9 C
Ploiești
luni, 19 aprilie, 2021
Acasă Mozaic Inedit Lumea, în crunta criză spirituală şi impas politic

Lumea, în crunta criză spirituală şi impas politic

„Sincer, sunt foarte fericit că mă aflu aici, în mijlocul vostru, cu prilejul celei de-a 327-a aniversare de la înfiinţarea acestei atât de vechi şi de ilustre universităţi. (…)
Deviza Harvard-ului este VERITAS. (…) Adevărul însă este foarte rar plăcut auzului; el este mai întotdeauna amar. Discursul meu de astăzi conţine o parte de adevăr. Vi-l aduc fiindu-vă prieten, nu adversar”.
Aşa îşi începea, pe 8 iunie 1978, marele scriitor rus Alexandr Soljeniţîn celebrul său discurs de la Universitatea Harvard.
În cuvântarea sa, devenită faimoasă şi datorită caracterului său profetic, Soljeniţîn a menţionat „libertatea distructivă şi iresponsabilă” care a permis societăţii occidentale să rămână „fără apărare în faţa abisului decadenţei umane, bunăoară în ceea ce priveşte proasta folosire a libertăţii în materie de violenţă morală asupra copiilor, prin filme care abundă în pornografie, crime şi groază. Se consideră că toate acestea fac parte din ceea ce numim libertate şi că poate fi contrabalansată, teoretic, prin dreptul pe care aceşti copii îl au să nu se uite să respingă asemenea spectacole. Viaţa organizată pe principii juridice şi-a dovedit astfel propria sa incapacitate de a se apăra împotriva eroziunii răului…”. Cuvintele cât se poate de actuale astăzi. Să-l urmărim.

Scriitorul rus a amintit că, atunci când au fost create „statele occidentale moderne, a fost stipulat ca principiu faptul că guvernele se află în slujba omului, a cărui viaţă este orientată spre libertate şi căutarea fericirii (aspecte evidenţiate de americani în Declaraţia de Independenţă). Astăzi, în sfârşit, după atâtea decenii de progres social şi tehnic s-a ajuns la îndeplinirea acestei aspiraţii: un Stat care să asigure bunăstarea generală. Fiecărui cetăţean i s-a acordat libertatea atât de mult dorită şi îi stau la dispoziţie bunuri materiale într-o asemenea cantitate şi de o calitate care să garanteze în teorie obţinerea fericirii, dar
într-un sens decăzut al cuvântului, care a apărut în aceleaşi decenii”.
Marele tradiţionalist nu a deplâns faptul că „statele devin fără încetare din ce în ce mai materialiste. Occidentul a instituit cu succes apărarea drepturilor omului şi chiar s-a ajuns la exagerări în această direcţie, însă simţul propriei responsabilităţi faţă de Dumnezeu şi de societate a devenit din ce în ce mai slab. În ultimele decenii acest egoism juridic al abordării occidentale asupra lumii a atins apogeul, astfel încât lumea se găseşte într-o cruntă criză spirituală şi
într-un impas politic. Iar toate izbânzile tehnice ale progresului atât de mult trâmbiţat, inclusiv cucerirea spaţiului, n-au reuşit să răscumpere mizeria morală în care a căzut secolul 20 şi pe care nimeni nu a bănuit-o în secolul 19”.
Soljeniţîn a spus că nu există mari diferenţe între Estul comunist (de atunci) şi Occidentul aşa-zis liberal. „La prima vedere este vorba de o apropiere ruşinoasă: cum ar putea exista astăzi puncte comune între gândirea occidentală şi cea a Estului? Dar este tocmai logica dezvoltării materialiste…”. Soljeniţîn spunea că nu ar propune Vestul ca model de dezvoltare pentru Rusia.
„Nădăjduiesc că nimeni dintre cei prezenţi aici nu mă va suspecta că mă exprim într-un mod parţial critic faţă de sistemul occidental în ideea de a sugera idealismul ca alternativă. Nici gând! Dat fiind că am cunoscut o ţară unde socialismul a fost pus în practică, nu mă voi pronunţa câtuşi de puţin pentru o asemenea alternativă (…). Însă dacă aş fi întrebat invers, dacă aş putea propune Vestul, în stadiul său actual, ca model pentru ţară aş da cu toată onestitatea un răspuns negativ.
Nu, nu voi recomanda societatea voastră drept model de transformare pentru ţara mea (…) Bineînţeles, cum este cazul ţării mele. Dar este la fel de înjositor pentru o societate să se complacă într-o stare fadă, lipsită de suflet, cum este cazul vostru. După ce a suferit vreme de decenii din pricina violenţei şi agresiunii, sufletul omenesc aspiră la aspecte mai înalte, mai arătoase, mai pure decât cele oferite de stereotipurile de trai ale maselor din societatea de astăzi, modele de revoltătoarea invazie a publicităţii comerciale, de insensibilitatea dobândită prin intermediul televizorului şi prin ascultarea unei muzici intolerabile.”
Căderea elitelor
„Pentru un observator din exterior, declinul curajului este, poate, caracteristica cea mai izbitoare a Apusului. Lumea academică şi-a pierdut curajul civic atât în ansamblu, cât mai cu seamă în fiecare ţară, în fiecare guvern şi, desigur, în Organizaţia Naţiunilor Unite. Acest declin al curajului se remarcă mai cu seamă în elitele conducătoare şi intelectuale, dând impresia că întreaga societate este lipsită de curaj. Există mulţi oameni curajoşi, dar nu au o influenţă determinantă asupra vieţii publice.
Politicienii şi intelectualii în mod deosebit manifestă această slăbiciune, această şovăială, această dezorientare în acţiunile lor, în discursuri şi mai ales în consideraţiile teoretice pe care le oferă cu solicitudine, tocmai pentru a demonstra că acest fel al lor de a acţiona, care fundamentează politica unui stat pe laşitate şi servilism, este unul pragmatic, raţional, legitim, situându-se chiar la o anume altitudine intelectuală şi chiar morală.
Acest declin al curajului, care pe ici pe acolo, merge până la pierderea oricărei urme de bărbăţie, este subliniat cu o ironie aparte de cazurile aceloraşi politicieni şi/sau intelectuali cuprinşi subit de aceste ocazionale acte de vitejie şi de intransigenţă în faţa guvernelor slabe, a ţărilor slabe pe care nu le susţine nimeni sau a mişcărilor condamnate de toţi şi incapabile de orice ripostă. În schimb, limbile li se usucă şi mâinile le înţepenesc atunci când se află în faţa guvernelor slabe, a ţărilor slabe şi care nu le susţine nimeni sau a mişcărilor condamnate de toţi şi incapabile de orice ripostă. În schimb, limbile li se usucă şi mâinile le înţepenesc atunci când se află în faţa guvernelor puternice, a forţelor ameninţătoare, în faţa agresorilor şi a terorismului internaţional.
Mai este cazul să amintim că declinul curajului a fost întotdeauna socotit ca un semn premergător al sfârşitului?”
Atunci când s-au format statele occidentale moderne, a fost stipulat ca principiu faptul că guvernul se află în slujba omului, a cărui viaţă este orientată pe libertate şi căutarea fericirii (aspecte evidenţiate de americani în Declaraţia de Independenţă). Astăzi, în sfârşit, după atâtea decenii de progres social şi tehnic, s-a ajuns la îndeplinirea acestei aspiraţii: un Stat care să asigure bunăstarea generală.
Fiecărui cetăţean i s-a acordat libertatea atât de mult dorită şi îi stau la dispoziţie bunuri materiale într-o asemenea cantitate şi de o calitate care să garanteze în teorie obţinerea fericirii, dar într-un sens decăzut al cuvântului, care a apărut în aceleaşi decenii”
O societate în depresie
„În tot acest timp, a fost neglijat un detaliu psihologic: dorinţa de a poseda mereu mai mult şi de a avea o viaţă şi mai bună, iar lupta permanentă pentru acestea a întipărit pe numeroşi obraji din Apus urmele adânci ale anxietăţii şi chiar ale depresiei, cu toate că se obişnuieşte să fie ascunse cu grijă astfel de sentimente. Această competiţie intensă şi activă sfârşeşte prin a acapara gândirea umană, nedeschizând deloc lumii calea spre libertatea unei creşteri spirituale.
Independenţa personală în faţa mai multor forme de presiune a fost garantată de stat, majoritatea oamenilor a beneficiat de bunăstare la un nivel pe care părinţii şi bunicii lor nu şi l-au putut imagina, a devenit posibilă creşterea tinerilor în conformitate cu aceste idealuri, pregătirea lor pentru şi chemarea lor spre înflorire fizică, fericire, devotament, posesia de bunuri materiale şi bani, recreere, o libertate practic nelimitată în alegerea plăcerilor. Pentru ce să renunţe la toate acestea? În numele a ce să-şi rişte preţioasa existenţă pentru apărarea binelui comun, mai cu seamă când, în mod suspect, securitatea naţională ar fi nevoie să fie apărată undeva, într-o ţară îndepărtată?
Biologia însăşi ne învaţă că un nivel exagerat de confort nu este bun pentru organism. Astăzi confortul vieţii din societatea occidentală începe să-şi dea de-o parte masca pernicioasă.
Societatea occidentală şi-a ales tipul de organizare cel mai potrivit scopurilor ei, o organizare pe care aş numi-o legalistă. Limitele drepturilor omului şi ale binelui sunt fixate în cadrul unui sistem de legi; aceste limite însă sunt foarte relative. Occidentalii au dobândit o impresionantă uşurinţă în a utiliza, interpreta şi manipula legea, cu toate că legile tind să devină mult prea greu de înţeles pentru o persoană de nivel mediu, fără sprijinul unui specialist. Orice conflict este rezolvat prin recurgerea la litera legii, cea care este necesar să-şi spună ultimul cuvânt. Dacă cineva se situează pe un punct de vedere legal, nimic nu i se poate opune; nimeni nu-i poate atrage atenţia că s-ar putea afla totuşi într-o situaţie ilegitimă. De neconceput să-i vorbeşti despre jenă, reţinere sau renunţarea la aceste drepturi, cât despre a-i cere vreun sacrificiu sau un gest dezinteresat, asta ar părea cu totul absurd. Nu vom auzi niciodată vorbindu-se despre o abţinere, o renunţare de bunăvoie. Fiecare luptă pentru a-şi extinde propriile drepturi până la limita extremă a cadrului legal.”
Mediocritate spirituală
„Toată viaţa mea am trăit sub un regim comunist şi pot să vă spun că e o societate fără o raportare legală obiectivă este ceva absolut îngrozitor. Însă o societate bazată doar pe litera legii, fără să meargă puţin mai departe, eşuează lipsindu-se de folosirea în propriul ei beneficiu a unui spectru mult mai larg de posibilităţi umane. Litera legii este prea rece şi prea formală pentru a avea o influenţă benefică asupra societăţii.
Când întreaga viaţă, în ansamblul ei, este înţesată de relaţii în spiritul legii, se degajă o atmosferă de mediocritate spirituală care paralizează şi cele mai nobile elanuri ale omului. Şi va fi pur şi simplu imposibil să facem faţă provocărilor secolului nostru, înarmat ameninţător doar cu armele unor structuri sociale legaliste.
Astăzi, societatea occidentală ne arată inegalitatea între libertatea de a îndeplini binele şi libertatea de a săvârşi răul. Un om de stat care vrea să facă ceva cu adevărat constructiv pentru ţara sa este nevoit să acţioneze cu o sumedenie de precauţii, chiar cu timiditate, am putea spune. Încă de la început se izbeşte frontal de mii de critici pripite şi iresponsabile. Se află expus constant directivelor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Articole recente

Încep lucrările la stația meteo de la Vârful Omu

Societatea de construcții Viosil Instalconstruct SRL a câștigat licitația organizată de Administrația Națională de Meteorologie pentru lucrările de reparații capitale, consolidare și modernizare a...

De la religia lipsei, la lipsa religiei

Un grup de atei din Sacramento, California, a pregătit pentru perioada Crăciunului un număr de 55 panouri publicitare care afişează imagini cu localnici şi...

PAPA FRANCISC, UN MARXIST ARGENTINIAN

Economistul Antonio Martino contestă teoria Papei Francisc, conform căreia proprietatea privată nu este un bun primar inviolabil. „Dreptul la proprietate este un drept natural...

Concurs pentru postul de președinte al CAS Prahova

Casa Națională de Asigurări de Sănătate a anunțat că, în această lună, vor avea loc concursurile pentru ocuparea postului de director general al caselor...

Se repară podul de la Azuga. Calvar așadar pe Valea Prahovei!

De luna viitoare, începând cu 5 mai, se vor institui restricții de tonaj din cauza lucrărilor de reabilitare a podului peste pârâul Azuga, situat pe DN1,...

Planul Național de Reziliență și Redresare 2021-2027 (III)

Cercetarea nu primeștE bani suficienți, dar autoritățile privesc mai atent către mediul de afaceri Prezentăm, astăzi, ultima parte a Planului Național de Reziliență și Redresare...