, cu rezultate în unele forme de cancer) și polidinul (care putea oferi rezistența împotriva unora dintre infecții), dar și alte aproape 400 preparate. Producția de vaccinuri a funcționat neîntrerupt, imunizând milioane de români de-a lungul istoriei sale.
Tranziția la economia de piață a șters o istorie de un secol de seruri și vaccinuri
Comuniștii au mai făcut însă un mare rău: au izolat România prin anii 1970 și, în consecință, s-au blocat importurile, s-a întrerupt accesul la informație și, cu timpul, s-a ajuns la un decalaj tehnologic uriaș între noi și restul lumii, între „Cantacuzino” și „Pasteur”, din Franța, în principal. Așa s-a intrat în anii 90. Recuperările decalajelor au fost apoi mult prea lente și timide. Cei de aici au mers pe tehnologiile vechi până când nu s-a mai putut, iar statul, ca deținător, nu a fost interesat să facă investiții ritmice și de anvergură. A fost acel blestemat „lasă-mă să te las”, poate interese ascunse și tentația unora de a se îmbogăți pe spinarea unității. Plus de asta, conducerile au început să fie numite politic, aspect care nu mai trebuie comentat, sub aspectul competenței manageriale. Odată cu intrarea României în Uniunea Europeană, standardele europene au cerut dotarea institutului cu aparatură modernă. Ministerul Sănătății a împrumutat 11, 5 milioane de euro de la Banca Mondială (încă plătim acea datorie!); banii au fost cheltuiți, dar proiectul de modernizare a aparaturii nu s-a finalizat. În 2010, din toate vaccinurile și serurile, Institutul „Cantacuzino” mai producea un singur vaccin, cel gripal sezonier. Dar s-a terminat repede și cu acesta. Povestea începe așa: în toamna anului 2009, în plină pandemie gripală, unitatea a primit de la Ministerul Sănătății comanda de a fabrica 5 milioane de doze de vaccin gripal pandemic (diferit de cel gripal sezonier). Agenția Națională a Medicamentului a acordat autorizația pentru fabricarea vaccinului, se începe procesul de fabricație, dar în ianuarie 2010, fără nicio explicație credibilă, ANM retrage autorizația și suspendă producția. Contractul dintre unitate și minister a fost anulat la jumătatea derulării sale și aproximativ 2 milioane de doze, aflate în diferite stadii de producție, nu au mai putut fi livrate. Institutul Cantacuzino a fost obligat, printr-o decizie a Curții de Conturi, să returneze banii Ministerului Sănătății, rămânând cu cheltuielile de producție neacoperite. Aceasta a fost un soi de lovitură de grație. Pe undeva se spune că au existat și interese obscure, executate chiar de unii care au condus, la un moment dat, unitatea, pentru închiderea definitivă a institutului. Într-un fel cam așa s-a întâmplat…
Doi ani de conducere militară, primele speranțe
În 2017, unitatea a fost trecută de la Ministerul Sănătății în subordinea Ministerului Apărării Naționale, sub denumirea de Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Medico Militară „Cantacuzino”, cu scopul de a-l revigora și a se relua producția de vaccinuri și de alte produse prin care a fost renumit. Doi ani se pare că acest statut special n-a adus nimic important în soarta unității. Abia în februarie 2020, pesemne pe fondul apariției coronavirusului, apar primele ecouri dintre pereții semiruinați. Pe 7 februarie, printr-un comunicat de presă, Guvernul României anunța:
„Din viitorul exercițiu financiar al Uniunii Europene, România are la dispoziție 8 miliarde de euro pentru cercetare și dezvoltare. Pentru dezvoltarea vaccinului gripal tetravalent, România poate atrage 150 de milioane de euro. Institutul Cantacuzino va putea să-și extindă capacitatea de cercetare-dezvoltare la nivel de laborator cu două unități tehnologice complexe noi. Cercetătorii își vor desfășura activitatea într-un spațiu nou, modern, cu o suprafață de 7000 mp. Activitatea dezvoltării de vaccin va fi corelată cu cea de cercetare și dezvoltare farmaceutică, iar la finalul proiectului Institutul va fi capabil să producă vaccin gripal tetravalent și să creeze oportunități de dezvoltare de noi produse farmaceutice.”
7-8 ani până la producerea primului vaccin
Numai că lucrurile nu stau așa de simplu și de bine. Locțiitorul comandantului instituției, colonelul Dragoș-Alexandru Necula, spunea că Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino” nu va putea produce un vaccin gripal mai devreme de 7-8 ani: „E nevoie de 150 de milioane de euro pentru echipamente, bani ce ar putea fi atrași de la Uniunea Europeană. În plus, trebuie aduși noi cercetători care să găsească noi formule pentru vaccinuri, mai ales că o parte dintre substanțele folosite în trecut la „Cantacuzino” au fost interzise între timp. Nu putem să spunem că se scoate într-un an, doi. Trebuie studii preclinice, în vivo, în vitro, sunt o sumedenie de activități premergătoare pentru a scoate acest vaccin pe piață. Ori, Armata va scoate un produs la o tehnologie la fel sau mai performantă decât ceea ce este pe piață. Acesta este nivelul nostru de ambiție.”
Deocamdată, până la atragerea fondurilor europene, Institutul „Cantacuzino” participă la diagnosticarea Covid-19. În perioada 12-16 martie a.c., la solicitarea Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență adresată Ministerului Apărării Naționale (MApN), specialiștii Laboratorului infecții respiratorii virale din Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”, au efectuat teste de diagnostic molecular pentru aproximativ 1.000 de probe recoltate de la persoane suspecte de infecție cu noul Coronavirus.
