21.6 C
Ploiești
marți, 11 mai, 2021
Acasă Pamflet Ma doare-n bascalie! 1957 partea II

Ma doare-n bascalie! 1957 partea II

Senatoarea Diana Șoșoacă se declară revoltată că sălile de fitness sunt închise și nu poate merge după orele de muncă „să tragă de fiare”, cum e în Statele Unite. Duamna Urlătoare, dacă vrei lucruri ca-n State, n-ai vrea să te comporți ca un demnitar de-acolo? Adică să ai mintea, decența și bunul-simț la purtător?
-Îți zic franc, deschis, direct,
La fiare tragi fără efect.


Să slăbești măcar un kil,
Trebuie să tragi de-un…TIR!
Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a fost filmat pe holurile Parlamentului fără mască. La puțină vreme, ministrul Muncii, Raluca Turcan, a fost surprinsă fără mască la o acțiune de plantat puieți. Primul s-a smiorcăit că-și recunoaște greșeala, iar a doua s-a cerut amendată. Dragilor, pentru voi am o poveste: anul trecut, comisarul european pentru comerț, Phil Hogan, a demisionat după ce a participat la un dineu în Irlanda, încălcând, astfel, regulile sanitare impuse în contextul pandemiei. Diferența dintre voi? Onoarea!
-Când stă cioara pe pământ,
Miere pune în cuvânt.
Cum se vede sus, pe cracă,
Pe toți ceilalți ea se…kk!


Protestatarii anti-mască au strigat „jandarmii e cu noi” și „jos pandemia”. Acuma era de așteptat ca băieții ăia să nu le aibă cu limba română, na, că doar „e mulți analfabeți”, dar spuneți-mi, cum dați voi jos pandemia, cu prăjina sau numai făcând așa, o revoluție? Pe de altă parte, AUR continuă protestele deoarece România e „zdrobită de măsuri dictatoriale”. Bine, mă, după mintea voastră, puteți cere și demisia Covid-19, nu? Vorba nu știu cui: virusul nu se mișcă singur, era nevoie de niște zevzeci să-l plimbe. Cât despre AUR, da, România e zdrobită de idioțeniile pe care le scoateți voi pe gura aia minut de minut.
-Mă iubește prostiile
Și e moarte dupe mine
Toată ziua îmi șade pe cap,
Haoleu, ce să mă fac!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Articole recente

Semnificaţia zilei de 9 mai

În evoluţia milenară a poporului român, evenimentele de la 9 mai 1877 şi 9 mai 1945, precum şi Ziua Europei, se înscriu ca momente...

8 ŞI 9 MAI 1945 – ÎNCHEIEREA CELUI DE AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL ÎN EUROPA

Anul acesta, la data de 9 mai se împlinesc 76 de ani de la marea victorie împotriva Germaniei naziste. Către sfârşitul primei decade a...

Nordul Greciei, hub energetic al Europei?

Într-un context internaţional în continuă schimbare, energia este declarată o prioritate şi funcţionează ca un catalizator pentru evoluţii în mai multe niveluri. Având în...

Atâta timp cât Dodon va fi în libertate, Moldova nu va avea liniște și pace

Pe ultima sută de metri, cum se vede, și cu câteva zile înainte de a i se pecetlui „obștescul” sfârșit al legislativului de la...