20.8 C
Ploiești
vineri, 29 martie, 2024
spot_img
AcasăActualitateMagistrații Curții de Apel s-au întors la treabă

Magistrații Curții de Apel s-au întors la treabă

Aflați în grevă din 29 ianuarie, ca urmare a adoptării de către Guvernul României a OUG de anulare a pensiilor speciale, judecătorii Curții  de Apel Ploiești au hotărât totuși să se întoarcă la lucru și să-și reia activitatea. Ei nu renunță însă cu totul la protest. În perioada următoare își vor suspenda activitatea zilnic, timp de o oră (9.00-10.00), dar programul cu publicul se va derula în condiții normale. Într-un comunicat de presă, judecătorii au menționat că au formulat un set de solicitări ce vor fi înaintate Consiliului Superior al Magistraturii: încetarea atacului factorului politic la adresa Statutului Judecătorului, acțiune ce reprezintă o încălcare gravă a independenței puterii judecătorești și a principiului constituțional al separării puterilor în stat; normarea activității prin stabilirea unui volum optim, în vederea evitării suprasolicitării fizice și psihice și a creșterii calității actului de justiție, ținând seama și de volumul de activitate a unui judecător la nivelul Uniunii Europene; asigurarea resurselor materiale necesare desfășurării în condiții normale a activității instanțelor de judecată și asigurarea independenței financiare a sistemului judiciar prin preluarea bugetului de către Consiliul Superior al Magistraturii; asigurarea resurselor umane necesare înfăptuirii în condiții optime a actului de justiție prin raportare la volumul de activitate al fiecărui judecător; suplimentarea schemelor în privința posturilor de grefier; reglementarea și compensarea timpului de muncă suplimentar pentru activitățile prestate de magistrați în afara programului de lucru și pe parcursul zilelor nelucrătoare sau de sărbători legale.

Maria BOGDAN; www.ziarulploieştii.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articole recente