21.6 C
Ploiești
marți, 11 mai, 2021
Acasă Pamflet Ma doare-n bascalie! 1959 part I

Ma doare-n bascalie! 1959 part I

Într-o intervenție la România TV, actorul Mircea Diaconu, omul cu patru pensii totale de 31.000 lei/lună, a declarat că, pentru toate relele din România, principalul vinovat este Klaus Johannis. Mare oftica, nu? Nici astăzi nu-i poți ierta lui Ioha că te-a bătut măr la alegerile de acum doi ani, așa-i?
-Îi dădeai mereu cu gura:
„Nu pot suferi dublura”!
Dar aici, ce n-ai fi dat
Pe Klaus să-l fi dublat!
Andra Sabrina Pleșa, fiica vitregă a liberalului Vela, a fost numită de premierul Cîțu în funcția de vicepreședinte al Agenției Naturale pentru Arii Naturale Protejate. Înainte de asta, fătuca a vrut să devină notar stagiar. La concurs, însă, a luat numai 2,17 la proba orală, așa că nu a mai avut dreptul să susțină și proba scrisă. În același timp, Cîțu a dat-o afară pe Andreea Moldovan, absolventă de facultate cu 9,61, medic primar cu specializarea în boli infecțioase și medic specialist în epidemiologie, Bursieră de Excelență a Societății Internationale de Boli Infecțioase. Păi ce n-ați priceput în această ecuație? Nu se știe că la stat ai succes doar atunci când faci liceul după facultate? Și când nu atingi nici măcar nota 4? La ce naiba ne trebuie nouă vreun deștept? Ăla se-apucă să muncească, ne strică nouă ploile și statul …la stat, plus că se prinde de banc că suntem habarniști!
-Nu-ți trebuie multă carte
S-ajungi mare șef la stat.
Secretul stă în altă parte:
Să ai tăticul deputat!

 

Oana Lovin și Codruța Cerva, niște fătuci vulgare și venite din spuma mării, intens promovate de televiziunile unui penal dovedit (A 3) și a unui fugar, alergat și ăsta cu niște dosarărele (RoTV), s-au dus special la Ministerul Sănătății, să o insulte pe medicul Andeea Moldovan, fostă bursieră în Elveția, chiar în ziua în care a fost demisă la pachet cu Voiculescu: „Ești o incompetentă și o dobitoacă, fă, nenorocito! Cum iți permiți tu să dai un ordin ilegal, neterminata lumii!” Păi… da, în Românica e un mare defect să ai școală, e așa, ca râia, rămâni…neterminat și dobitoc. Pe când, uite, să faci videochat și mahala, te pun ăștia în vârful televiziunilor, devii vedetă fără să-ți mai obosești jumătatea de neuron!
-O broască a vrut odată
Să fie Cosânzeana.
Fiind prea neobrăzată
S-a prefăcut în… Oana.

Cu 15,3% voturi, AUR a ajuns pe locul trei în preferințele românilor, arată un sondaj INSCOP, depășind astfel USR PLUS (14,2%). PSD se situează pe primul loc, cu 30,6%, iar PNL a pierdut 4 procente, ajungând la 26,3%. E perfect, dragilor. La ce v-ați fi așteptat cu… „Acces direct”, „Puterea dragostei”, „Mireasă pentru fiul meu”, „Survivor România” ori „Începe Bahmu” ca lideri de audiență? Să nu vă plângeți mâine-poimâne când veți cădea direct în groapa cu fraieri, da? Mă rog, dacă nu cumva chiar sunteți căzuți!
-Vă zic o veche teorie:
Soarta ți-e așa cum vrei.
Pasărea, de pildă, știe
Că va pieri pe limba ei…

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Articole recente

Semnificaţia zilei de 9 mai

În evoluţia milenară a poporului român, evenimentele de la 9 mai 1877 şi 9 mai 1945, precum şi Ziua Europei, se înscriu ca momente...

8 ŞI 9 MAI 1945 – ÎNCHEIEREA CELUI DE AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL ÎN EUROPA

Anul acesta, la data de 9 mai se împlinesc 76 de ani de la marea victorie împotriva Germaniei naziste. Către sfârşitul primei decade a...

Nordul Greciei, hub energetic al Europei?

Într-un context internaţional în continuă schimbare, energia este declarată o prioritate şi funcţionează ca un catalizator pentru evoluţii în mai multe niveluri. Având în...

Atâta timp cât Dodon va fi în libertate, Moldova nu va avea liniște și pace

Pe ultima sută de metri, cum se vede, și cu câteva zile înainte de a i se pecetlui „obștescul” sfârșit al legislativului de la...